vineri, august 5

5. Transformarea de CG

Transformarea

    Luna a făcut schimb de ştafetă cu soarele. Păsările ciripeau voioase, anunţând o nouă zi. Roua era cernută de o plasă deasă, ţesută din fir de păianjen.
– Bună dimineaţa, frate! îi spuse încet păianjenul din povestea noastră unui păianjen din acea pădure. Cum o duceţi pe-aici?
– E linişte şi pace, rar se întâmplă lucruri neprevăzute. Dar tu de unde eşti de fel? întrebă păianjenul localnic.
– Vin din Valea de Jos. Am pornit într-o călătorie pentru că îmi doresc să cunosc alte meleaguri și alte specii de animale. Fac echipă cu un bun prieten. Vrem să cunoaştem lumea munţilor, să o descoperim şi să revenim pentru a le povesti şi celor din Vale.
– O adevărată aventură. Te felicit pentru curaj! Îţi doresc drum bun şi pace!
– Mulţumesc, zise păianjenul Paj.
Castorii munciseră toată noaptea şi făcuseră un mic baraj peste care cei doi prieteni să poată trece râul. Cuvântul dat trebuie respectat, iar Apă - Dulce şi familia lui erau castori de cuvânt. Când crezi în visele tale, chiar şi un necunoscut cu inima bună te poate ajuta.
– Gata de drum, prietene? întrebă Smarald, care ieşise să îşi facă toaleta de dimineaţă.
– Odihnit, bine hrănit, încurajat de prietenii întâlniţi. Sunt pregătit. Să pornim, aşadar.
Şi-au luat amândoi rămas bun de la prietenii castor. Paj şi-a reluat locul între urechile prietenului Smarald şi au plecat mai departe în călătoria lor pe panta abruptă.
O nouă aventură îi aştepta în această zi. Drumul era anevoios, iar pe Smarald îl obosea mult urcuşul. Mergea cât mergea, apoi, oprindu-se, i-a cerut părerea lui Paj.
– Ce-ai spune dacă aş folosi fildeşul de la şoricelul Chiţ şi m-aş transforma într-o felină? Ne-am uşura considerabil drumul şi am economisi timp şi energie.
– Sunt de acord cu tine, răspunse fără a sta pe gânduri prietenul său de drum.
Iepuraşul aruncă fildeşul în aer. Îl privi atent şi spuse:
– Fildeş, fildeş, transformă-mă într-un tigru.
Nu se întîmpla nimic. Smarald a încercat din nou.
-Fildeş, fildeş, fă-mă tigru.
Cerinţa nu se împlinea şi pace.
Cred că e indicat să foloseşti cuvîntul magic “te rog”!
Ai dreptate, Paj.
Fildeşul s-a făcut argintiu şi a trimis o săgeată spre iepuraş. Părul i s-a ridicat, iar codiţa i s-a lungit. Cerul s-a întunecat pentru câteva secunde. Dar curând, totul s-a înseninat, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Fildeşul, care căzuse pe stâncă, lângă Smarald, a fost pus la loc în bocceluţă. Iepuraşul nostru a devenit un tigru frumos.
– Mă simt atât de greu, îi spuse tigrul-iepuraş prietenului său Paj.
– Eşti un tigru blând, a mărturisit păianjenul râzând. Se vede că nu eşti tigru din moşi-strămoşi.
– Hai la drum, căci vorba lungă e sărăcia omului, rosti Smarald.
Tigrul-iepuraş îl luă pe păianjen și porni. Mușchii picioarelor îl ajutau să aibă viteză, făcând salturi de care era foarte încântat. La o cotitură, făcând un salt acrobatic, o stâncă se desprinse şi a alunecat la vale. Smarald s-a dezechilibrat. S-a prins cu picioarele din faţă de o tufă de pe marginea muntelui.
– Ce ne facem acum? Paj! Desfă bocceluţa şi scoate fildeşul. Avem nevoie de o scară. 
Păianjenul ascultă sfatul însoţitorului său, desfăcu imediat bocceluţa, scoase fildeşul și îl aruncă pe stâncă spunând:
– Fildeş, fildeş, te rog, transformă-te într-o scară.
Peste câteva clipe, o scară s-a întins la picioarele lui tigrului-iepuraş, care s-a prins cu putere de ea. Astfel a ajuns pe cărare de munte. Smarald a răsuflat uşurat. Dar, privind atent, a observat că este rănit la o lăbuţă.
– Prietene, în bocceluţă am păstrat trei cotoare de varză. Te rog, scoate unul şi freacă-mi uşor rana. Apoi bandajează-mă cu o fâşie din materialul bocceluţei. Stai să o rup cu dinţii mei puternici.
