duminică, iunie 24

Bărbaţi "plângăcioşi"

Amicul care s-a apucat de scris, a reuşit să adune o pagină de cuvinte.
- Să înceci să îţi creezi propriul stil, i-am zis.
- Da... cu toate că e greu. Am încercat să scriu în stilul insuportabil al lui Marquez.
Bine, mie îmi plac povestirile  lui... şi "Dragostea în vremea holerei" şi "Un veac de singurătate" la nebunie. Dar gusturile nu se discută.
- Tu ce mai scrii?
- Am început o carte despre bărbaţii priviţi prin ochii mei. Am început cu tata... e vorba despre bărbaţi în general... rude, prieteni, şefi, iubiţi. Nu voi da nume. 
- Să nu scrii şi despre mine căci vei strica totul.
- E vorba despre bărbaţi buni şi bărbaţi răi.
- Aaa.. şi eu la ce categorie intru?
- La răi normal..
Domnul amic, este un laş. Anul trecut îl rugasem să meargă în calitate de prieten şi ajutor pentru ţinutul lumânării, la botezul finuţului meu. Era sâmbătă, orele 16, şi el îşi închisese telefonul, plus că nu îmi dăduse răspuns. Mă sună la 18, şi aduce teorii fel de fel... din care reieşea că nu poate să vină cu mine a doua zi.
L-am iertat... Am acceptat chiar să mă sune şi să îmi pierd timp preţios cu plângeri ale singurătăţii sale apăsătoare (dar nici nu vrea altceva... pe cuvânt de mai înţeleg ceva) sau ale  lăudăroşeniei accentuate... călătorii peste mări şi ţări.
*
De dimineaţă, eram la florărie să fac o coroană pentru naşa, mă sună vecinul (care a acceptat pe suta de metri să mă însoţescă la botez) să se vaiete că ieri  a avut o depresie urâtă, iar zi era pe stadion să îşi verse oful în sport. Bravo. Minunat. (nu spun eu degeaba că pot face liniştită psihologie).
*
Făcând lista pentru cartea despre bărbaţi, mi-am amintit de domnul intelectual, căruia i-am plătit tacâmul la o nuntă la care m-a însoţit din plăcere (mă descurcam şi singură, dar se învârtea prin viaţa mea la acel moment; reuşisem să-l recuperez dintr-o relaţie marcantă), plus taxiul până acasă, plus bilete la teatru de câteva ori... şi drept răsplată, mi-a oferit o dispariţie ruşinoasă, care m-a ajutat să mă refugiez în scris, să mă ocup de un nou hobby.
*
Dragii mei domni,
Nu înţeleg de ce sunteţi atât de plângăcioşi, fricoşi... nu e nevoie decât de un gram de curaj pentru a risca. Şi eu am riscat angajându-mă în alte domenii decât educaţie, am riscat aventurându-mă (cu genunchii tremurând şi sufletul cât un purice) într-o relaţie, într-o călătorie... etc.
Unde vă e curajul? Slavă Domnului că nu mai sunt războaie. Nu v-aş vedea bine.
Nu vă cere nimeni performanţe intelectuale, cultural-artistice, sexuale, sportive...
Treziţi-vă stimabililor din amorţire. Fiţi bărbaţi. Nu ca Zoe (asta sunt eu)... voi fiţi bărbaţi adevăraţi....

Viaţă versus moarte

Am fost la înmormântare. 
A murit naşa mea, o femeie deosebită, puternică, luptătoare, care mi-a fost model de viaţă (era Taur, 1 mai). De fiecare dată când o sunam, găsea o vorbă bună, un sfat de împărtăşit, cu o voce blândă, angelică...
Mereu mi-am dorit să fiu naşă, şi să am grijă de finii mei, aşa cum a făcut ea cu noi.
Când eram mică, aveam vreo 4-5 ani, naşul m-a oprit la ei. Nu prea stăteam fără părinţi.... Mi-a cumpărat  pijama, bleu cu băieţei desenaţi cu albastru. Nu am dormit deloc. A doua zi m-am adus acasă.... să nu mă îmbolnăvesc. Dar pijamaua mi-a fost tare dragă...
Eu nu am mers la înmormântări. Bunicii mei au murit când eram foarte mică, iar mama nu ne-a chinuit cu astfel de evenimente. Prima înmormântare a fost a naşului meu, acum 7 ani. Naşa a insistat să ne ducem. O femeie care a ştiut să îşi ţină copiii şi persoanele dragi alături. 
Am fost foarte atentă la slujbă azi... m-a impresionat când am auzit că nu iei nimic.. nici bogăţie, nici mândrie, nici frumuseţe, că suntem făcuţi din ţărână... şi nu se deosebeşte bogat de sărac... avar de zgârcit,  dar fericiţi sunt cei blânzi, darnici.... (fericirile).
....
Am primit încă o lecţie de viaţă: să fiu bună, indiferent dacă primesc sau nu ceva înapoi, să trăiesc fiecare clipă intens, să dăruiesc iubire şi zâmbet şi timp celor dragi, să iert...
*
Am primit invitaţie - prin sms - la nunta finului ce-mi poartă numele. Zâmbesc... ani de zile, de când l-a botezat mama, nu au sunat niciodată de Paşti, de Crăciun să ne ureze sărbători fericite. Acum, au nevoie şi brusc şi-au adus amintit de mine. Nu de mama care l-a botezat... în fine... ăştia suntem... generaţia generaţiilor...