Sfânta Paraschiva

Azi e Sf. Paraschiva. Acum câțiva ani am fost la festivalul de literatură Filit la Iași, și am ajuns și la moaștele Cuvioasei Paraschiva. Este tare bună și grabnic ajutătoare! Sper să mă ajute și în această perioadă să găsesc soluții, să am energie și puterea de a sta nopțile să duc la bun sfârșit ce am de realizat, să ajungem cu bine la finele acestui an, care a fost tare dificil și stresant pentru mine. Dar am avut și momente frumoase!

Azi, am mers în Orășelul Copiilor. Ne-am jucat mult. Ne-am plimbat cu trenulețul. Am adunat frunze și castane. Am mâncat porumb fiert și floricele. A fost de poveste! 

Mulțumim, Doamne și Sf. Paraschiva!

Ieri

Ieri... m-am răsfățat cu un ecler cu ness. Am luat și tarte cu fructe. Horia - care mi-a moștenit gustul pentru dulce - a mâncat două. Mă bucur atât de mult când mănâncă. Este foarte slab. Iar creșa și stările de vomă, l-au slăbit și mai mult. 

Acum o înțeleg pe mama care se îngrijora și suferea când nu mâncam.

Apoi, am adormit în timp ce citeam.

Apoi, privind în jur, nu am mai suportat și mi-am impus să pun aspiratorul. Gemenii au pictat. Geamurile sufereau de prafuire acută, așa că, le-am șters. Măcar am luat stratul gros de  praf și am putut privi culorile minunate ale toamnei. 

Atât... căci pe micuța mea o durea burtica (are probleme cu constipația și a căpătat teamă de procesul defecației)și nu am putut ieși nici macar o jumătate de oră afară.

Eu

Aș vrea să dorm...mult....și să mă joc.

Mă întreb dacă ar fi o soluție să îmi iau un concediu fără plată (deși am datorii uriașe). Să stau să scriu și să fac ateliere. Dar aș câștiga numai pentru a ne hrăni. Restul..?

Sunt obosită și fiica mea e atât de dificilă. Este foarte căpoasă! Vrea să fie totul ca ea, când vrea ea. Uneori mă sperie. Dacă o cert, vine și îmi cere să o pup, mă strânge tare de gât. Dar nervii mei, oboseala, faptul că am multe - prea multe - de făcut. mă aduc în pragul disperării. Nu vreau să fiu o mamă rea! Nu vreau să fiu o amintire urâtă pentru ei.

Într-o seară, am fost nevoită să îi scot din casă pe la 19.30 pentru a mă întâlni cu contabila să îmi dea ștampila firmei, care rămăsese la ea.

Le stricasem somnul. Adrmiseră în mașină, iar când am ajuns am fost nevoită să îi trezesc. Horia a adormit. Ana  nu a vrut. Normal că a plâns de mama focului din cauza oboselii, când ea voia să stea în pat, să se uite la desene. Pe Horia l-am trezit. Iar el iubește - ca și mine - somnul. A plâns o oră cât am stat pe drum - am  fost și să căutăm laptele praf fără de care nu dorm - și m-am enervat teribil. Nu îmi place când nu îmi găsesc calmul și puterea de a-i lua în brațe, de a-i alina. Acasă fac asta. dar pe stradă, nu pot. Sunt grei! Plus bagaje, plus celălalt care stă agățat de mine sau rămâne în urmă. Parcă aș fi o femeie singură! Așa mă simt! Așa mă comport! 

Doamne ajută-mă să găsesc o soluție minunată! Doamne, fă un MIRACOL și ajută-mă să găsesc o grădiniță, aproape de casă, unde picii să fie îndrăgiți și să se ducă de drag! Am nevoie de o MINUNE!

Noi

Mă întreb de ce anul acesta a avut atâtea hopuri? Mă întreb de ce nu găsesc mai rapid și mai ușor soluții perfecte?

În luna octombrie, chiar pe 1, picii au mers la creșă. Minunat! I-am laut de acolo cu lacrimi în ochi. A doua zi, Horia cam icnea în drum spre creșă. Când le văd lacrimile curgând șuvoi, și ochii care mă privesc cerșind îndurare, simt cum o bucată din mine se rupe. Nu îmi place că sunt așa. dar am înțeles - pentru că m-am documentat temeinic - că acomodarea e grea. Clar acolo s-a întâmplat ceva!

Îmi doresc un mediu prietenos pentru ei. Îmi doresc să li se ofere timp și atenție. Poate și o mângâiere din când în când. 

La prânz s-a dus S. să îi ia. Totul bine și frumos!

Noaptea, pe la 2 dimineața, cine voma? Horia. Și a ținut-o așa până de dimineață. A adormit epuizat pe la 7. Îl priveam cu milă, vinovăție că nu îi pot oferi ceva mai bun. măcar liniștea de a se bucura de această perioadă. Joi am mers cu el la medic. Mi-a recomandat să nu îl mai duc, pentru că ceva nu e în regulă acolo și somatizează. 

Am avut medical. Pe 5 octombrie a fost liber. Joi, Ana a mâncat cu poftă un covrig și a vomat ea toată noaptea. Eram epuizată.

Pe 6 octombrie am avut ateliere. Unul a fost un eșec, adică nu a venit niciun copil, deși editura se ocupase de promovare, de anunțat în școli, de lipit afișe. Însă, cum răutatea înflorește tot mai des, doamnele învățătoare nu au binevoit să aduc 5-10 copii la un atelier. 

Eram epuizată. Simțeam cum îmi tremură picioarele și tot corpul.

Am o perioadă grea. Alerg mult. La școală trebuie să fiu fresh, cu mintea brici, cu idei și foarte creativă. 

Poveștile personalizate mă așteaptă să le scriu, iar eu aș da orice pentru cel mai bun rezultat. Unii oameni au suflet luminos și mă înțeleg și au fost de acord să întârzii câteva zile. Alții au pus o presiune extraordinară pe mine. Îmi asum că greșesc. Îmi asum că fac prea multe. Am cerut ajutor și nu apare! 

Am nevoie de cineva care să stea câteva ore pe zi cu gemenii. Exact cât am eu orele. Nu mă abat! Dar nu găsesc. Așa că, îi iau după mine. Îi las la mama, care trebuie să o ia pe nepoțică de la grădi la prânz. Ei merg încet. E dificil și pentru ei. Mai ales obositor. Au numai 2 ani și 8 luni. Drumurile sunt obositoare uneori și pentru un adult, dar pentru ei. După ore, trec să îi iau. Simt că nu mai pot.

Dacă erau bine la creșă, știam că au activități, că dorm liniștiți - nu că le stric eu somnul venind să îi iau - că în 5 minute suntem acasă. 

Sunt tristă, obosită și dezamăgită! 

Când toate deciziile le iau numai eu, e greu! Epuizant de greu!