Imaginea şi hainele

Imaginea contează? Mult? Puţin?

Off... pentru mine foarte mult. Atât imaginea mea vis - a - vis de mine, dar şi faţă de ceilalţi. Asociez mereu omul cu hainele, cu aspectul. Cred că e grav, incorect... dar, nu mă pot abţine.

Chiar şi pijamelele îţi pot influenţa viaţa şi visele!

Somn uşor! Vise frumoase şi realizabile!

Vise dulci şi aromate cu parfum de îndeplinire!

Şcoala azi... poate şi mâine

Şcoală... plec dezgustată de la una din şcoli. Nu am nimic cu nimeni... nu sunt rasistă. am predat la clase de rromi, dar aveau bun simţ şi ruşine. Acum , aici... am dat peste unii cumpliţi. Sper să rezist. Nu ştiu ce se va întâmpla, de ce vin la şcoală... e cumplit. Unii, cu chiu cu vai, copiază ceva de pe tablă. Se bucură că au scris lecţia şi că au scris frumos.

Ajung, peste 2 ore la cealaltă şcoală. Încerc să mă încurajez că ăştia sunt copiii şi la nivelul acesta voi lucra. N-am lucrat niciodată la nivel aşa slab. Sunt fericiţi că îi ascult, că le zâmbesc. Sunt muuulţi la faza: " Dna mi-a rupt linia... m-a lovit... m-a mişcat etc." Tocmai când le explici ceva mai interesant.

De săptămâna viitoare le voi face nişte jocuri cu bileţele... cuvinte din lecţie şi să le asocieze cumva. Trebuie să îi fac să reţină ceva. Nu suport să stau la clasă degeaba, să vorbesc ca magnetofonul, să am statut de planşă.

Oare voi reuşi să scot oameni din aceşti copii? Trebuie... mă zbat... dacă nu, mă duc să vând gogoşi. Ha ha ha.

Povestea Sânzianei - Cap. II

Zi după zi, cursurile îmi răpesc timp, energie. Este o facultate solicitantă. Cursuri numeroase, laboratoare lungi, de câte 4 ore. Sunt invidioasă pe colegele care locuiesc cu părinţii. Le e aşa comod. Masă caldă când ajung acasă, haine mereu mirosind a balsam, liniştea camerei. Da, ştiu că ele gândesc exact invers: că suntem libere, independente, cunoaştem mai multă lume. Dar, e tare obositor să înveţi în aceste condiţii. Să te chinui la bibliotecă în timp ce ele stau acasă, în pat, calme şi citesc de plăcere.
-Bună Sânziana! Ce faci? Ai reuşit să înveţi pentru laboratorul de morfologia plantelor?
-Da, Anda, am învăţat, răspunse zâmbind. Nu-mi plac plantele. De abia aştept să treacă primii doi ani şi să fac specializarea pe care mi-o doresc. Să învăţ lucruri de ultimă oră, biologie celulară şi genetică. Nu vreau să mă consideri o fiţoasă, dar botanica şi zoologia mi se par materii de cultură generală. Nu s-a descoperit mare lucru în aceste domenii, în ultima perioadă. Nu s-a modificat nimic. Nici măcar taxonomia lor.
-Ai mare dreptate! Şi eu tot asta îmi doresc să fac.Deci, se pare că vom colege până în ultima zi de facultate.
Sânziana arată proaspătă, odihnită şi liniştită. Ceva în ochii ei spune că e tristă, are o nemulţumire. Ochii sunt mari, luminoşi, dar opriţi undeva, la o trăire intensă. E atâta dor şi iubire în privirea ei. Nu ai cum să nu o priveşti. Emană blândeţe, bunătate, speranţă. Este o femeie preţioasă.
-De ce mă priveşti aşa? întreabă, încruntându-se puţin, Sânziana.
-Măi Sânziana, iartă-mă, dar cred că ai o mulţime de admiratori. Atragi atenţia prin simplitatea ta, prin fineţe şi bun gust.Aş vrea să fiu aşa natural şi distinsă ca tine. Ai o nobleţe aparte. Dacă nu aş ştii câte ceva despre tine, aş crede că eşti de viţă nobilă.
-Ha ha ha. Anda, mă faci să râd. Cred că vei fi uimită să aflii că, atrag numai persoane nepotrivite. Tocmai pentru că acord atenţie tuturor, nu fac o selecţie dură a oamenilor din viaţa mea. Consider că pot fi prietenă cu toată lumea, că pot ajuta pe toată lumea. Sunt o fraieră. Dăruiesc timp şi energie unor oameni care, după ce se văd cu sacii în căruţă, nu mai dau doi bani pe mine. Şi, cu toate astea, nu mă învăţ minte. Şi ca să-ţi răspund la întrebare, nu am mulţi admiratori. Sunt personae care mă plac aşa, pentru cum arăt, pentru că sunt bună – nu ştiu ce înseamnă bună pentru fiecare – dar nu per ansamblu. Adevărul e că, nu sunt o frumuseţe. Îmi ştiu foarte bine calităţile şi defectele. Cunosc pe propria-mi piele ce importantă este atracţia fizică. Trebuia să fi studiat psihologia. Sunt fascinată de oameni, de expresia feţelor, de gestică. Anda, îmi doresc să-mi găsesc drumul în viaţă, să ştiu foarte bine ce vreau, să fiu sigură pe mine şi pe aptitudinile mele, apoi să mă implic într-o relaţie.
-Eu vreau să mă mărit. Cât mai repede. Bine, să termin facultatea. Nu sunt făcută pentru carieră. Nu am cine ştie ce aptitudini. Să am acolo o diplomă, să găsesc o slujbă în domeniu şi să-mi construiesc o familie. Cam ăsta e traseul meu în viaţă. Banal, nu? comentă Anda.
-Poate e banal, dar e sănătos, sigur, firesc. E minunat să ştii ce îţi doreşti de la viaţă.
Sânziana o luă pe după umeri pe Anda, o strânse puternic, şoptindu-i:
-Eşti o femeie puternică! Hai să mergem la laborator. Să desenăm frunze secţionate, alge şi ce-om mai avea pe acolo azi!
-Mulţumesc, Sânziana. Hahaha… da, artistă nu mă ştiam, dar mă descopăr pas cu pas.
-Sau mai bine laborator după laborator. La anatomie, am rugat-o pe sora mea să-mi facă desenele. Sunt antitalent, preciză cu seriozitate, pe un ton dur, Sânziana. Vocea ei transmite părerea de rău că nu poate face şi asta, desenele. Este o perfecţionistă.
Cele două prietene se pierd pe aleea Grădinii Botanice. Vocile lor răsună în aer. Au un parfum tineresc, ce emană poftă de viaţă şi speranţă, candoare, energie şi frumos.

Nume

Vreau şi eu un nume cu litere duble... gen Nottara, Hesse, Rosetti.

Am impresia că dă mai bine, are rezonanţă. Nu ştiu de ce mi s-a pus pata, dar vreau.

Deci... pot scrie DoarrEu? Eeee... ce frumos este! Sunt mai altfel. Oricum sunt altfel. Dusă cu plută... şi sunt departe... şi nu mai ştiu să revin la mal. Ha ha ha.

DoarrEu şi cu mine şi cu eu Însămi pornesc la drum. E o poveste cu trecut, prezent şi viitor. Ce a fost şi este, cunoaştem. Dar viitorul, îl vreau pentru eu Însămi, strălucitor, epatant, triumfător. (Scuze pentru neconcordanţe).

Mare viitor... dacă eu Însămi nu se sinucide de atâta singurătate.

Job

Am primit newsletter de la BestJobs. Un anunţ vesel. Tocmai bun pe vreme de criză. Oricum nu te cheamă nici naiba la interviu. Îmi spun că jobul ideal pentru mine este mim :). Da, aşa este şi culmea, pe ăsta îl practic. Mimez că predau şi niciun elev nu ghiceşte. E foarte interesant si extrem de trist, dar adevărat.

Un zâmbet nu strică niciodată. Dar să nu fie ha ha ha. Doar unul gen Mona Lisa.

Intrebari amuzante ale angajatorilor:

`Daca ai putea sa te transformi intr-un animal, pe care l-ai alege?`

`Cand te gandesti la firma noastra, ce culoare iti vine in minte?`

`Parintii tai unde lucreaza?`

Afla jobul care ţi se potriveşte: http://www.bestjobs.ro/joboscope/index/name/Groza+Claudia

La intersecţie

Luni. Zi grea. După un weekend lung, cu scris de poveşti, lectură şi Da Vinci ( un autodidact)... revin la muncă.

Lecţii pentru copii. Caut mecanisme - ar trebui să fac vrăji - să atrag elevii să înveţe. Sunt disperaţi după note şi atât.

Săptămâna trecută am fost la institutul unde am lucrat. Le-am spus colegilor că voi ieşi să spăl parbrize în intersecţia unde e amplasată şcoala. Dacă mă zăresc, să nu mă bage în seamă. Nu sunt eu... doar câştig un ban cinstit.

Râzând, mi-au spus că şi ei vor ajunge în curând să facă asta. Glumeam şi împărţeam intersecţiile pe funcţia deţinută în cercetare. Cu cât ai mai multă şcoală, mai multe diplome, cu atât vei fi mai central, într-o intersecţie mai mare. Am decis: zona Unirii, Universitate sunt pentru academicieni.

Haz de necaz. Şi viaţa e frumoasă şi trebuie trăită la maxim.

Bucuraţi-vă de fiecare secundă alături de oamenii dragi, de fiecare rază de soare, fluture zărit - în această vară am văzut mulţi fluturi.

