vineri, august 17

Eu, Oscar si tanti Roz

Stiu ca ma citesti din umbra Parisului...Probabil regreti ca ai urmat acelesi "reguli" nebarbatesti, respectate cu strictete de 99,99% din cei intalniti in viata mea.. :) 
Imi pare rau ca trebuie sa citesti despre momentele mele de cadere... 
Cautand ceva, am descoperit pasaje din "Oscar si tanti Roz" Eric Emanuel Schimitt. Am zambit.. amintindu-mi ca maine merg sa citesc povesti copiilor de la Fundeni. 
Oscar... iti multumesc pentru puterea pe care mi-ai daruit-o asta seara....
Iti multumesc Bunule Dumnezeu pentru tot ce am trait azi, bun sau rau...

Citate..:

Ne-am pus amândoi pe plâns când a zis ea asta, dar era un plâns foarte plăcut. Trebuie să spun că viaţa în cuplu mi se pare deosebit de agreabilă. Mai ales după cincizeci de ani când ai trecut prin tot felul de încercări.
Sunt convins că Tanti Roz a învăţat să şofeze cu vreun amic cascador; n-are treabă nici cu stopurile, nici cu trotuarele, nici cu giratoriile, astfel încât uneori maşina se ridică de la sol.
           Boala face parte din mine. De ce trebuie să se poarte altfel numai fiindcă sunt bolnav? Nu ştiu să iubească decât un Oscar sănătos?
           Dar la amărăciunea lor nu te gândeşti? Tu ai priceput din vreme că ai să mori pentru că eşti un băiat deosebit de isteţ, Oscar. Numai că ceea ce ţi-a scăpat din vedere e faptul că toată lumea moare. Părinţii tăi de asemenea, într-o zi. Şi eu la fel.
           Da, numai că eu, înaintea tuturor.
           Tu înaintea tuturor. Dar oare asta îţi dă toate drepturile? Chiar şi pe acela de a nu te gândi la ceilalţi?
Chestie de antrenament, Oscar, băiete, a zis Tanti Roz, cu cât încasezi mai mulţi pumni, cu-atât poţi încasa mai mulţi. Totul e să-ţi păstrezi nădejdea.
P.S. A, era să uit dorinţa: fă ca părinţii mei să fie întotdeauna ca astă-seară. Şi eu la fel. Am avut un Crăciun prima-ntâi, mai ales cu Mefista şi Ioana d’Arc. Nu-mi purta pică pentru slujbă, m-a furat somnul.

Eu nu m-am uitat decât după cuvintele care mă interesează: „Viaţă“, „Moarte“, „Credinţă“, „Dumnezeu“. Şi închipuie-ţi, n-ai să mă crezi poate, dar nu erau acolo! Fireşte, dac-ar fi s-o luăm aşa, e o dovadă că nici viaţa, nici moartea, nici credinţa şi nici tu nu sunteţi nişte boli.
           Întrebările cele mai interesante rămân şi vor rămâne întrebări. Ele întreţin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de „poate că“. Doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv.
           Vrei să spui că la „Viaţă“ nu există soluţie?
           Vreau să spun că la „Viaţă“ există mai multe soluţii, prin urmare ea n-are soluţie.
           După mine, Tanti Roz, singura soluţie la viaţă este să trăieşti.

Mi-am dat imediat seama că veniseşi. Şi că-mi dezvăluiai secretul, marele tău secret: priveşte lumea în fiecare zi ca şi cum ai vedea-o pentru întâia oară.
Încerc să le explic părinţilor mei că viaţa e un dar buclucaş.
Abia către sfârşit pricepi că nu-i vorba de nici un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriţi. La cei o sută de ani ai mei pot spune că ştiu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrâneşti mai mult, cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viaţa. Trebuie să devii rafinat, artist.
Cred că te-ar interesa să ştii ce scria pe ea: „Numai Dumnezeu are voie să mă trezească“.

