duminică, noiembrie 30

Ce va fi, va fi

mulțumesc

lacrimi se împletesc așteptând iubirea
de la tine am învățat să trăiesc ca și cum
mâine nu ar sosi.
să merg și să îmbrățișez oameni
care sunt mai triști, mai goi decât mine.
se pare că soarta mea
nu are în codul genetic fericirea.
pot fi fericită de lectura unei cărți,
de o poveste ce se lasă scrisă de degetele mele,
de o melodie și de o călătorie la Paris.
însă fericirea de a fi soție și mamă,
de a mă trezi în brațe sigure de bărbat 
de a zâmbi celui mai drag om din viața mea,
rămâne la stadiul de vis îndepărtat.
nu știu unde să caut.
sunt păcălită de cuvinte care cred că sunt adevărate
dar în ultimii ani se dovedesc a fi minciuni strălucitoare.
îți mulțumesc că mă aperi de lumea rea,
că vezi seninul din mine
și mă „iubești” așa cum sunt... tristă, plângăcioasă, suferindă.
te ador, om drag,
prieten angelic și blând. 
te sărut cu tot dorul de lume frumoasă!

Bijutierul de CG

Bijutierul

de CG

De ce am crezut în talentul tău
Nici acum nu pot înțelege.
Din zâmbete mi-ai dăltuit
Cele mai amare lacrimi,
Purtate pe chip ca tatuaje.

Din vise, cele mai șubrede aripi
De prins în păr.
Speram să fii un bijutier sincer
Și priceput, așa cum ai promis.

Sărutările tale au ascuns
Minciuni strălucitoare
Cu picioare atât de scurte
Încât repede au ieșit la iveală.

Bucuria de a trăi,
Răsucită în dor de moarte
S-a preschimbat rapid.
Nicicând nu voi fi bijuteria
Ce mi-am dorit a fi
Pentru o viață în doi.

Inel de logodnă nu voi purta vreodată,
Promisiuni deșarte
L-au preschimbat în spini.
Pesimismul și tristețea ta
Verighetele le-au făcut cenușă.
Bijutier lăudăros și crud.
Cere iertare iubitei
Pentru că i-ai folosit visele,

Zâmbetele și speranțele.

O zi de mai

O zi de mai – a ei și-a lui

Femeia cu veleități de zână nu credea în soartă, în destin. Dar, soarta i-a demonstrat că deținea puterea.
Zâmbetul era unul dintre atuurile femeii. Iubea oamenii. Căuta la fiecare om întâlnit frumusețea din suflet și o ridica la nivel de calitate superioară. Fiecare poveste pe care o asculta, o ascundea în sertarul cu povești al sufletului. Nu credea că poveștile o vor ajuta să întâlnească dragostea. Când viața i-a adus împreună să facă un schimb de cărți, a simțit că povestea lui e altfel decât a celorlalți oameni. I se părea că este o piesă ce lipsea din puzzle-ul vieții sale. Interesant a fost că el descoperise scrisul în ziua în care ea își serba ziua de naștere. O zi de mai. O flacără a dorinței, a iubirii a pus stăpânire pe sufletul ei. Credea că totul va fi extrem de ușor, că el îi va declara că întâlnirea cu ea era tot ce aștepta de la destin. Dar soarta și-a luat rolul în serios. Multe piedici și jiniri a pus destinul în calea dorinței  ei. Pentru el totul era un joc interesant, deoarece el nu își dorea mai mult. Se mulțumea cu puțin, cum fusese obișnuit o viață întreagă. De ce să consume timp, energie pentru o femeie? Hahaha. Ce prostie! Îi era perfect așa. Traiul de pe o zi pe alta, așteptând să vadă și acceptând ceea ce se întâmpla era idealul pentru el. Ea  oscila precum o pendulă între dragostea pentru el și singurătate. De ce ne numim ființe sociale dacă ne-am înstrăinat atât? Se lupta cu gândurile și cu soarta pentru a le învinge. Unde vor dispărea dorințele create împreună? Unde vor pleca promisiunile din ei? Lașitatea și soarta vor triumfa? De ce? De ce și de astă dată? Fiecare întrevedere era un zbucium pentru ea. Așa ar fi vrut să fugă în lume, cât mai departe, printre străini și vise, dar la fel de mult, poate chiar mai mult își dorea să rămână, să creioneze visele lui, visele ei, iar succesul, realizarea dorințelor să le aducă familia mult dorită.
Cu ce se poate distruge frica, lașitatea, lenea și pesimismul?
Oare destinul era mai puternic decât energia tinerei care luptase cu răutăți crâncene? Lacrimile șiroiau printre genele-i rimelate, alunecând pe obrajii obosiți de atâta așteptare a fericirii pentru ei doi.
Când oare bărbații își vor descoperi curajul de a aprecia o femeie puternică?