Ciudăţenii

Mă simt ciudat.

Azi, am mers la biserică să las haine şi ceva mâncare. Toate bune şi frumoase. M-a impresionat o tânără ce plângea cu suspine în faţa unei icoane. Am făcut şi eu asta de câteva ori. E atât de bine. Te linişteşti.

Stând în staţia de autobuz, lecturând "Lupul de stepă" de Hermann Hesse, se aşează lângă mine o doamnă, nu foarte în vârstă. Îmi cere bani, spunând că vne de la biserică.

-Şi eu tot de acolo. Nu am nici eu bani. sunt profesoară. Am făcut atâta şcoală degeaba. Voi cerşi în curând o colaborare.

Gura e de mine. Am scos portofelul şi i-am dat bani.

-Dvs. aveţi viziuni? mă întreabă.

-Cred că da. -nu ştiu ce a fost în mintea mea.

-Aaa... spuneţi-mi dacă băiatul meu care e plecat în Spania de o lună, va strânge bani pentru o casă. Se gândeşte la mine?

-Da, se gândeşte şi îşi va lua şi casă- răspund eu, crezând ca o încurajez.

Vine autobuzul.

-Trebuie să plec, îi spun.

-Nu, vă rog mai staţi. Mă apasă pe umăr cu putere. Mă trag şi urc în autobuz.

Doamne, ce a fost în mintea mea? De ce sunt abordată de oameni ciudaţi? Doar citeam, eram atentă la ce scrie în carte. Eman energie divină? Ha ha ha.... numai ciudăţenii mi se întâmplă.

Nu înţeleg de ce?!

Sunt oameni care simt că am suflet bun, că sunt fraieră, ce mai în sus şi-n jos. Mă exploatează.

Ciudat. Foarte ciudat.

Fotografii

Am primit o nouă serie de poze de la mare, vacanţa de anul acesta. M-am uitat la ele, m-am amuzat, am retrăit momentele... m-am încărcat cu energie pozitivă.

Am vizualizat câteva bloguri de fotografie. Îmi plac. Aş vrea să îmi educ această pasiune. Să devin un bun fotograf.

...

Nisip şi apă. Dor şi uitare de sine. Cam asta am făcut eu. Am uitat să mă bucur de ce văd şi m-am dus cu gândul la oameni care nu meritau atenţia mea atunci.

Apus de soare... apus de relaţii nefaste.

Un început cu încredere, voie bună şi multă dragoste.

Cafea

O veche poveste arabă ne învaţă că e bine ca omul să bea trei cafele pe zi: prima sa fie dulce, ca să-i amintească de dragoste, a doua sa fie amară, ca să-şi amintească de moarte şi să fie drept, iar a treia să fie dulce-amăruie cum e viaţa şi cu bune, şi cu rele.

Abia a treia cafea te trezeşte cu adevărat la viaţă!

El şi Ea

Vivaldi.... "Sonata lunii".... mă stimulează să scriu o poveste.

"El o zăreşte. O place. Se aşează lângă ea. Este o şedinţă importantă pentru ei. Ea nu are chef. Zâmbeşste, dar este foarte obosită. Şi-a schimbat meseria. Este stresată. Nu ştie dacă a făcut alegerea corectă.

-Deschide agenda la ultima pagina şi scrie numărul tău de telefon.

Ea execută. "Poate vrea să mă întrebe ceva vreodată. Este începător."

El, îl notează pe al lui.

Ea zâmbeşte. N-are poftă de viaţă, de distracţie, de începuturi. Nici nu ştie dacă a încheiat ce avea de încheiat. Este pretenţioasă.

El insistă să meargă la un ceai. Ea acceptă, dar intervine ceva. Îl sună şi contramandează. El apreciază.

Peste două zile se întâlnesc. Merg la o cafenea, apoi într-un parc. El o sărută. Ea nu e de acord. Nu e pregătită şi se închide în ea. Mereu şi-a dorit un bărbat inteligent, cu simţ al umorului, îmbrăcat îngrijit, să miroasă fresh. A fost o visătoare.

Nu îi place că e aşa insistent.

Îi trimite un mesaj şi îi spune: "Nu ne potrivim."

El, se vede că e surprins şi se simte lezat, răspunde nervos, neavând răbdare să scrie un mesaj lung şi concret.

Ea, încearcă să-l facă să înţeleagă că e mai bine acum, decât mai târziu.

Trei zile de tăcere. Ea, crede că a scăpat. O prietenă îi spune că povestea nu s-a terminat. Ea râde nervos.

Într-o zi de luni - ea urăşte zilele de luni - o sună el.

-Să ştii că eu nu renunţ la tine. Îmi eşti dragă.

-Nu ne potrivim, spune ea. Nici măcar ca stil vestimentar, ca pasiuni, nu are rost.

-Mă voi schimba de dragul tău. Se poate şi îmi doresc.

Off...

Ea nu mai suportă privirile lui. Bine că nu se întâlnesc zilnic.

"Oare ce va fi? Oare va fi bine? Oare va înţelege?" Ei niciodată nu i-au plăcut oamenii insistenţi la maxim.

Vă voi ţin la curent cu povestea dintre el şi ea.

Ar fi hilar şi anormal să fie ceva frumos!

Film despre Epoca de Aur

Amintiri din copilărie. Reuniune de clasă. Bucurie şi emoţii.

Vorbesc cu un coleg de şcoală generală. Primesc informaţii despre filmul lui Cristian Mungiu, "Amintiri din Epoca de Aur". Mă amuz.

Îmi amintesc emoţia de a fi făcută pionier, poeziile învăţate, munca depusă de părinţi pentru a mă da de 7 ani la şcoală. Îmi amintesc borcanele cu iaurt, cornurile de la centrul de pâine, cozile pentru raţie şi lapte dimineaţa.

Zilele trecute, am cumpărat Mentosane. Le ador. Sunt comuniste. Am zâmbit. Ele au supravieţuit. Şi sunt la fel. Şi sunt atât de bune!

Dacă ar apărea şi bombonelele CIP aş fi foarte bucuroasă! Vi le amintiţi? Micuţe, colorate şi extrem de jucăuşe!

Uniforme şi disciplină. Chin şi atunci, chin mai mare acum.

Dar, c'est la vie!

Viaţa

Viaţa. Ce este viaţa? Viaţa se simte, se trăieşte.

Ce e mai important în viaţă? Să aduni averi sau să te bucuri de nori, de soare, de o călătorie, o carte, o limonadă şi culesul unui fruct?

Dacă aş muri mâine, aş fi 65% mulţumită. Aş fi vrut doar să fi fost soţie şi mamă... dar în rest, am avut o viaţă interesantă. Cu bune şi cu rele, cu adrenalină, cu vacanţe frumoase - dar puţine.

Am prieteni minunaţi, pe care îi înţeleg că nu mai au timp pentru mine decât atunci când au nevoie de mine... un sfat, un zâmbet, încurajări... Asta e. Sunt ai mei cu bune şi cu rele.

Am făcut tot ce mi-am dorit în viaţă. Am fost profă, am scris poveşti pentru copii, am şofat - poate voi reuşi să-mi iau şi carnetul - am cunoscut mulţi oameni. Niciodată n-am crezut că voi fi aşa sociabilă. În liceu eram o mutulică. Dar, directorul de la prima şcoală unde am predat, profesor de română şi scriitor, mi-a spus să am încredere în mine, căci pot mai mult. De atunci, viaţa mea s-a schimbat. Şi zâmbesc, şi oamenii mă caută... atrag oamenii ca un magnet... pe stradă, la locul de muncă... pretutindeni.

De-aş scrie la un ziar, aş fi cea mai fericită din lume! Poate aş aduce zâmbetul pe buze oamenilor.

Gânduri senine şi zâmbete la purtător!

De-a râsu' plânsu'

Metrou dimineaţa devreme. Multă lume citeşte cuminte. Îmi place. Oamenii sunt preocupaţi de lectură.

Într-o lume nebună, nebună, nebună... e firesc să te abandonezi cărţilor.

Am impresia că nu mă mai regăsesc. Am impresia că lumea vede în mine o fraieră, ce poate fi cumpărată cu o cutie de bomboane. Îmi vine să râd şi să plâng. Nu mai ştiu ce trebuie să fac. Mă las purtată de vânt... timpul trece şi nimic nu mă mai mulţumeşte. Aş vrea mai mult... să fac mai mult... să-mi îndeplinesc vise.

Sunt găsită întotdeauna când este nevoie de mine. Apoi, pauză. Şi urmează o pauză lungă până la o altă ciocolată... pe care e accept din bun simţ sau pentru că nu am mai mâncat de mult ciocolată?!

Sunt credulă. Cred că oamenii chiar apreciază ce fac. De unde. Aş. Nici vorbă, nici pomeneală. Vor să îşi scoată ei pârleala, să pară şefi capabili şi alte cele. O fraieră le face treaba pentru o ciocolată, pentru că nu are tăria de a-şi apăra statutul, experienţa, bunătatea, pentru că nu ştie să spună "NU".

Oare mă voi imuniza vreodată la răutăţi, frustrări, bârfe şi ce o mai fi în jurul meu?!

Mă voi aprecia vreodată la propria mea valoare?!

Poate da, poate ba...

Drum...

Un gând... spre dor si spre frumos.

Ajunge, mângâie obrazul copilului rebel, zâmbeşte şi fuge. Îi e teamă să recunoască dragostea ce o caută şi este atât de aproape.

Clipă te roog, mai stai. Mai rămâi o clipă, doar o secundă şi spune-mi că e adevărat.

Timp, spune-mi că sunt de fapt un copil şi aş vrea să fiu în bancă şi să am vârsta lor, şi să fiu răsfăţat de un adult.