După puţină suferinţă, îndurată cu vitejie şi strâns din dinţi, tigrul-iepuraş s-a vindecat.
– Gata de drum, prietene! Ce nu te omoară te face mai puternic! exclamă curajos tigrul-iepuraș.
– Aşa este, prietene! răspunse vizibil emoţionat Paj.
Tigrul-iepuraş făcea salt după salt. Unul mai spectaculos decât altul. Dintr-odată, în faţa sa au apărut doi tigrii. Eroul nostru s-a oprit intimidat.
– Cine eşti tu? Nu pari de-al nostru, întrebă unul dintre ei.
– Sunt un tigru solitar şi am de îndeplinit o misiune. Într-adevăr, nu sunt din aceste locuri, dar sunt un tigru ca şi voi.
– Este curajos, stăpân pe sine, spuse tigroaica cu o voce suavă. Lasă-l să-şi continue drumul. Nu e cazul să-i pui piedici.
– Hmmm… da, aşa este. Pari un tigru din tată-n fiu. Aşa că îţi urez succes în îndeplinirea misiunii tale. Drum bun! îi ură încântat tigrul.
Smarald, odată eliberat de privirea fioroasă a tigrului, a luat-o la fugă.
– Ar fi bine să nu ne mai oprim până nu ajungem în vârful muntelui, şopti speriat Paj. 
– Ai dreptate! Oricum nu mai este mult.
Vântul şuiera fioros. Aerul era tot mai rece, iar cerul tot mai aproape. Urechile tigrului-iepuraş stăteau ridicate, atente la fiecare foşnet, la fiecare mişcare de piatră sau zbor de insectă. Vorba aceea: „Cine se frige cu ciorbă suflă şi în iaurt”.
  Încă cinci salturi şi eroul nostru ajungea în vârful muntelui. „Hai, încă puţin, tigrule-iepuraş!”, se încuraja Smarald.
– Bravo, prietene, încă un salt şi gata! Uraaa! Am reuşit! strigă păianjenul dansând.
– Da, prietene, aşa este. Am reuşit. E greu să ajungi în vârf, pentru că totul se realizează cu efort, înfruntând obstacole. Am să le spun prietenilor ce înseamnă cu adevărat reuşita: multă muncă şi voinţă pe măsură. Nu este suficient să vrei. Merită să îndrăzneşti. Să încerci mai mult. E important să ştii ce vrei, apoi să faci paşii spre împlinirea visului. Cu siguranţă că în fiecare fiinţă există un potenţial ce poate fi folosit la maxim. Câţi dintre prietenii noştri ar fi putut ajunge cu noi aici?
– Mulţi, probabil, răspunse nesigur păianjenul.
– Bineînţeles. Mulţi, dragă prietene Paj. Însă unora le e teamă, alţii sunt influenţaţi de cei din jur, iar alţii sunt comozi. Aşteaptă să le pice para mălăiaţă. Am înţeles că viaţa e o luptă. În primul rând cu tine, apoi şi cu ceilalţi.
– E vorba despre lupta pentru existenţă? întrebă nedumerit păianjenul.
– Da, lupta pentru existență. Supravieţuiesc fiinţele cele mai puternice, care pot oferi ceva aici, pe pământ. Fiecare dintre noi are o misiune. Dacă nu luptăm ca să o aflăm şi să o îndeplinim, dispărem.
– Prietene Smarald, călătoria aceasta te-a transformat într-un ÎNŢELEPT. Nu ești la fel ca atunci când am plecat la drum.
– Paj, viaţa ne schimbă! Nici tu nu mai eşti acelaşi, pentru că teama, bucuria, ceea ce ai văzut aici te fac să fii un alt păianjen: unul mai bun, mai puternic, mai optimist.
Cei doi prieteni se privesc, apoi  au început să râdă.
– Ce frumoase sunt viaţa şi prietenia! exclamă tigrul-iepuraş.
Smarald şi Paj priveau liniştiţi apusul soarelui. Un adevărat spectacol de culoare. Câţi dintre noi se mai bucură de astfel de momente?
Tigrul-iepuraş a scos din bocceluţă fildeşul. Era timpul să se transforme în iepuraş. Îl aruncă în aer spunând:
– Fildeş, te rog să devin ce am fost: un iepuraş. 
Dintr-odată se făcu o lumină puternică. Tigrul s-a transformat într-un iepuraş frumos, alb, cu codiţa mică şi pufoasă. 
– Acum ne putem întoarce! Să mergem să le povestim prietenilor noştri ce am văzut.
– Da, şi mai presus de toate să îi învăţăm să se bucure de viaţă. Să nu mai trândăvească, rosti senin Paj.
– Că bine zici, prietene!