Ziua de mai va fi învingătoare pentru cei doi? 

sâmbătă, noiembrie 29

Teatru de CG

Teatru
de CG

Cortina se ridică
Precum pleoapele spre cer
A rugă de iertare.

Muzica răscolește sufletul,
Descoperă răni necicatrizate.
Tu plângi iubite
De teamă că nu vei găsi alinare.

Actorii își spun replicile.
Îngerii știu că sufletele lor sângerează.
Îți regăsești viața pe scenă.
Scoți batista și aduni speranța iertării.

Cortina coboară.
Tu tremuri și oftezi,
Știind că nu vei îndrăzni nicicând
Iubirea să-mi mărtutisești.

Actorii pleacă spre casă.
Tăcuți, triști, goi.
Viața lor doare

Trăind viețile personajelor.

Într-o zi viața mea va arăta așa...


joi, noiembrie 27

De suflet

Poezie de suflet

de CG

Strigătul de dincolo m-a trezit.
Viața îmi cântă la nai,
În fiecare dimineață
Cântecul învingătorului.
Pleoapele tresar de dorul vocii
Ce le alintau când zborul cocorilor
Se apropia de cuib.

La pas cu dorința în do major
La braț cu încrederea colorată
Pornesc spre eternul evantai,
Al călătoriilor reușite,
Al îngerilor tainici și vioi
Ce locuiesc în cortul din sufletul meu,
Unde soarele strălucește mereu,
Iar noaptea emană iubirea în curcubeu.

De vrei să mă-ntâlnești
Trebuie să fii cavaler sincer,
Cu dragoste aromată înarmat,
Optimism pe epoleți să porți
Dorința de a zbura spre nori,
Precum caisul copilăriei îndepărtate.

Visele se împletesc în genele tale
Eu le descurc și le țes cu ale mele.
Poveștile se scriu pe frunze de nuc
Îngerii imne descântă
Aripile devin metalice,
Zburând departe... spre dorul din piept.
Unde regăsesc piesa de teatru

 A celor ce doresc să reușească să zboare.

marți, noiembrie 25

Pur și simplu... de CG

Pur și simplu
de CG

Călătoria cu trenul a purtat-o pe aripile amintirilor. Din nou singură... cu sufletul ei.
Toate visele le avea împachetate în plicuri colorate. Urma să le expedieze pe rând fiecărui om drag, la zi aniversară. Își dorise atât de mult să reușească, să-l determine să vadă dincolo de zâmbetul ei. O lacrimă îi atingea timid buzele. De ce naiba credea în vorbe? De ce toate promisiunile lui se destrămau în zori precum în legenda meșterului Manole? Clar nu merita atenția acestui bărbat. Și până la urmă o vorbă aruncată în vânt este luată în râs de oricine. Toate promisiunile tinerei erau scrise și parafate. El însă se juca iresponsabil cu sufletul ei. Cândva, lucrurile se vor liniști și pentru sufletul ei zbuciumat și sângerând după atâtea minciuni, vise murdărite și șifonate, nopți de plâns și zbucium. Se obișnuise să lupte singură pentru tot și toate. Uneori, pur și simplu, era model pentru cei din jur. Așa era percepută de oameni, mici și mari. Frumoasă și puternică, zâmbitoare și echilibrată. Existau momente, frici, tonul lui ridicat, care dezlănțuiau furia și nebunia în interiorul ei. Ce bine ar fi fost să se termine totul, când, închizând ochii pătrundea pe tărâmul copilăriei...
Ar fi luat-o de la capăt altfel.
Poveștile străluceau în vitrina librăriei. El o privea apatic, indiferent și rece. Nu avea cuvintele pregătite pentru a o felicita. Nimic din ceea ce făcea nu era bine, nu era la înălțimea așteptărilor lui. Tremurul mâinilor a făcut-o să plece. Departe. Spre nicăieri. O linie albă brăzda cerul. Cucuveaua cânta. Zâmbetul ei a triumfat. Sufletul a zburat spre cer. Acum era liniște. Acum putea să privească de sus și să le șteargă numai în vis lacrimile celor dragi.
Toate scrisorile ajunseseră la destinație. Fiecare om drag a iubit-o pentru că a fost...
Pur și simplu...
Un om...
O femeie...
Un zâmbet...
Un dor...
Un dar...
Un Crăciun...
O muză...
O prietenă...
O fiică...
O soră...