Da... gândul trebuie răsfăţat. Ca şi visul. Trebuie să am încredere în gânduri şi în vise.

Somn uşor, gând senine!

"Doi pe o banca"

Teatru... Emil Hossu si Catrinel Dumitrescu. Regia Tudor Mărăscu. Teatrul Nottara.

Dragoste... probleme de cuplu... Ea, disperata dupa stabiliate, dupa un barbat in viata ei, dragoste. El, aventurier... sex si atat. Fără obligatii. In final, el isi da seama ca isi iubeste foarte mult sotia.

Ea, ramane sa il astepte pe urmatorul barbat ce-i poate oferi iubire. Poate il gaseste.

"Doi pe o banca" este piesa unor tensiuni ascunse, aparent echilibrate. Urmarim, in fond, un joc al mastilor, o succesiune de confesiuni, care echivaleaza cu incercarea celor doua personaje de a crea porti durabile care sa-i lege, de a comunica efectiv.

Piesa este un love story original, despre doi oameni ale caror destine se intersecteaza intr-un parc, pe o banca, aparent din intamplare.

Dar cate astfel de intamplari amuzante, chiar ridicole, nu capata pentru noi, adesea, chipul Destinului? Mai ales cand este vorba de viata personala!

"Slogan" sau "Îndemn"

Am citit ceva ce mi-a plăcut şi mi-a atras atenţia.
Vi-l spun şi vouă: "E drăguţ să fii important, dar e mai important să fii drăguţ."
L-am zărit pe un perete dintr-un cabinet medical.
Am considerat că e un îndemn, DEMN (ador jocul de cuvinte) de urmat.
Gânduri senine tuturor!

Duminică

Îmi fac timp şi-mi caut prietenii. Un sms, un mail, un telefon. Mi-e dor de ei, uneori. Nu mai avem timp. Chiar reciteam pe un blog "Nu avem timp" de Octavian Paler. M-am speriat. M-am gândit că e bine să ştie că ţin la ei. Aşa cum pot şi cât pot. Am şi eu gânduri, probleme - mai mici decât ale altora, dar sunt ale mele - toane.

După o noapte de griji "impuse", m-am trezit foarte târziu. Dar, m-am trezit odihnită.

Am scris o poveste să-mi revin. Să fiu din nou copil, un om cu suflet bun, cum mi s-a spus azi... deşi nu mai cred. Nu cred că mai am răbdare. Nu mai suport răutăţi şi curiozităţi la adresa mea şi despre mine. Sunt un OM căruia îi creşte părul şi îi cresc şi unghiile. Adesea şi le taie. Alteori, nu. Vrea să fie rebelă.

Vreau să încep o săptămână cu încredere, cu speranţă de mai bine, mai frumos, mai bun, mai relaxant, dar mai presus de toate, mai SĂNĂTOS.

Vreau să fiu sănătoasă şi să am putere să fac lucruri bune şi plăcute pentru cei din jur.

Am învăţat azi - deşi ştiam - că nu trebuie să mai aştept nimic de la nimeni. Când fac asta, sufăr.

Nu trebuie să demonstrez nimănui că sunt bună. Trebuie doar să fiu bună. Trebuie să mă împac eu cu mine şi să fac cât pot şi ce pot.

A fost o duminică interesantă, cu multe lecţii de viaţă şi o rugăciune. Uitasem să mă mai rog şi am căzut. La propriu...

Îmi voi face liste de priorităţi... în cap de listă: "Multumesc pentru ce am!", "Te iubesc mama!", "Te ador, dragă soră!", "Mulţumesc că-mi sunteţi prieteni... " şi sunteţi mulţi... încadraţi în diferite categorii, dar îmi sunteţi dragi. Sper să am timpul necesar să vă arăt asta.

Îmbrăţişări şi vise împlinite!

Eu, seara

Aşa arăt eu seara. Mă transform, îmi pun boneta şi încep să citesc poveşti.

E o lume atât de frumoasă! Înveţi din fiecare poveste ceva.

Mai nou, răsfoiesc noua colecţie "Mari pictori" de la Adevărul. E minunată.

Am prieteni virtuali care mă răsfaţă cu astfle de poze drăguţe, în care mă regăsesc.

Lectură plăcută tuturor!

Ochi şi priviri

Am primit aceste fotografii preluate de pe internet. Discutam despre frumuseţea ochilor şi cât de mult pot exprima: tristeţe, sensibilitate, bun, curat, sincer, linişte, încredere, speranţă.

Crize

Criza biliară bate criza finaciară.

Din cauza stresului că nu mă voi putea adapta în sistemul educaţional, din cauza faptului că am o baftă de şefe cu frustrări multiple, care mă văd ori fraieră ori un copil ieşit în viaţă să miroasă puţin despre ce e vorba... am căzut pradă crizei biliare. E din ce în ce mai aprigă cu mine. Eu, am vrut să fim prietene, să o las acolo să stea lângă ficatul meu drăguţ, dar ea, se pare că vrea să o elimin din organismul meu. Cum mă supăr puţin pe cineva, cum îşi face de cap.

Azi, stând cuminte, cu frisoane - de la durere cred - în pat, mă gândeam cum mă lupt eu cu cele două crize.

Tare greu... dar sper să ies învingătoare cu amândouă!

Şcoală

E trist învăţământul în ziua de azi. Nu mai înţeleg ce înseamnă învăţământ european. Că şcoala arată foarte bine?

E cumplit să mergi la şcoală şi să înveţi elevii să scrie. E dureros pentru un profesor. Sau poate nu pentru cei care consideră că, dacă în parlament avem analfabeţi, e ok să fie şi la şcoala asemenea specimene.

Credeam că sunt eu nebună şi depresivă. Azi, venind spre casă, în tramvai, un profesor de geografie - am dedus din discuţia telefonică purtată - spunea ca un elev i-a scris la test: "Vulcanii se formează... restul găsiţi în manual." Sau: "Nouă nu ne place cartea, noi suntem analfabeţi, nu ne place geografia." La care el le-a spus: " De anul ăsta o să vă placă."

Un coleg de limbi străine spunea la fel: " Ce să-i învăţ limbi străine când ei nu ştiu să scrie româneşte. Vom ajunge în câţiva ani să mergem la dentist şi să ne taie piciorul."

Nu pot să mă adun să fac ore. Nu sunt eu. Am găsit o clasă de a VII- a pe care o IUBESC de-a dreptul că sunt isteţi şi au o doză de bun simţ. Îmi vine să-i pup, să îi iau în braţe, să-i răsfăţ, că am si eu două ore pe săptămână când pot face biologie şi nu scriere.

Asta este viaţa în ţara în care trăim, ţara mea de glorii, ţara mea de dooooor şi jaaaaleee!

Baloane

Baloane colorate, de poveste, cu poveste!

Vreau să zbor, să ating un nor... să plutesc şi să mă încarc cu energie pozitivă şi bunătate.

Nu am dreptate?! Ia priviţi!

Muzică clasică

Sunt şi recunosc, afonă.

De câteva zile nu am o stare prea bună, nu pot dormi, iar dimineaţa mă trezesc obsosită şi irascibilă. Sau unde lumea nu mă lasă în pace, mă tratează ca pe o tipă ieşită de pe băncile facultăţii, toţi vor să-mi fie şefi, mă întristează.

Aşa că, azi noapte, era ora 1 şi pornesc televizorul. Mă uitasem la "Anatomia lui Grey", eram puţin "speriată" de ce vazusem pe acolo...

Ascult concert de muzică simfonică. Ceva ritmat. Semăna cu "Ciocârlia". Ha ha ha. Normal că nu era asta, dar mi-a plăcut. Dirijor Charles Dutoit. Nu pot înţelege roul dirijorului, dacă fiecare muzicant are partitură. Dar, nu mă luaţi în seamă. Sunt afonă. Nimeresc şi eu numai când nu trebuie. Apoi a început ceva de Ravel - Musorski, "Promenade". Drăguţel, dar mai trist.

Până la urmă am recunoscut că nu e pentru mine şi am oprit televizorul, mi-am râs de mine, şi am adormit.

Sper ca în seara asta să adorm fără probleme.

Somn uşor tuturor!

Zâmbesc

Îmi place să zâmbesc. Uneori obosesc şi zâmbetul e mai chinuit. Dar nu mă las. Tot zâmbesc.
Ieri am zâmbit, căci am ajuns la o întâlnire cu mămici, deşi nu am ce căuta acolo. Nu sunt mămică - dar îmi doreeeesc enooorm de muuult să fiu - nici măcar de împrumut. Ceea ce ştiu să fac este să mă maimuţăresc, să mă scălămbăieli în fel şi chip. Asta ştiu, asta am executat. Puştii de doar câteva luni, au râs cu poftă. Eu, am zâmbit că le-am produs bucurie.
Azi, am zâmbit căci vânzătorul de la carnangerie mi-a urat o zi frumoasă ca sufletul meu. Ahhh, de-ar fi aşa, sigur aş avea o zi frumoasă. Acum, zâmbesc de cât sunt de modestă.
Sper să zâmbitţi zi de zi.
Verbul "a zâmbi" se conjugă întotdeuna la timpul PREZENT.
Zâmbete şi bucurii este sloganul meu!
Zâmbiţi mereu, pretutindeni şi indiferent de starea sufletească!
Cu drag,

Doareu

Pantofi cu toc

Pantofii cu toc. Atât de sexy, dar atât de periculoşi.

