sâmbătă, noiembrie 29

Amalgam de idei

Am sa povestesc ce am facut in ultimele doua zile....asa simt: sa vorbesc aiurea, aberatii.
De dimineata...m-am trezit mai tarziu, adica pe la 8. Mi-am facut un dus, mi-am pregatit nessul, m-am imbracat si am plecat la un work-shop la Institutul de Cercetare pentru Pielarie si Textile. Ajunsa acolo, am privit expozitia de rochii atat de frumoase, unele erau genul rochi de epoca..de printese...am avut impresia ca am nimerit intr-o alta perioada istorica. M-am "trezit" cand mi s-a spus "Buna ziua" si mi s-au cerut datele de contact. Desi nu ma asteptam la ceva spectaculos, a fost foarte interesant. Am aflat lucruri interesante, cercetari de ultima ora, multe cu aplicatii medicale.
Am plecat...Iesita afara, vreme frumoasa, adica soare, dar cu dinti, mi-am amintit ca, cei de la revista ELLE mi-au publicat parerea despre intalnirea literara la care participasem si o prietena imi trimisese sms sa-mi spuna ca a citit-o. Am zarit un chios de ziare, am intrebat dar nu o aveau. Mi-am continuat drumul...In drum spre casa am cumparat revista.
M-am oprit la posta. Aveam de ridicat un colet. ajunsa la ghiseu, doamna functionara imi spune zambind ca am de platit taxa de magazinaj. Zambesc si ii spun:"Stiu. Am venit intr-o seara, dar era aglomerat si nu mai suport aglomeratia." Este fericita ca ii sunt tiza. Ii spun ca ma bucur si semnez avizul sau cum s-o fii numind hartia ce mi-a intins-o. Alaturi, o pustoaica, care ceruse un formular pentru un anunt de angajare la mica publicitate, fusese uitata. Mi-am luat coletul si am adaugat:"Ajutati-o si pe domnisoara...a cerut de ceva timp un formular." Fata imi zambeste, domna de la ghiseu isi cere scuze si ii da un formular.
Ajunsa acasa, ma fac comoda, deschid calculatorul, ascult muzica, mananc ceva, imi verific mailul...ies sa matur curtea de frunzele ruginite, alungate de vantul rautacios. Revin la calculator, intru pe messenger, comunic cu un coleg de scoala generala, cu o buna prietena care se suparase pe mine pentru ca m-a inteles gresit acum o saptamana - messengerul asta provoaca si neplaceri...graba, oboseala, scrierea prescurtata aduce necazuri -.
Sambata...vreme urata, innorat, ploaie...somn de voie pana taraitul telefonului ma fac sa deschid un ochi, sa ma uit la ceas, sa vad ca este deja 10.45. Spalat, ness, verificare mail..surprize placute de la colegi dragi, prieteni buni. Sta ploaia. Imi fac curaj si merg cu sora mea la cumparaturi pentru sarbatori. Atatea lucruri frumoase, lumanari parfumate, in forma de om de zapada, Mos Craciun si reni... Imi doresc sarbatori linistite, cu vin fiert, cu scortisoara, si citit -tocmai am facut provizii de la targul de carte.
Pe seara, un schimb de sms-uri cu un om drag, apoi o convorbire telefonica, cu acelasi om drag.
Maine e Sf. Andrei -Protectorul Romaniei. Am pus grau la incoltit, am pus 41 de boabe de grau sub perna....atatea superstitii si obiceiuri frumoase, care se respecta mai mult sau mai putin. E frumos uneori sa le mai dai "importanta".
Zambete si bucurii la fiecare pas. Ingerii sa ne lumineze calea pe care trebuie sa o urmam.

Despre fiecare, intr-o alta viata

http://www.ezoteric.ro/oracol/pastlife/pastlife.html

Un site care va ajuta sa aflati ce ati fost intr-o viata anterioara si ce trebuie sa faceti in aceasta....

Amuzati-va si nu luati totul in serios.

Ganduri bune si zile insorite.