O poveste... pur și simplu de neuitat.

Așa... ceva

O lacrimă, un zâmbet și un compliment,
Au primit fiecare câte o bomboană. 
Din suflet se aude timid un oftat.
Toate încurajările din Univers s-au întâlnit cu ea,
Femeia copil, într-o zi de târg al cărților.
Șoapte, speranțe, rugi... toate se voe alinia benefic
În anul ce-l așteptăm la cotitură.

Balada femeilor - Vunk

duminică, noiembrie 23

Gaudeamus editia 14 - 2014 - Citeste si povesteste

Aceasta editie de Targ de carte Gaudeamus a fost prima la care am participat intens si am stat la standul Editurii Zorio, promovand si dand cati. 
Interesant a fost ca am dus o doamna la editura 9 Carti sa ii recomand o carte de biologie. :)) Asadar, Mos Craciun, am facut fapte bune. sterge din cele rele adunate pe CV-ul meu, :))

Am cunoscut multi oameni. Am primit carti cu autograf pe care promit ca le voi lectura cu multa atentie si admiratie si le voi promova.
Am reintalnit cu mare bucurie prieteni, colegi (unii de la editura Prior, unde am incercat sa fac de contracte pentru enciclpedia BRITANNICA), directori de scoala... Este un loc magic acest ROMEXPO de doua ori pe an: mai - Bookfest si noiembrie - Gaudeamus. 

Azi, s-a terminat!
Mos Craciun si-a umplut sacul cu daruri educative si nu numai...
Asadar, fiti cuminti si mai ales buni si darnici, dragii mei cititori!

Motto


PARIS, J'ARRIVE



INVAT FRANCEZA, TRADITII, GASTRONOMIE, ARTA SI LITERATURA FRANCEZA.

AM PRIMIT UN FRANC CE MI-A DESCHIS OCHII CA A SOSIT TIMPUL SA RENUNT LA SCRIS SI SA TRAIESC POVESTILE SI VISELE DIN SUFLETUL MEU.

ASADAR, IN 2015 VOI AJUNGE LA PARIS. (CHIAR DACA NU E LUNA DE MIERE)

sâmbătă, noiembrie 22

DUPĂ O ZI DE GAUDEAMUS



OAMENI DRAGI DIN GIURGIU!

VĂ MULȚUMESC DIN SUFLET!

Autograf pentru gemenele cititoare



VĂ MULȚUMESC ȘI VĂ IUBESC!

Suflet pereche și singurătate




Acum poate incepe transformarea constienta; iar primul lucru care trebuie indepartat este frica de singuratate. Este un moment privilegiat in care este de preferat sa fii singur, indiferent de tristetile ce iti pot umbri pleoapele uneori. Ce-ai putea sa rezolvi ramanand intr-o relatie fara perspective? Trebuie sa fii puternic si determinat pentru ca nu este usor sa lupti cu toate atasamentele si conditionarile pe care le cari dupa tine, cu toate greselile care vor striga dupa compensare... Dar daca reusesti sa-ti mentii fata catre stele, Cerul iti va intinde mana si te va trage spre El! Si daca in aceste momente de gratie sufletul iti va fi inundat cu iubire adevarata, iubeste oricum, cu toata fiinta ta, si nu te preocupa foarte mult daca vei fi iubit la randul tau! Gandeste-te la toate greselile stiute si nestiute pe care le-ai facut si nu te astepta sa obtii implinirea interioara fara obstacole; dar fii sigur ca iubirea pe care o vei lasa sa curga prin tine, si care nu este a ta, te va transforma, te va apropia tot mai mult de izvorul fericirii!

Iar intr-o buna zi vei fi un Om Nou... In acea zi vei intelege ca tu iti construiesti realitatea, ca fericirea adevarata este parte a naturii tale, ca nimic nu iti vine din exterior pentru ca tu esti Totul. In acea zi, o alta fiinta minunata ca tine te va cuprinde in bratele sale, iar tu o vei recunoaste ca fiind asemenea tie...
De aici totul devine o poveste magica cu Feti Frumosi si Ilene Cosanzene, cu zboruri printre stele si regasire de Sine!... Dar doar de aici!

extras din romanul ezoteric MAGICIANUL ALB

vineri, noiembrie 21

EROII EREI REACTIVE de ALIN C. IONESCU

EROII NU SE UITĂ! SĂ ÎȚI CUNOȘTI EROII ESTE O DATORIE!