Câte dintre noi nu am mers, pe furiş, cu pantofii mamei? Îmi aminetsc şi acum. cu drag, discursul mamei: "Nu înţelegi că nu ai voie să mergi cu tocuri până nu ţi se formează piciorul?! Tocurile deformează muşchii gambei."

Am ascultat şi a fost de bine... am picioare frumoase. Ha ha ha. Glumesc. Numai eu ştiu de câte ori am furat pantofii mamei, cu flec metalic şi bocăneam prin curte.

Dar, nu la asta voiam să mă refer. Am o prietenă accidentată la scările de la metrou din cauza tocurilor. Astăzi, aşteptând o prietenă comună la metrou, am văzut o femeie foarte frumoasă şi cochetă, cu super tocuri, cum s-a prăbuşit pe scări.

Dragi doamne şi domnişoare, vă rog din suflet aveţi grijă. Folosiţi scările rulante la metrou. Sunt renovate, se renovează şi în alte zone.

Vă rog fiţi precaute. Sănătatea este preţioasă! Nu alergaţi când sunteţi pe tocuri. Nu le imitaţi pe doamnele din "Sex and the city".

Fiţi cochete, dar cu mare băgare de seamă!

În oglindă

"Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă în ţară?"... poveşti. Nu vă speriaţi. Nu sunt eu cea mai frumoasă, dar am învăţat ca frumuseţea nu e cea de la exterior. Aceasta e trecatoare.

Adesea sau până nu demult, oglinda îmi inspira teamă. Nu o priveam. Ea căuta să mă atragă de partea ei. Dar nu, nu puteam să-i fiu aproape.

-Ai ochi minunaţi, îmi spuse într-o zi, oglinda de la baie, în timp ce mă spălam.

-Mulţumesc, răspund, dar nu o privesc. Îmi ascund faţa în prosop.

-De ce nu mă laşi să mă bucur şi eu de ei?

-Bine, te las. Îmi adun forţa de a o privi. O fac pe furiş, cu coada ochiului.

-Eşti minunată. Ochii, sunt oglida sufletului. Tu ai un suflet bun, prea bun, pot spune. Eşti extrem de sensibilă. Trebuie să-ţi faci un scut împotriva răutăţilor oamenilor. Sunt mulţi oameni răi. Să nu te laşi afectată de ei. Înţelege că nu poţi ajuta pe toată lumea, cum de altfel, nu poţi fi pe placul tuturor. Mulţi oameni frustraţi te vor răni. Când te aştepţi mai puţin.

-Da, am învăţat asta. Ceea ce nu pot înţelege este de ce?

-Sunt prea slabi. Nu pot oferi ajutor. Nu pot oferi zâmbete sincere, obosesc prea devreme, spuse oglinda. Adesea, să priveşti în sufletul tău. Acolo se ascunde frumuseţea. Tu poţi percepe altfel lucrurile. Ai o altă scală de valori.

-Îmi doresc să fiu indiferentă la răutăţi. Să nu-mi afecteze încrederea în mine şi relaţionarea cu cei care au nevoie de sprijinul meu, chiar dacă este vorba doar de ascultare sau un zâmbet. Îmi doresc să fiu eu şi să fiu acceptată aşa cum sunt.

-Aşa va fi... aminteste-ţi: "Vreau să te văd pentru a-mi clăti ochii!"

Zâmbesc... e greu să fii TU, dar pe placul tuturor.

Cules de vie

Struguri. Albi si negri. Diferite soiuri. Nu stiu nici care sunt. Nu beau vin, dar imi place mustul.

Trebuie sa-mi ajut mama. Am zis: "Hai sa fac ceva practic, util, sa nu fac umbra pamantului degeaba. am un rost, nu mai pot lenevi la infinit."

A fost interesant. Strugurii miros imbietor. Parfumul lor ajung la nervul olfactiv. Devine asa iritat, incat stranut continuu. Aleg bob cu bob. Sa iasa vinul bun si curat. Totul se ridica la nivel de arta. {In perioada 9-13 septembrie in Castelul Buda, din Budapesta, s-a desfasurat Festivalul Vinului}.

Boabele albe, majoritare, se amesteca printre cele cele rosii - ananas, parca e soiul - sa le simta ca fac parte din fratie. FRATIA SOIURILOR. Se incurajeaza. Stiu ce le asteapta: trecutul prin storcator. Viata lor va lua sfarsit. Dar si cand vor gadila papilele gustative ce mandre vor fi. Asa ca: "Mult curaj suratelor, striga boabele!"

Astept cu nerabdare sa gust mustul.

An şcolar 2009-2010

Succes tuturor.

Florile le-am primit de la un baieţel ce îşi iubeşte enorm de mult mama, Radu Octavian, dar şi de la o bună prietenă virtuală -L'automne.

Vă mulţumesc dragilor. Cred că sunt singurele flori pe care le voi primi. Aşa că, sunt chiar preţioase.

O săptămână spornică, veselă, zâmbitoare.

Vă îmbrăţişez cu drag şi mulţumiri!

Ajutor umanitar

Sunt prea mică într-o lume atât de mare şi rea. Sunt prea sensibilă într-o lume dură şi nedreaptă. Vă rog... donaţi cât puteţi pentru a ajuta o MAMĂ să-şi crească copilul. Citiţi aici:

http://elenasbarcea.blogspot.com/

Sa va dea Dumnezeu sanatate şi bucurii.

Cântecul dintre zi şi noapte

Noaptea se pregăteşte să ia în primire pământul. Întâlneşte Amurgul. Acesta cântă la mandolină. Încearcă să convingă soarele să mai rămână pe bolta cerească. Îi promite că alungă norii ce au forme înfricoşătoare: balauri, crocodili, zmei.
-Nu pleca soare drag. Avem nevoie de tine. Vine toamna şi te alungă. Nu îţi mai dă dreptul să stai atâtea ore pe cer. Mai stai, te rog mai stai puţin.
Lacrimi în avalanşă se preling pe chipul Amurgului.
Noaptea priveşte cu emoţie. Se ascunde după pomii ruginii. "Adevărul că şi mie îmi este greu. Aş ruga toamna să mai întârzie puţin. Lasă-mi toamnă pomii verzi!!!"
Soarele, îmbrăţişează pentru ultima dată amurgul:
- Pe mâine, prieten drag! Nu plânge. Te faci de râs. Acesta este cursul anotimpurilor. Nu putem opri timpul. Totul este ciclic. Să te odihneşti... să cânţi şi mâine. Romanticii te adoră. Te aşteaptă mereu cu emoţie, te fotografiază. Zâmbeşte. Eşti iubit. Mulţi şi-ar dori să fie în locul tău.
Soarele apune.
Luna caută seara.
-Gata. Poţi ieşi pe ring. Amurgul este împăcat.
Seara se întinde şi culege stelele. Mai întâi Luceafărul. Oamenii îşi pun dorinţe la zărirea lui. Apoi alte stele... fel de fel... zeci... sute... mii.
Încă se aude ecoul cântecului la mandolină...
"Soare mai stai. Rămâi lângă mine... Seara e rece şi tristă... trezeşte amintiri... deschide cutia Pandorei... Soare mai stai... măcar o clipă... te rog, soare mai stai."

Mafia Mămicilor

A doua întâlnire cu mămici. Cred că mă trage aţa.

Am făcut cunoştinţă cu mămici nou venite în club. Mi-am cerut scuze că le-am invadat spaţiul pe nedrept. Mi-au spus că e ok, că voi intra şi eu, cândva - eu sper cât mai curând - în tagma lor.

Sunt minunate. Femei frumoase, cochete, vesele, energice - doar au copi după care trebuie să se ţină - optimiste, studioase. Numai de bine despre mămici, ÎNTOTDEAUNA.

Organizatoarea, Ada, este o femeie cu idei geniale şi îi doresc succes. Are o fetiţă minunată, grijulie şi extrem de independentă pentru cei 4 anişori şi jumatate pe acre îi posedă.

Am să-mi fac un alt blog, dedicat poveştilor. Am promis. Am să mă ţin de cuvânt.

Micuţul Rareş, fascinat de geanta mea, a venit să-mi şadă în braţe.

Luca, a râs cu poftă la scălămbăielile mele. Parcă ar fi spus: "Nu vezi ce penibilă eşti. Pierzi timpul pe aici. Nu ai copil, nici măcar căţel sau purcel."

Mulţumesc că m-aţi acceptat în rândurile voastre, dragi părinţi. Să vă bucuraţi de odraslele voastre. Succes celor care încep grădiniţa sau şcoala.