Newsletter " O zi buna"


Foto: Stanko07 | Stock Free Images & Dreamstime Stock Photos
Foto: Stanko07 | Stock Free Images & Dreamstime Stock Photos
Azi vreau să îţi povestesc despre vise, despre acele vise ce se nasc în noi inexplicabil şi par a fi parte din fiinţa noastră.
Unii spun că urmându-le viaţa ni se umple de fericire.
Aşa ziceam şi eu acu’ ceva vreme. Acum însă vin să-i şi să mă contrazic.
Am să-ţi povestesc, rapid şi pe scurt, despre o fetiţă ce de când se ştie are o pasiune pentru animale şi o slăbiciune pentru cai în special. Ea ştie fără urmă de îndoială că va veni vremea când va călări.
Mică fiind a savurat primele momente de călărit pe… cai în minitaură… drăgălaşii şi inofensivii ponei. Dar, pentru că nu a renunţat nicio clipă la visul ei măreţ, a venit şi timpul când acesta i s-a împlinit.
Aşadar, iat-o stând dreaptă pe un cal cu mult mai mare decât ea. Ochii îi strălucesc, ușor de atâta emoție se umezesc, iar un zâmbet plin de încântare stă jucăuş în colţişorul buzelor ei… ŞŞŞÎÎÎÎTTTT, maxim de concentrare.
E marea zi în care învaţă cum să călărească un cal adevărat. E un moment ce nu-l poţi cuprinde în cuvinte, e un moment ce nu-l poţi înţelege spectator fiind, e ceva ce poate fi doar simţit trăindu-l pe propria piele.
Şi experienţa se repetă, o dată, şi încă o dată. Cu fiecare nouă încercare bucuria ei creşte… E cel mai minunat lucru ce i s-a întâmplat.
Dar…
Un tractor apărut de nicăieri… un zgomot… un animal speriat… şi în clipa următoare… căzută la pământ… durere intensă… agonie…
Cel mai probabil ştii cum e… ţi s-o fi întâmplat cândva şi ţie, chiar dacă nu sub forma unei căzături de pe cal.
Așadar așa stă treaba…
A-ţi urma visele poate aduce şi mult… foarte mult chin.
Şi atunci stai să te întrebi…
Cine şi de ce ne plantează astfel de seminţe de dorinţe dacă ele ne pot aduce atât de mari suferinţe?
Şi cum să mai îndrăzneşti să-ţi asculţi acele chemări ce vin din adânc, din interior, ce te mistuie încetişor, dacă ele nu te conduc… în siguranţă…la fericire?
Nu ştiu despre tine şi povestea vieţii tale, nu ştiu dacă tu ţi-ai auzit acele chemări arzătoare, nu ştiu dacă urmându-le te-au condus în siguranţă la fericire sau au fost doar o altă amăgire, dar pot să-ţi spun că eu de 4 ani am ales să-i ascult păsul inimii mele.
La început am făcut-o cu pasiune, entuziasm şi prospețime. Dar urmându-mi chemarea am experimentat din plin frustări şi suferinţe.
Dacă e ceva ce venea din interiorul meu, dacă era ceva ce-mi făcea inima să-mi cânte de încântare, de ce calea era atât de anevoioasă şi de dureroasă?
Multă vreme nu am înţeles, şi nu doar o dată, am vrut să abandonez. Însă povestea fetiţei m-a ajutat să înţeleg.
Urmându-ţi chemarea ai parte… de o experienţă ce te întregeşte, ce e croită special după unicitatea şi minunăţia ta. Dar mai întâi de toate… te dezgoleşte, te face vulnerabil, poate pentru putea a fi şlefuit cum e mai bine pentru tine.
Şi, astfel, inevitabil apare suferinţa…
Aşadar nu-ţi asculta visele pentru a fi mai fericit… ascultă-ţi visele pentru a fi împlinit!
Nu te aştepta la ce e mai uşor… aşteaptă-te la ce e mai potrivit pentru tine şi dezvoltarea ta!
Dar, cel mai important, pregăteşte-te intens pentru a avea forţa de a te ridica după ce vei fi trântit la pământ… după ce vei fi suferit… după ce vei fi cuprins de îndoieli şi frici!
Salut visătorul curajos din tine! Weekend fain să ai!
Carmen @ Ozibuna.net