Eroii erei reactive – Pierderile de personal şi aeronave militare cu motor reactiv din România în perioada 1952 – 2012”  de ALIN C. IONESCU

Preț - 49 lei
     



COMENZI:

Doritorii sunt rugaţi să ne scrie la adresele de e-mail: contact@aripi-argintii.ro şi/sau alin@aripi-argintii.ro pentru a comanda această carte, precum şi altele existente în stoc.

! Fiecare comandă de minim două exemplare va primi drept bonus un CD ce conţine fotografii şi scanări ale unor materiale legate de subiectul cărţii „EROII EREI REACTIVE



joi, noiembrie 20

Insterstellar - Călătorie în Univers

Film SF la Cinema Sun Plazza

Un film care te determină să îți pui multe întrebări despre umanitate, despre știință, despre viitorul nostru aici pe Pământ, despre relațiile copii - părinți.

Merită vizionat.

miercuri, noiembrie 19

Vicleniile lui Scapino - teatru

Teatrul Masca....

Vicleniile lui Scaapino - de Moliere... comedie, frumos, muzică... spectacol pe cinste...

Scapino un iscusit în ale șotiilor...
Dragostea învinge și adevărul iese mereu la iveală.
Don Geronte, turc... zgârcit. 

Îmi era dor de un spectacol de asemenea calibru. 

Trist...

Copil care la  13 ani își cer cu obrăznicie drepturile, făcând rău, mergând să mă reclame că nu i-am explicat în scris rezolvarea corectă a unui exercițiu despre care discutasem în repetate rânduri, despre care făcusem și anul trecut.

URÂT! 

Pur și simplu mi s-a făcut silă.. de un astfel de copil, care la 13 ani este răzbunător, pârâcios, reclamant de soi... totul vine din educația de acasă, pe care, cu tot respectul pentru părinți, nu o are. 

Trist! Spre ce ne îndreptăm oare? Să devenim o țară de bârfitori, de spioni și reclamanți de soi? 

Dacă era un elev bun, pasionat de ceva anume, cu o anumită cultură, poate da, negociam. Însă... este n copil slab pregătit, cu multe lacune... mai ales comportamentale. 

Aș putea să îl ascult oră de oră pentru a fi sigură că a înțeles fiecare lecție. 

Nu am simțit niciodată repulsie față de un copil, cum am simțit în acest caz. 

marți, noiembrie 18

Amintiri din Costești - Vâlcea (vara 2014 - de poveste)














CV cu povești

Claudia Groza

Autor carte copii:

Poveşti cu pilde pentru copiii isteţi – Editura Reprograph, Craiova, 2009;
Tobias, elefănţelul colorat” - Editura Aramis, 2011;
Tolba cu poveşti” Editura Cadrelor Didactice, 2011;
 Lectură clasa a III-a, Carmen Iordăchescu, Editura Carminis, 2012;
În grădina cu legume”, Editura Nomina, 2012;
 „Sănătate la îndemână”, Editura Rovimed Publishers, 2014;
Dorințe călătoare în trei povestioare”, Editura Zorio, 2014 – GAUDEAMUS 19 -23 NOIEMBRIE

Colaborator la revista educaţională MEKKI Junior 2012 - 2014


luni, noiembrie 17

O carte despre eroii aerului - MERITA LECTURATA (de catre cei pasionati)

Titlu

EROII EREI REACTIVE

Autor

Alin C. IONESCU

Editura

RBA Media

An aparitie

2014

Descriere


Cartea „EROII EREI REACTIVE – Pierderile de personal şi aeronave militare cu motor reactiv din România în perioada 1952 – 2012” reprezintă o premieră în peisajul publicistic autohton, acest subiect nemaifiind abordat până la această dată de niciun alt autor. Alin IONESCU, unul dintre membrii echipei situluiwww.aripi-argintii.ro, revine cu o carte extrem de interesantă după succesul reprezentat de cartea-interviu „Născut pentru a doua oară – Interviu cu comandorul (r.) Marin JELOAICA”, abordând cu îndrăzneală, tact şi inteligenţă durerosul domeniu al accidentelor şi catastrofelor aviatice militare. 
Textul de pe coperta IV ne introduce în atmosfera cărţii, dându-ne câteva repere referitoare atât la conţinut, cât şi la justificarea apariţiei acestei lucrări:

 „În paginile acestei cărţi sunt descrierile a 285 de accidente şi catastrofe aviatice petrecute în perioada 1952–2012 în care au fost implicate aeronave militare cu motor reactiv, o sumă de răspunsuri şi multe întrebări, o sumă de vieţi de om atinse de aripa sorţii sau de coasa morţii, o sumă de relatări ale faptelor unor eroi ai aerului anonimi până acum, eroi descoperiţi în situaţiile limită pe care le-au trăit, unii supravieţuindu-le, alţii nu.
Această carte se doreşte a fi un punct de plecare, o piesă importantă de adăugat în angrenajul istoriei Aviaţiei Militare Române, angrenaj ce trebuie să funcţioneze pentru a fi înţeles complet şi cauzal. Cu toate că este „grea” şi insolită prin natura subiectului abordat, această carte este, fără îndoială, necesară.
Această carte este un început, un prim pas care să ducă la ziua când aceşti eroi ai aerului, pe nedrept uitaţi, vor primi întreaga recunoştinţă pe care-o merită, recunoştinţa necesar a le fi acordată de către noi, urmaşii lor, precum şi recunoaşterea a ceea ce, cu adevărat, ei sunt: eroii erei reactive.

 Cartea „EROII EREI REACTIVE” are 428 de pagini şi conţine 69 de grafice, are formatul 130 x 180 mm, va apărea la editura RBA Media la sfârşitul lunii noiembrie a anului în curs şi se va vinde la preţul de 49 de lei. Datorită publicării într-un tiraj limitat, doritorii sunt rugaţi să ne scrie la adresele de e-mailcontact@aripi-argintii.ro şi/sau alin@aripi-argintii.ro pentru a comanda această carte, precum şi altele existente în stoc.

! Fiecare comandă de minim două exemplare va primi drept bonus un CD ce conţine fotografii şi scanări ale unor materiale legate de subiectul cărţii „EROII EREI REACTIVE”.

AȘA SĂ FIE! AM ZIS!


duminică, noiembrie 16

Concursuri literare

Acum ceva timp am participat la un concurs de literatura pentru copii organizat de editura Arthur. Toate bune si frumoase. S-a prelungit termenul pe ultima suta de metri, tocmai pentru a trimtie manuscrisul "cine trebuie".
Duminica 23 noiembrie in cadrul targului de carte Gaudeamus vor fi anuntati castigatorii si se va explica modul in care au fost alesi castigatorii.
Sunt tare curioasa sotia cui castiga... sau cine stie ce scriitor din Uniunea scriitorilor sau alte reguli din tagma: sa fii ruda cu cine trebuie... :)
Imi pare foarte rau ca se mai merge inca pe asa "traditionala" pila si relatie. 
Dar... traim in Romania si totul este posibil.
:)

Povești de aerodrom 3 - PDA 3 - un frumos cadou pentru suflete pasionate de zbor

Apărută pe data de 25 iulie 2013 împreună cu surata „PDA2”, „PDA3” duce mai departe magia lumii poveştilor de aerodrom, poveşti ce par a izvorî dintr-o realitate ascunsă în ceţurile unui trecut ce pare atât de îndepărtat, invocate de peniţa vrăjită a „misteriosului” Poetu’, cel care ne precizează:
Unirea forţelor cu aliaţi pricepuţi a avut un efect benefic, „PDA3” purtând cu mândrie o haină impecabilă, împodobită cu elemente ce, încet, devin caracteristici recognoscibile, dăltuind cu migală ceea ce timpul denumeşte tradiţie.
Poveştile „Capăt de drum”, „Razmut” şi „Într-o zi cu zbor” ne vorbesc pe tonuri diferite, uneori sumbre, alteori vitejeşti sau melancolice, descoperind elemente noi – pentru unii – ale lumii aerodromurilor militare, în care moartea şi pierderea celor dragi, a celui de lângă tine, sunt prezenţe cât se poate de reale, simţite acut şi resimţite profund, pe când mirajul depăşirii limitelor şi al testării curajului se împleteşte cu glasul sfătos al celui experimentat, venit ca un balsam în vremuri de mare nevoie.

Cartea are 150 pagini şi 18 ilustraţii alb-negru, format 175 x 110 mm, a apărut la editura „RBA Media” şi se vinde împreună cu „PDA2” la preţul de 40 lei.