Radu şi Mielul Bobu - final

Hambarul este foarte curat. Bunicul are grijă şi-l văruieşte în fiecare primăvară. Într-un colţ se află fânul. În fiecare dimineaţă se pune un fân curat.
-Bună dimineaţa Bobu. Ce faci? Cum ai dormit? Eşti pregătit pentru poveşti? atacă Radu cu o suită de întrebări.
-Behh beehh, răspunse vesel mielul Bobu, care se agita îninte şi înapoi ca un bezmetic.
-Mă duc să aduc carte de poveşti, apoi te eliberez. Nici nu termină bine de spus, că o şi luă la fugă spre casă.
Intră ca o furtună în casă, izbeşte uşa de perete, cotrobăie în geamantan şi ia o carte cu poveşti istorice. O luă sub braţ şi porni spre hambar.
-Gata am sosit. Ce? Credeai că întârzi mult? spuse Radu şi trase zăvorul de la uşa hambarului. Să nu te îndepărtezi de mine. Nu trebuie să fac prostioare cât stau pe aici.
Mielul Bobu este atât de fericit, se gudură pe lângă Radu. Animalele simt când cineva le iubeşte cu tot sufletul. O ia înainte spre nuc. Aşa fusese vorba doar: lectură la umbra nucului.
-Ha ha ha. Nu ai uitat! Da, vom citi sub nuc. Ai dreptate. Să fii cuminte, căci te voi întreba ce ai înţeles. Să vedem... unde am ajuns? Da... „Stefan cel Mare, Biruitor in lupta de la Vaslui”, pagina 41.
Radu, începe a citi atent. Pătrunde curând în poveste. Nu a observat când mielul Bobu se apropie de e şi a dat pagina cu limba. Ridică privirea, se uită atent la el şi spune:
-Câte cărţi ai citit până acum? şi se puse pe râs cu o poftă nebună. Mielul Bobu a intrat în joc. Îl gâdilă cu nasul şi îl trînteşte la pământ.
Radu găseşte o creangă şi o consideră spadă. Se îndreaptă spre mielul Bobu spunându-i:
-Până aici ţi-a fost, mişelule! Cum ai îndrăznit să-mi calci pământul străbun?
Mielul Bobu nu mai înţelege nimic. De ce îi vorbeşte pe un asemenea ton?
-Alege: pleci de bună voie sau îţi tai capul, continuă Radu, ţinând creanga aţintită spre miel.
Acesta nu mai stă pe gânduri şi porni la atac. Se opri cu coarniţele chiar în posteriorul băiatului. Acesta, speriat, s-a dezechilibrat. În cădere s-a lovit de trunchiul copacului şi a căzut inconştient la pământ.
*
Soarele porni lent spre apus. Nu-i prea place să se dea bătut. Vântul adie uşor, doar cât să mângâie faţa oamenilor.
Mielul Bobo s-a speriat. Nu ştie ce să facă. A început să behăie cât mai tare.
Într-un final, bunica, auzindu-l atât de agitat, se duse într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat.
-Vai, vai... ce i-ai făcut băiatului. Ajutoor! Ajutooor!
Vecinii au venit să dea o mână de ajutor. L-au luat pe braţe pe băiat şi l-au dus în camera sa. Bunica trimise un copil după medicul din sat.
*
Radu deschide încet ochii. Încearcă să se mişte puţin dar simţi cum totul se înverte în jurul lui. Bunicii stăteau îngrijoraţi şi-l priveau.
-Radule, bunico, cum te simţi? Ce s-a întâmplat? Îţi aminteşti? Sper că nu ai vreo amnezie.
-Lasă-l că n-are nimic, spuse bunicul. E doar sperietura.
-N-am nimic. Nu vă faceţi griji. Îmi amintesc doar că m-am lovit zdravăn de nucul cel bătrân. Îmi cer scuze că v-am speriat.
-A venit şi medicul, te-a controlat. El ţi-a pus compresa şi bandajul. Nu ai decât un cucui şi o mare vânătaie, spuse bunica.
-Vă rog frumos să nu le spuneţi părinţilor. Vă rooog, vă implor. Îşi fac griji. Vor fi aici mâine la prima oră şi mă vor lua acasă, zise trist Radu.
-Bine, rămâne secretul nostru, dar să nu ne mai dai emoţii, spuse bunicul, îmbrăţişându-l pe nepot.
-Gata, odihneşte-te acum. Vise plăcute, dragul nostru, adaugă bunica.
*
Luptă cu turcii. I-a răpus ca pe spicele de grâu. Stefan cel Mare îi înmânează o medalie şi îl felicită: „Eşti un oştean pe cinste! Bravo, băiete! Părinţii tăi vor fi mandri de tine!” Calul nechează...
Radu se trezeşte. A visat. Frumos vis.
Zâmbeşte încântat. Este vacanţă! Este la bunici.
-Urraaa! Trebuie să ajung la mielul Bobu. Sa îl liniştesc, să vadă că nu am păţit nimic.
*
Minunate poveşti adevărate se pot trăi la bunici.
Cine îi are să le trăiască!
*
Mielul Bobu a ascultat multe poveşti şi a „citit” chiar şi romane poliţiste. L-a iubit pe Radu... şi a murit de bătrăneţe.

Donaţi o carte pentru copii

Detalii aici:
http://www.ziarulcopiilor.com/?p=3185
Amintiţi-vă cât de mult v-a ajutat o carte să creşteţi "mai mari, mai buni, mai frumoşi".
12-13 septembrie la Cismigiu.
Fiţi buni. Vă rooog!

Profii de bio

Colegiul National "Gheorghe Sincai". Ora 9.30. Intalnire cu toti profesorii de biologie din capitala. Pe multi voiam sa-i revad.

Intrata in sala, am realizat ca parca mai ieri fusesem la ultima intrunire de acest gen.

Oameni care m-au recunoscut si mi-au zambit. Oameni ce m-au intrebat: "Ce faci, Claudia, te-ai intors in invatamant?"

"Da, m-am intors si sper sa fie bine. Atat cat voi sta". Previziunile privind educatia si sistemul de invatamant sunt sumbre. In fiecare zi, imi amintesc de ce am plecat. Scoatem de pe bancile scolii tot mai multi analfabeti. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar asa este.

Acum, imi mai ramane doar bucuria de a descoperi copii dornici sa invete. Totul merge spre simplificare. Apoi, ne intrebam de ce copiii doar stau si se joaca pe calculator, de ce sunt obezi si nu le place sportul... pentru ca parintii ii menajeaza, le ia scutiri de la medici sa nu isi rupa copilul gatul sau vreun os. Pentru ca sunt menajati de sistem. Nu trebuie sa le mai dam teme si mult de invatat. (Cata bataie se lua de la profesori pe vremea mea... acum 20 de ani; chiar a mentionat dna inspectoare in sedinta).

Dar, cum speranta moare ultima, incerc sa mai sper ca voi fi indragita de copii, atat eu, dar mai ales materia.

Ascultam speach-ul dnei inspectoare, despre cat a scazut stima profesorilor si cum acestia oricum nu-si mai dau interesul datorita renumeratiei mici, dupa buget...

Sa spun ca am plecat cu lacrimi in ochi, gandidu-ma ce sa fac cu viitorul si cu viata mea?!

Eu, in horoscopul arab

Pumnal (2 mai-15iunie) – Truditoarea

Personalitate: femeia-pumnal munceste ca o nebuna, cu bucurie si voie buna. De aceea, ea urca rapid treptele sociale si isi gaseste o reala implinire in profesie. Dar, totodata simte nevoia sa aiba un camin al ei, o casa, copii, sot si nu ii plac relatiile pasagere. Ii plac plimbarile lungi in natura, serile in fata semineului, muzica si artele in general. Isi spune adesea ca “tine prea multe in spate”. Si, de asemenea, crede ca din aceasta cauza ceilalti o iubesc: pentru ca ii plaseaza ei propriile lor poveri. Iar ea are ceva de castigat? Nu intotdeauna...

Provocarea vietii: sa invete sa fie la fel de transanta si pe plan afectiv, cum e pe plan profesional. Sa nu mai permita sa se abuzeze de amabilitatea si generozitatea ei. Sa pastreze distanta fata de cei profitori. Sa invete sa impuna limite fara sa se teama ca va pierde afectiunea sau respectul celorlalti. Sa invete sa-si asume riscuri si sa iasa din rutina atunci cand aceasta se instaleaza.

Visul secret: sa plece intr-o calatorie in jurul lumii, sa descopere alte culturi si alte stiluri de viata , sa-si exprime latura generoasa printr-o opera sau proiect personal care sa ii schimbe viata.

Nici ca mi s-a potrivit vreun horoscop mai bine. Ha ha ha...

Melancolie

Credeam, pana deunazi, ca sunt bolnava. Azi, am inteles ca nu.

Melancolia e o forma normala a oricarei culturi. Ea este muza literaturii, muzicii si picturii.

Daca nu ma credeti, lecturati "Impotriva fericirii" de Eric G. Wilson si accesati link-ul: http://www.121.ro/seri_de_lectura/impotriva_fericirii.php

Ce ziceti? Poate ne vedem la seara de lectura organizata de 121.ro. Cu lectiile citite si invatate. Cum se poate altfel?!

Cele bune sa se adune. Lectura placuta si muze numeroase. Prietenii stiu de ce.

Culturalizare

Uneori, invat ceva fara sa ma obosesc prea tare. Noroc ca am sansa de a intalni oameni cititi, plimbati prin lume, cu gusturi rafinate. (Dar, inainte de toate ii multumesc prietenei L'automne ca m-a terminat sa invat, sa reinvat conjugarea verbului "a fi").

Colectionara de vederi din mine, zarise la un moment dat o vedere superba, cu o cochilie de melc. A fost atunci, candva... Posesoarea, prietena mea Oana - un om mai pasionat de ceea ce face n-am vazut, de fapt de biologie in general, ca sa nu zic doar de lilieci pentru ca as minti - a sesizat ca m-a fascinat, m-a furat peisajul. Eu, am uitat, angrenata in miile de ganduri ce ma bantuie zi si noapte, noapte si zi.

Ne-am intalnit fugitiv intr-o zi si mi-a spus: "Am uitat sa iti aduc vederile acelea pentru colectie." Stiu ca sunt in siguranta. Cand mi-a promis ceva, asa a fost.

Saptamana trecuta am dat o fuga pe la Muzeul de Istorie. Mi-a inmanat doua vederi pentru colectie. Superbe! Le intorc si citesc: Sabin Balasa - "Sound Of the Sea" si "Astral Snails". Despre Sabin Balasa stiam doar ca iubea albastrul... era o tema a lui... sau o culoare preferata. Nu ma pricep. Dar sunt atat de linistitoare, incat imi vine sa le privesc non stop.

