My boy

Horia este băiatul cu ochi de o culoare no -name. Este vesel, ștrengar și sociabil. Atrage priviri și se face plăcut.

Zilele trecute, după ce am mers în parc unde ne-am întâlnit cu o fetiță pe care o cunoșteam, Horia a luat-o de mână și am venit până în fața blocului. Eu am zis „la revedere”, dar Horia i-a deschis ușa și ea a intrat. 

Am urcat și ne-am bucurat de o seară frumoasă, cu joacă și masă. Soțul tocmai pregătise cina, așa că am făcut impresie bună. (sper!)

Așa că, am avut prima experiență de genul. Nu e deloc comod. hahaha. Nu știu ce soacră voi fi! 

Horia are succes la fetițe, mici și mari. Mă bucur că este astfel, cu toate că nu este un băiat îndrăzneț. Dacă este asaltat locul de copii locul în care se joacă, se îndepărtează. Nu insistă să rămână. 

Mă bucur cât pot de fiecare pupic, de fiecare îmbrățișare. Cere în brațe mai mult decât atunci când era bebeluș. Uneori îmi este greu să îl țin, dar accept. Va crește atât de repede și nu voi mai avea ocazia!

Fiica mea

Ana este fetița creață și mult iubită pe care mi-am dorit-o nespus!

Este răsfățată, dar atât de sigură pe ea, pe ceea ce își dorește, pe direcția pe care să meargă! Are parcuri preferate! Desene preferate! Haine preferate. Este foarte cochetă și asta mă bucură, pentru că în ultima vreme eu una m-am delăsat teribil. (să mă pregătesc de o ieșire pe îndelete ar însemna chin pentru ei când sunt nevoită să îi las acasă; să mă îmbrac sofisticat când merg cu ei în parc și alerg, mă aplec de zeci de ori, nu are sens; și astfel am devenit super comodă și mă îmbrac lejer și foarte modest). 

Îi place să cânte și chiar e pricepută în a păstra linia melodică. Are ureche muzicală și ce mă surprinde este faptul că, inventează propriile cântece. Știu! Așa fac totți copiii în etapa aceasta, dar mă amuză și sunt mândră.

Zilele trecute citeam „Erus și Valea Răbdării” de Alec Blenche. Mai mult pentru mine, deoarece am nevoie de inspirație. Îi arătam pozele și îi explicam că băiețelul are părul creț.

- Și Ana! îmi spune și își duce mâna la păr.

Este pasionată de gunoieri, de cifre și să deguste alimente. Nu mănâncă orice... spre disperarea mea, deși am renunțat. Dacă vrea pâine goală, pâine goală o las să mănânce. 

Îi place toboganul! Enorm! Și trambulina! 

Îi place apa, dar nu să o spăl pe cap. (acolo „artist” e taică-su)

Îi place să facă cumpărături la Mega. 

Adoră să se schimbe de zeci de ori pe zi!

În doi, dar de fapt...

După doi ani în care am muncit enooorm pentru a asigura totul (și chiar nu ne-a lipsit nimic,  bine, eu mi-am sechestrat toate dorințele și nevoile personale), când planificasem concediul mult așteptat după trei ani de stat acasă (cu mici excepții - Giurgiu, Galați, Buzău - cu ateliere), s-a întâmplat: soțul a decis să înceapă munca. Hahaha! 

Pe de o parte este bine, căci sunt epuizată fizic și psihic! Plus că s-au adunat ceva datorii.

Pe de altă parte, nu vreau să renunț sub nicio formă la concediul dorit, meritat și așteptat! 

Așa că... sunt o mamă căsătorită, dar care merge peste tot singură cu micuții! Și nu am să renunț niciodată la plimbări, experiențe pentru ei. 

Tot ce îmi mai lipsește este curajul de a conduce din nou, pe distanțe lungi și cu doi copii mici! Dar sigur voi reuși!