de-a scrisul plansul

isi sterge lacrimile. tace. e prea tarziu. a imbatranit si nu va reusi sa realizeze tot ce si-a propus. oricat s-ar zbate, daca nu i se ofera o mana de ajutor, nu poate sa reuseasca.
voia sa scrie o carte. da, voia sa traiasca, o data si gata, emotiile lansarii. dorea sa isi vada cartea in librarii. s-a terminat totul. nu mai are inspiratie, nu mai poate scrie. simte dorinta cum creste, cum napusteste din suflet si se opreste in varful degetelor. parca viata ei se va opri in curand. poate viata ei o va lua pe alta ruta, va ajunge in alt oras, langa alti oameni. va ma scrie vreodata? poate da, poate nu.
macar povesti... isi doreste ea cu ardoare, cerand inspiratie si idei.

"nu... scrii degeaba, se auzi vocea blanda. scrii fara cap si fara coada, fara valoare. opreste-te! incearca altceva. mai bine citeste. devoreaza carti... hraneste-ti sufletul cu muzica si tricoteaza haine pentru eternitate. oamenii s-au plitisit de tine. pleaca de aici. dispari acum cat nu e prea tarziu. parasese acest spatiu cu demnitate".

De-ale sufletului

Privesc in jurul meu si constat cat de fericita ar trebui sa fiu.

Casniciile se destrama. In ultimele saptamani, am aflat de doua divorturi. Dragostea dispare ca fumul unei tigari ce arde singura in scrumiera. Oamenii nu mai au rabdare sa se cunoasca. Nu isi mai doresc asta. Inclusiv eu tremur la gandul de a intalni pe cineva necunoscut, alaturi de care sa-mi cladesc viitorul.

Oamenii mor atat de tineri... de la simple dureri de cap (asta m-a determinat sa imi fac timp pentru a-mi face investigatii). O eleva a ramas fara mama ei (40 de ani).... :(

Ne amintim din nou ca vine Pastele si sunt atatia copii si batrani fara nimeni care sa-i rasfete, sa le daruiasca mancare traditionala si se fac colectari de diferite lucruri, carti, haine, bani.

Ieri, un elev mi-a daruit diferite mulaje in miniatura (craniu cu creier; plaman, ficat si stomac). Am inteles ca sunt iubita. Am zambit cateva minute bune.
O colega mi-a spus: "nu aveti idee cat de mult va apreciaza sotul meu - preot - pentru povestile pe care le publicati in fiecare duminica in ziarul LUMINA". (eu si uitasem de ele; le-am trimis pe toate la pachet si editorul publica in functie de saptiul ramas liber).
Cateva eleve au venit sa le imbratisez, asa ca pentru o saptamana de vacanta.

Cu toate astea, dezamagesc oameni... nu ajung la intalniri din cauza starii de oboseala ce m-a cuprins. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor. (atunci de ce doresc sa primesc foarte mult?)

Imi doresc sa ajut enorm... si sa nu mai cer nimic in schimb. Chiar daca doare, trebuie sa invat sa daruiesc neconditionat, sa privesc oamenii ca pe niste marionete cu toane si stari sufletesti schimbatoare. Si ce daca nu-mi raspund la un e-mail, la mesaje? Si ce daca se indeparteaza sau dispar din viata mea? Asta e... si eu am fugit din viata unor oameni care mi-au cerut atentia.

Sunt o norocoasa prin simplul fapt ca descopar in fiecare zi oameni noi...
Sunt o norocoasa ca mi se deschid usi daca stiu sa bat intr-un anumit ritm...
Sunt o norocoasa ca am fost inzestrata cu talent... e vorba de talentul de a atrage oameni. Am invatat (si voi trece la actiune) ca e important sa daruiesc bucurie si zambete oamenilor care ma opresc si-mi cer asta. :) De ce sa daruiesc celor pe care probabil i-am sufocat sau suparat candva cu vreo vorba neiscusita (caci sunt om si gresesc), in loc sa fiu cu cine are nevoie de mine... asa cum sunt: cu bune si cu rele?!

Kent Keith – Poruncile paradoxale

Oamenii sunt adeseori irationali, subiectivi si egocentrici.

Iarta-i totusi.

Daca esti bun, oamenii te vor acuza de individualism si motive ascunse.

Fii bun totusi.

Daca ai succes, vei dobandi prieteni necredinciosi si dusmani adevarati.

Reuseste totusi.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te vor insela.

Fii cinstit si sincer totusi.

Ceea ce tu zidesti in ani, altii distrug intr-o noapte.

Zideste totusi.

Daca gasesti seninatatea si bucuria, unii vor fi gelosi.

Fii fericit totusi.

Binele pe care il faci astazi va fi deseori uitat.

Fa binele totusi.

Da ce ai mai bun si nu va fi niciodata suficient.

Da tot ce ai mai bun totusi.

In cele din urma, totul este intre tine si Dumnezeu.

Oricum nu a fost niciodata intre tine si ei.

(Kent Keith – Poruncile paradoxale)