Astfel, caut pe internet si citesc despre Sabin Balasa: pictor, scriitor, regizor.

Minunat! Am mai invatat ceva... multumesc Oana!

Aaa... si inca ceva: am primit un pliculet de cafea turceasca si am invatat cum se prepara. Am o singura problema: nu am ibric de arama. Dar caut, nu ma dau batuta!

Imbratisari, Oana draga!

Radu şi Mielul Bobu - poveste pentru copii

Serbare de final de an şcolar. În curtea şcolii e aglomeraţie şi multă gălăgie. Părinşi emoţionaţi, profesori obosiţi şi mândri de rezultatele obţinute, copii încoronaţi pentru disciplina şi munca depusă pe parcursul unui an şcolar.
Radu studiază atent diploma. E mulţumit şi fericit că a luat premiul I. Părinţii îl îmbrăţişează.
-Bravo, Radu. Ştiam că vei reuşi. Suntem mândri de tine, spuse mama, tinându-l de umeri.
-Îţi vom lua bicicleta promisă şi te vom duce la bunici, să te recreezi, adaugă tatăl.
-Mulţumesc. Chiar voiam să vă rog să mă duceţi la bunici. Îmi doresc să îi ajut în grădină şi să citesc la umbra nucului. Promit că îmi voi face şi temele de vacanţă.
-S-a făcut, spuse tatăl, încântat de seriozitatea fiului său.
Peste puţin timp, curtea şcolii a rămas goală. Atmosfera e tristă. Timp de trei luni, nu se vor mai auzi glasuri de copii, ţipete şi râsete zglobii. Un căţeluş drăguţ, însoţeşte copiii. Poate îl ia şi pe el cineva acasă, pe perioada vacanţei. Când observă că nimeni nu-l ia în seamă, se opreşte, se uită după copii. „Aici măcar am culcuşul meu. Trebuie să mă opresc. Îi aştept până la toamnă.”
-La revedere, Black! îi spune Radu. Ne vedem în septembrie. Să fii cuminte. Îţi aduc ceva bun.
-Ham ham ham, răspunse căţeluşul, fericit că cineva l-a remarcat.
*
Valize, sacoşe, genţi tronează în holul apartamentului. Părinţii lui Radu îl pregătesc pentru lunga vacanţă la bunici.
-Sa fii cuminte, să te speli pe mâini după ce pui mâna pe animale, să nu-i superi pe bunici. Te vom suna de două ori pe săptămână.
-Este băiat mare, nu-l mai dădăci atât, spuse tatăl, făcându-i discret cu ochiul lui Radu.
-Sigur mama, ai încredere în mine. Mă voi purta ca un băiat mare. Vei fii mandră de mine, zise zâmbind Radu, după care o sărută pe obraz.
-Gata, haideţi la drum.
Micuţul Matiz, roşu ca focul, porni la drum. Cale lungă până la Câmpulung Muscel. Muzica reggae acoperă sunetul motorului. Toţi trei visează la vacanţă... purtaţi pe valul amintirilor.
-Îţi aminteşti când te-a înţepat albina de nas şi ţi se umflase cât un borcan de iaurt, întrebă zâmbind Petru, tatăl lui Radu.
-Daa, răspunse Radu. Anul trecut. Aşa îmi trebuie dacă nu mi-am şters nasul de miere. Ha ha ha... se aud râsetele părinţilor.
Pomii de pe marginea drumului îi salută cu respect. Radu priveşte fascinat natura. Observă animalele care pasc şi le numără. Le notează atent într-un caiet.
-Ce faci acolo? întrebă mama, curioasă.
-Ţin o evidenţă. Vreau să văd dacă la întoarcere vor fi mai multe sau mai puţine animale care pasc, preciză Radu.
-Ai stofă de cercetător, dragul meu, conchise, plăcut surprinsă, mama.
-Mi-ar plăcea să devin medic veterinar, afirmă Radu. Aş vrea să mă mut la ţară la bunici, să-i ajut.
-Nu e o idee rea. Dar mai este până atunci. Trebuie să înveţi mult, adaugă tatăl.
-Ştiu că nu este uşor. Dar o să învăţ. Ştiu foarte bine ce vreau să fac. Îmi plac animalele. Sunt aşa neputincioase, căci nu pot spune ce le doare. Vreau să le ajut. Vreau să învăţ să le citesc suferinţa, spuse Radu, privind la o oaia ce păştea liniştită, pe partea stângă a drumului.
-Ne bucurăm că ştii care este drumul tău în viaţă. Te vom susţine, spuse cu mândrie Petru.
Doina, mama lui Radu, privi cu drag la fiul său, apoi spre soţul ei, şi zâmbi mulţumită.
Muzică, gânduri, privelişti superbe... nici nu au simţit când au ajuns la destinaţie.
*
Bunicii îi aşteptau în ogradă.
-Bine aţi venit, dragii noştri! spuseră cu lacrimi în ochi de dor şi de emoţie. Doar le veniseră copiii de la Bucureşti.
-Sărut mâna, bunico, spuse Radu şi se repezii în braţele ei.
-Dragul meu, ţi-am făcut gogoşi. Hai să mănânci, sunt calde, spuse emoţionată bunica.
-Imediat, dar mă duc să-i salut pe mielul Bobu si pe vitelul Voicu, dar şi gâştele şi găinile. Nici nu termină de spus şi o luă la fugă spre coteţele animalelor.
-Ne-a spus pe drum că vrea să devină medic veterinar şi să mute aici, cu voi, spuse Petru.
-Să-i ajute Dumezeu. E un copil bun, răspunse cu voce tremurândă bunica.

Mielul Bobu se bucură tare mult când îl zări pe Radu. Ştia că va fi răsfăţat de acum încolo şi va fi lăsat liber, să-i ţină companie acestui băiat vesel şi grijuliu. A început să sară de bucurie. Nu-şi mai găsea locul.
-Salutare, am venit! strigă voios, Radu.
Animalele răspund: Beeehhh! Muuu!
Radu începu să râdă.
-M-aţi înţeles. Ce bineee! Încep să vorbesc pe limba voastră. Ha ha ha. Uraaa.
-Radu, la masă! se aude vocea mamei.
-Ne vedem maine. Vom alerga şi vom citi poveşi cu zmei la umbra nucului. Iar voi mă veţi salva, şi vă veţi lupta cu personajele rele. Am fugit. Noapte bună!
Toată lumea a mâncat în tihnă. Au povestit despre serbarea lui Radu şi despre premiul I.
Radu va rămâne la bunici toată vara. Este fericit. Părinţii sunt mulţumiţi că îl ştiu în siguranţă.
Seara coboară liniştită. Ţânţarii dau ocol. Caută hrană. Greierii încep spectacolul. Broaştele li se alătură. Stelele strălucesc. Luna este plină şi încarcată cu vise frumoase.
*
Cocoşul dă trezirea. Animalele îşi cer hrana cu destul de mult zgomot. Soarele trimite razele în camera lui Radu, să-i mângâie nările. Acesta strâmbă din nas, zâmbi şi începe să se întindă.
-Bună dimineaţa, soare!
Radu îşi aranjează patul, apoi iese în curte.
-Sărut mâna, bunico. Unde este bunicul?
-Cu vitele la râu, dar vine repede. Hai să te speli şi să mănânci ceva.
-După ce mănânc, vreau să mă joc cu mielul Bobu în poieniţa de la nuc. Mă laşi?
-Bineînţeles, Radu. Dar să ai grijă. Animalele sunt animale. Nu ştiu de glumă sau de joacă. Să stai departe de ele.
- Da, bunico, nu-ţi face griji, spuse Radu, sărind de gâtul bunicii şi sărutând-o. Mi-a fost dor de tine, să ştii. Simţeam că nu mai vine vacanţa asta o dată.
-Dragul bunicii. Hai că se răceşte laptele, spuse bunica aproape plângând de bucurie.
-Ce gust minunat au bucatele făcute de tine, bunico. Eşti minunată. Sărut mâna pentru masă! şi Radu o şi zbughi spre hambarul mielului Bobu.

- VA URMA -

Mulţumesc

Mulţumesc celor ce-mi mulţumesc pentru puţin.

Mulţumesc oamenilor care au nevoie de mine şi recunosc asta. Nu pot face minuni, dar ascult şi mă rog, aşa cum ştiu, pentru ei.

Mulţumesc că am o mamă minunată - recunosc că este exigentă - şi care mă iubeşte.

Mulţumesc că am o soră angelică, ce mă încurajează permanent.

Mulţumesc că am prieteni ce mă acceptă aşa cum sunt... cu toane şi vaicăreli.

La Mulţi Ani, Anouk si Ana-Maria! (azi e Sfânta Ana).

Suflet

Suflet de toamna. Somn agitat, ganduri ce le caut si nu pot sa le mai prind.

Oare de ce? Cu toate ca totul e bine, sunt sanatoasa si am tot ce imi e necesar.

Am nevoie de mine, sa ma gasesc... am nevoie de cuvinte, de zambete si mangaieri.

Nu imi gasesc sufletul vesel de toamna trecuta. Sau poate sufletul meu nu e vesel toamna?

Nu mai stiu.

Sufletul meu e un mic puzzle. Un suflet bun - dar trist - si e al meu si il ador. E un suflet asemanator cu al lui Blaga, ca sa nu zic Bacovia.

Stiu ca are si un zambet mare undeva, intr-un ungher.

