Azi m-am revazut, dupa vacanta, cu un coleg, profesor de fizica, bunic de doi baietei frumosi si isteti. Din vorba in vorba, povestind despre jocurile dansului in vacanta cu nepotii, am adus vorba de povestile mele. I-am spus ca am scris povesti si ca ii voi imprumuta cartea sa le citeasca si sa primesc criticile constructive.
Raspunsul dansului a fost: "Cum sa scrii tu povesti? Nu esti mama! Cum ai inceput sa scrii? Ai scris despre biologie?" o eruptie de intrebari ce ma faceau sa zambesc.
-Nu sunt mama, dar voi deveni, am spus, sigura pe mine.
-Da, asa este, zise prompt. Si atunci sa vezi ce povesti vei scrie!
La plecare, m-a rugat sa ii trimit povestile pe mail.
Am promis, le-am trimis si iata raspunsul:
"Le-am si printat si am constatat ca nimic nu exista fara suflet.
Ai talent ai stofa. Te-ai nascut sa fii sriitoare. Cand ai timp, cu simtul tau realist, cu putin umor ascuns, modifica si adu-i imbunatatiri doc mele,fara sa schimbi esntial continutului.Ai tot sprijinul meu moral. Felicitari."
Fie ca povestile mele sa fie din ce in ce mai frumoase, mai educative, citite cu sufletul la gura de copii si parinti si bunici.