Ciupercuta si povestea ei

Din senin, nori negri, imbufnati si furiosi au planat asupra poienitei. Vietuitoarele, cu mic cu mare, s-au ascuns pe unde au gasit. Tunetele si fulgerele s-au aliat cu norii. S-a creat o muzica de fond infricosatoare. Picaturi mari, de forme diferite - rotunde, ovale, bastonas - au inceput sa alerge pamant. Acesta le imbratisa cu grija, sa nu fie aterizarea prea brutala.
Totul s-a terminat pe neasteptate, precum incepuse.
Aburi calzi. cu miros imbietor, ieseau din adancuri, aducand energii pozitive. Florile isi scutura rochitele de petale multicolore, apoi isi indreapta semete trupurile. Arborii si arbustii isi aranjeaza coroanele. Un greier mic, scoate speriat capul de sub un fir de iarba.
-Ce spaima am tras!
-Asta a fost razbunarea norilor, spusera in cor firele de iarba.
Fluturii isi intind aripile sa fie incalzite de razele blande ale soarelui. Furnicile alearga grabite spre musuroi.
-Ce tragedie! Vai, ce nenorocire! Cum s-a intamplat? se aude in imediata apropiere.
Familia gandacilor isi plangea o ruda. In iuresul de dinaintea furtunii, un gandac fusese strivit. Toatele animalele au adus omagii familiei indurerate. Offf... graba strica treaba! Intotdeauna.
Din pamant din iarba verde, a aparut un iepuras. Cand se uita atent, poienita se imbracase intr-o mantie alcatuita din ciuperci.
-Ia priviti. Ce minunat. Care de care mai frumoasa.
Vietuitoarele au privit uimite peisajul maret din jurul lor. Ciupercile stateau de veghe, drepte, ca niste soldati. Pazeau orizontul si granitele. Intre toate, una iesea in evidenta de la distanta. Frumos colorata, palaria rosie cu buline albe si picior alb, trona senina peste suratele ei.
Iepurasul o zari si se indrepta spre ea.
-Esti atat de atragatoare! o flata iepurasul.
-Iti multumesc, raspunse ciupercuta in timp ce una din buline se inrosi la auzul complimentului ce-i fusese adresat.
Iepurasul, iute de felul sau, o imbratisa si o saruta cu foc. Dupa gestul acesta, o zbughi spre padure, la racoare.
Ciupercuta se inrosi puternic, bulinele albe s-au marit in diametru, piciorul s-a umflat de mandrie, de atata flatare. Nu i se mai spusese asta pana acum. Nimeni nu i-a dat asa importanta. Majoritatea se fereau de ea. Nu intelegea de ce, dar se obisnuise cu situatia. Suratele ei erau destul de departe de ea. Se simtea singura, urata si morocanoasa. Dar, gestul iepurasului a facut-o sa zambeasca, sa se simta si ea in randul lumii, o fiinta normala.
Dupa cateva ore, animalele care vazusera gestul iepurasului, au facut si ele la fel. Au mers si au discutat cu ciupercuta frumoasa, viu colorata. Au imbrastisat-o si sarutat-o cu drag si prietenie.
Seara isi intinde plasa de intuneric. Pe bolta cereasca apar, pe rand, una cate una, stelele. Luna, in forma de secera atinge incet stelele, mangaindu-le. Ele se prind sub forma de colier si cercei. Luna este mandra de aspectul ei. Privind in jos, vede un iepuras, tremurand. Se apropie ceva mai mult si observa ca iepurasului ii este rau.
-Steluta magica, te rog sa cobori pe Pamant sa vezi ce se intampla cu acea fiinta.
-Imediat, Stapana Luna. Si porni in viteza spre poienita.
Ajunsa langa iepuras, steluta a vazut ca acesta avea pete rosii pe corp si nu isi putea tine echilibrul. Broboane mari se prelingeau de pe fruntea lui.
-Te pot ajuta cu ceva? Ce ai patit?
-Nu stiu.Imi este rau. Lumineaza-mi drumul pana la veterinar.
-Sigur, iepuras dragalas.
Cu chiu, cu vai, iepurasul a ajuns la scorbura bufnitei. Aceasta, se sperie de lumina puternica ce-l insotea pe iepura. Se retrase speriata in scorbura.
-Draga bufnita, sunt eu, iepurele, ingaima acesta. Imi este foarte rau.
-Draga bufnita, sunt o steluta ce i-a luminat calea. Ma indepartez.
Atunci, bufnita iesi de graba si se uita la iepure. Il consulta rapid si ii puse diagnosticul.
-Esti otravit. Ce ai mancat?
-Morcovi, varza si salata.Nimic altceva, raspunse iepurasul si lesina.
Bufnita, falfaie din aripi si ii face aer. Deja era foarte ingrijorata.
Steluta facu semn Lunii si a cerut sa fie vant. Si vantul caldut, incepu sa adie lin, atingand usor mustatile iepurasului.
Incet incet, soarele prelua stafeta de la luna. Poienita incepu sa revina la viata. Firele de iarba se acoperira cu roua. Fluturii si insectele au venit sa sa racoreasca, sa-si faca toaleta de dimineata. Pasarile isi incalzesc glasurile, ciripind.
Deodata se auzi un tipat. Iepuroaica venise dupa iepure la veterinar si se sperie cand il vazu in stare de inconstienta.
-Dar ce s-a intamplat? Cum asa? Ce a patit?
-E otravit, draga iepuroaica. Nu stie ce a mancat.
Nu termina de vorbit acestea, caci bufnita vede cum vin la ea un sir de animale tinandu-se de abdomen, cu broboane de transpiratie si cu mersul tremurand.
-Nu se poate. Sunteti otravite. Ce ati facut? Iepurasul a lesinat, dar nu stia sa fi mancat ceva contaminat.
-Am sarutat ciuperca. Noi credem ca asta ar fi.
-Da, asta este, spuse ganditoare bufnita.
Le-a prescris o licoare din frunze de brusture. Intre timp si-a revenit din lesin si iepurele. Stergandu-si lacrimile, iepuroaica l-a imbratisat cu dragoste.
Animalele, auzind ca frumoasa ciuperca este una otravitoare s-au dus si au aruncat cu pietre in ea, au batut-o si i-au spus:
-Niciodata nu vom mai ajunge in preajma ta. Esti un organism rau. Vei ramane aici, singura pe veci, cu toata frumustea ta.
Ciupercuta incerca sa le explice ca nu stia ce se va intampla. Nimeni, niciodata nu se atinsese de ea si nu se purtase asa dragostos cu ea.
Ciupercuta devenea pe zi ce trece, mai trista. Slabea vazand cu ochii. Bulinele de pe frumoasa sa palarie rosie se micsorau. Piciorul se usca.
Luna o privi o seara, doua seri, o saptamana.Intr-o noapte racoroasa de toamna, spuse stelutei magice:
-Steluta magica, vezi ciupercuta aceea? E tare trista. Animalele au acuzat-o pe nedept. As vrea sa o ajutam.
-Sigur, Luna. Ce am putea face pentru ea?
-Coboara si atinge-o cu bagheta stelara. Otrava va fi eliminata pentru totdeauna. Si inca ceva. Umple poienita cu ciuperci frumoase. Sa aibe companie. Sa isi faca prieteni. Sa isi intemeieze o familie.
-Sigur, frumoasa Stapana Luna, raspunse incantata steluta magica.
Cu viteza luminii, steluta ajunse langa ciupercuta. Aceasta dormea linistita. Din cand in cand suspina.
-Draga ciupercuta, incepand de acum, vei fii o ciuperca gustoasa, comestibila si vei avea in preajma prieteni dragi.
Steluta o atinse usor cu bagheta stelara si ciupercuta scapa de otrava ce se scurse in pamant… un lichid uleios, de culoare maronie.
Intr-o secunda, ciupercute asemanatoare ei, au aparut in poienita.
Multumita ca si-a indeplinit misiunea, steluta magica, dadu sa plece. Insa, ciupercuta se trezi, se privi pe sine, precum si ciupercutele din jur si intreba:
-Hei! Ce s-a-ntamplat? De ce ai facut sa fie mai multi dusmani pentru frumoasele animale din aceasta poienita?
-Draga ciupercuta, din aceasta noapte, esti o ciuperca mai buna, mai gustoasa si ai familia ta alaturi. Ai scapat de otrava! spuse steluta.
Cu lacrimi sub palarie, ciuperca ingaima:
-De as putea salva vietile animalelor pe care le-am otravit, ar fi minunat. As fi fericita si impacata cu mine.
Steluta privi cu atentie si teama Luna.
Aceasta ii sopti:
-Mergi si atinge usor animalele cu bagheta stelara. Maine se vor trezi sanatoase.
Steluta, cu multa dragoste porni din tufis in tufis, din scorbura in scorbura si atinse cu bagheta animalele otravite. Exact cand soarele se apropia de Luna sa primeasca stafeta, steluta, obosita, dar atat de fericita, atinse panza cerului albastru intunecat.
-Misiune indeplinita, Stapana Luna.
-Multumesc. Esti o steluta minunata.
Soarele mangaie vegetatia. Natura se trezeste din amortirea frigului de peste noapte. Pasarile canta, fluturii si insectele zboara sa caute roua, animalele ies din culcusuri.
-Hei! striga o veverita. Ia priviti. Poienita este plina de ciuperci care de care mai viu colorate.
-Cu siguranta s-a intamplat o magie, spuse iepurasul. Ma simt ca nou.Uitati-va si la ciupercuta pe care am sarutat-o. Este ca la inceput, cand am cunoscut-o.
Veverita, neastamparata ajunsa in cateva clipe langa ciuperca povestii noastre.
-Buna dimineata! Esti din nou atat de frumoasa!
-Multumesc. Azi noapte, o steluta magica m-a transformat intr-o ciuperca mai buna, mai gustoasa si mi-a darut o familie si prieteni.
Se aud aplauze. Animalele s-au apropiat de ciupercuta cu palarie rosie si i-au cerut iertare.
Toate fiintele sunt multumite si fericite.
Totul are o rezolvare. Exista solutii si exista minuni.
Cine se aseamana se aduna si nu tot ce este frumos la exterior este bun si la interior.
Uitati-va bine in jurul vostru. Ganditi de doua ori si alegeti o data.

Depresiva

Viata mea a luat-o putin razna. Am avut o vara plina de adrenalina: picior rupt, examen de titularizare, demisie si scandal, un concediu bantuit de amintiri si de griji.

Mi-am dorit, ca ultima scapare - din cauza crizei economice posturile sunt blocate - sa ajung in invatamant. Ca sa am timp sa ma ocup de teza de doctorat, de scrierea povestilor, am ales sa vin in invatamantul gimnazial.

Azi, constientizez ca am facut o mare greseala. Am mers sa dau corigente si am constatat ca trebuie sa fac alfabetizare. De la a scrie articole si a analize una, alta... voi invata elevi de clasa a 8-a sa scrie "coloana de mercur" si "mm".

Mi-e greu... sincer mi-e greu. Am cazut din lac in put profesional.

Numai cine nu face schimbari de genul in viata sa nu stie cat poate fi de greu.

Sper sa treaca repede, sa ma mentin la un nivel ridicat de pregatire pentru a-mi finaliza doctoratul si a ajunge in invatamantul universitar.

Sper sa nu clachez psihic.

Voi cauta un curs de dezvoltare personala... chiar am NEVOIE.

Filme

Duminica... zi mohorata de toamna.

Am vazut doua filme. Record pentru mine. Am vizionat "The holiday" ( o vacanta poate face minuni) si "Wall-e" - dragoste intre doi roboti. Intotdeauna in doi se pot face mai multe. Natura reinvie.

Se pare ca face bine sa iesi din "cotidian" si sa patrunzi intr-o lume mai mult sau mai putin reala.

As vrea sa imi fac un obicei din asta.

Vreau sa am un program scris pentru viata mea. Sunt multe lucruri pe care vreau sa le fac si simt ca nu mai am timp. Timpul nu-mi este suficient. Cred ca ma pierd in activitati care nu ar trebui sa le am, sau sa fie cu o frecventa mai redusa.

Spor in tot ce faceti si timp la discretie!

Metamorfoza

Imi doresc sa plang. Am primit o mustrare de la o prietena. Imi adun bucatile de suflet, imi iau tristetea, imi caut greselile si ma duc in balansoar.

Ma intind, ma legan si inchid ochii.

Asa mult m-au schimbat rautatile oamenilor incat am devenit si eu atat de rea? Sau am fost rea mereu si nu am constientizat? Sau credeam ca un prieten ma accepta cu bune si cu rele, ca ma suporta mai ales stie ca sunt "sensibila". Fir-ar sa fie. Timpul sapa modificari asupra noastra. daca nu fizice, macar sufletesti. Sufletul nu are cum sa ramana la fel in cursul anilor. Tot ce ti se intampla, bun sau rau, frumos sau urat, te marcheaza. Timpul metamorfozeaza. Si pe mine se pare. Am ramas doar cu o bruma de veselie, doar cu un dram de bunatate. Si ma intreb, de ce oamenii ma cauta? Nu stiu...

Am ajuns sa vizionez un film pentru a putea plange, sa ma linistesc.

Am inteles ca trebuie sa gandesc de doua ori pana spun ceva. Desi, jur pe biblie ca nu am facut-o cu intentie, ca nu am vrut sa jignesc deloc, pe nimeni, se pare ca am reusit. Macar, mi s-au deschis ochii. Trebuie sa am grija ce vorbesc, chiar cu prietenii.

Unde am avut "sansa" sa iau contact cu oameni duri, rautaciosi, care m-au jignit, cuvintele m-au durut pana la cadere la pat, am crezut ca oamenii indura totul, ca asa se "poarta".

Vremea mohorata, suparata, trista, m-a ajutat sa accept situatia.

Asta e. A gresi e omeneste. Multumesc ca am fost inzestrata cu harul de a ierta si "intelepciunea" de a vorbi cumpatat.

Am avut si eu perioada in care voiam sa aud doar ce imi place, doar lucruri frumoase. Am aflat ca nu se poate. Ca nu sunt perfecta - "nici nu vreau, nici nu pot" - cum spunea un cantec.

Sa ma consider norocoasa sau ghinionista ca am avut o viata in care am intalnit multe rautati si am fost supusa la multe actiuni ce m-au marcat sufleteste?

Ma mai gandesc...

Gandesc, deci clar exist. Ha ha ha.

Povestea Oricui

Buna ziua, Oricui!

Fiecare dintre noi ii cunoaste pe Oricine si pe Oricum. De fapt, fiecare este Oricui.

Oricui e vesel si optimist. Si ce daca nu prea a avut noroc? Se intoarce roata si intr-o zi va fi norocos. Oricui, crede ca, daca nu are bani, va avea parte de iubire. Se pare ca ea nu apare. Dar nu dispera si nu isi pierde speranta. In fiecare dimineata, Oricui deschide larg fereastra si zambeste, poate iubirea il vede si se indragoste de zambetul sau bland.

Oricui ii ajunge o secunda sa se indragosteasca. Dar stie ca nu-i vor ajunge anii pe care ii mai are de trait pentru a iubi cu adevarat.

Oricui i se intampla sa franga inimi. Nu-si da seama. Oricui se intoarce si sterge lacrimi, imbratiseaza suflete pufoase, calde, blande si sensibile.

Oricui a intalnit intr-o zi iubirea. S-a fasticit, si-a pierdut uzul ratiunii si a omorat-o. Se suparase s-o astepte. Oricui a decis ca singuratatea i se potriveste mai bine in unu decat o singuratate apasatoare in doi. Oricui a spus adio iubirii si a injunghiat-o. (Noroc ca iubirea are mai multe inimi si mai multe fete si nu a pierit).

Oricui a fost putin trist, pana a inteles ca acesta e drumul vietii sale.

Oricui i se intampla sa gaseasca zilnic alte hobby-uri si lucruri frumoase care il inalta spiritual.

E bine ca zambetul Oricui e placut de catre Oricine si Oricum.

Zambetele aduc bucuria si increderea in Oricine!

Zambiti Oricui si Oricine se poate indragosti Oricum de fiecare zambet, trist sau vesel!

Nessebar

Oras port... langa Sunny Beach.

Drum parcurs cand soarele era spre asfintit. Ne saluta din mers. Isi facuse datoria in acea zi. Ne mangaiase cu razele lui blande. Ne zambise si ne bucurase simturile tactile.

Apa era calda. Nisipul fierbinte. Pasii nostri ramaneau putin in nisipul de pe tarmul marii, pana cand valuri furioase netezeau totul. Marea isi cere drepturile, isi apara teritoriul.

Am vazut yacht-uri superbe. Lux si frumusete.

Nessebar ne intampina cu un drum frumos, interzis automobilelor. Doar un trenulet - gen trenuletul Thomas - circula pe acolo. O moara frumoasa si imbietoare sta de straja pe partea stanga a drumului. Pe partea dreapta, o statuie cu o sirena ce canta din corn, asezata intr-o corabie cu coada de peste, cheama oamenii sa viziteze Muzeul de Arheologie.

Cetati frumoase din caramida. Strazi pavate cu piatra cubica. Oras asemnator cu Sibiul, cu Sighisoara noastra. Unii zic ca ar fi doar un satuc. Case frumoase, ingrijite, din lemn, cu perdele la ferestre, asemanatoare cu desenele mele din scoala generala.

Un orasel primitor si cald.

La intoarcere... dupa cumparare de souvenir-uri si o masa copioasa, am mers din nou pe tarmul marii, colorate de reflectoarele de la hoteluri in culori vii: rosu, verde, galben.

E minunat sa-ti incarci bateriile cu lucrui frumoase!

Cautati si voi frumosul pe oriunde ajungeti.

Patrimoniul UNESCO

Dragi români,

Avem atâtea valori, atâţia oameni talentaţi care rămân şi dăruiesc lucruri superbe, iar noi nu le apreciem. Am impresia că suntem o ţară de frustraţi. Nu putem accepta că există şi oameni înzestraţi. Ne grăbim să judecămm, să râdem de unul şi de altul. Parcă noi ne-am fi născut învăţaţi. Nu! Dar aşa-i românul: vede paiul din ochiul altuia, dar nu observă bârna din ochiul lui.

Excelentă prezentare a patrimoniului UNESCO din România !
Merită să ne facem cunoscută ţara, propun să-l trimitem tuturor cunoscuţilor.

http://www.patrimoniuromanesc.ro/

E în limba română şi engleză, are 882 de imagini împărţite în 43 de galerii, ce se încarcă individual, aşa că va trebui aşteptat câteva secunde la fiecare galerie, când se încarcă prima dată. Conţine poze din toate site-urile româneşti declarate patrimoniu UNESCO.

A fost creat de o persoană pasionată, cu un efort întins pe o durată de trei ani, din resurse financiare proprii. Vizionare plăcută!

PS: Jos, sub fotografii, în stânga săgeţilor de avans este un mic buton "info" cu date despre site-urile prezentate! Fiecare poză poate fi mărită cu click dreapta şi "zoom in".

Călătorie 3D

Până găsesc timpul necesar şi inspiraţia uitată prin valuri, acceptaţi o călătorie 3D urmând acest link:

http://photo.photojpl.com/tour/08toureiffel/08toureiffel.html

Călătorie sprâncenată!