Doritorii pot comanda pachetul alcătuit din „PDA2” şi „PDA3” la adresele poetu@live.com şi/saupovestideaerodrom@gmail.com, pachet la care se adaugă un DVD gratuit, ce conţine schiţele celor trei cărţi şi aproximativ 4 GB de filmări de pe aerodromurile Borcea şi Mihail Kogălniceanu. 

Carti despre aviatie - povesti adevarate

http://www.aripi-argintii.ro/pagina.php?p=29


Născut pentru a doua oara

Autor

Alin C. Ionescu

Editura

RBA PRINT

An aparitie

2012

Descriere

Apărută la data de 12.12.2012, cartea-interviu „Născut pentru a doua oară – Dialog cu comandor (r.) Marin Jeloaica, marchează debutul publicistic al lui Alin Ionescu, unul dintre membrii echipei sitului www.aripi-argintii.ro   
Privitor la subiectul cărţii, textul de pe coperta IV este cât se poate de edificator:

8 mai 1996, aerodromul militar Borcea.
Zi de zbor pentru personalul aeronavigant al Grupului 86 Aviaţie Vânătoare, toate activităţile specifice urmând o succesiune normală şi lipsită de probleme.
Un avion supersonic de vânătoare cu dublă comandă MiG-21 US se întoarce dintr-o misiune de antrenament, vine la aterizare şi pune roţile pe pista aerodromului din Câmpia Bărăganului, procedură executată ca la carte, la fel ca de fiecare dată. Doar că, acum, ceva se întâmplă, iar normalitatea unei zile de zbor se spulberă brusc.
Jamba stângă a avionului MiG-21 US cedează, rupându-se şi declanşând un şir de evenimente ce vor afecta profund vieţile unor oameni aflaţi în mijlocul lor, evenimente incredibile ce par a fi scoase dintr-un film de acţiune american. Lupta crâncenă pentru supravieţuire ce va urma şi deznodământul ei sunt subiectul central al acestei cărţi ce relatează evenimentele privite prin ochii unui pilot de vânătoare ce s-a aflat în focul evenimentelor, la propriu...

Cartea are 284 pagini şi 56 ilustraţii alb-negru, format 205 x 145 mm, a apărut la editura RBA Media şi s-a vândut la preţul de 35 lei. Momentan, tirajul a fost epuizat, iar doritorii sunt rugaţi să scrie la adresele de e-mail contact@aripi-argintii.ro şi/saualin@aripi-argintii.ro pentru a fi trecuţi pe o listă de aşteptare, urmând a fi contactaţi imediat ce cartea va fi reeditată. Vă mulţumim pentru înţelegere!


PDA1

Autor

Aurel Dumitrescu

Editura

Etnous

An aparitie

2012

Descriere

Apărută în cursul anului 2012, cartea de buzunar „Poveşti de aerodrom 1reprezintă transpunerea în lumea cuvântului tipărit a scrierilor conţinute în paginile virtuale ale blog-ului Poveşti de aerodrom.
Autorul, Aurel Poetu’ Dumitrescu, ne spune în cuvântul înainte al cărţii:

Poate că, pentru unii dintre cititori, seria „Poveşti de aerodrom” nu reprezintă nimic nou. Poate că unii dintre cititori au trăit evenimentele în plenitudinea lor şi vor zâmbi ironici la citirea acestor rânduri, dar sunt sigur că există mulţi cei cărora evenimentele creionate aici le sunt inedite şi care vor citi cu sufletul la gură, aşteptând cu nerăbdare următoarea apariţie. Tuturor, şi „inocenţi” şi „veterani”, le este intenţionată această primă carte din seria „Poveşti de aerodrom”, serie dedicată Aviaţiei Militare Române şi eroilor ei, cei de la sol şi din aer, şi, nu în ultimul rând, cititorilor ei, tuturor celor ce doresc să afle cât mai multe, precum şi celor ce nu vor uita niciodată cele ce s-au întâmplat, tot ce-au trăit şi oamenii pe care i-au întâlnit. 
Ce vă va oferi seria tipărită „Poveşti de aerodrom?
Tablouri alcătuite din cuvinte şi schiţe, creionări de poveşti de aerodrom militar, descrieri de evenimente ieşite din comun şi/sau normale desfăşurării vieţii pe un astfel de aerodrom, unele tonice, garantat a vă pune un zâmbet pe figură, iar altele triste, pentru că aviatorii mai şi mor… Poveşti cu oameni cu albastru pe epolet şi în suflet, piloţi de vânătoare în întreaga accepţiune a noţiunii, poveşti cu zbor supersonic în condiţii meteo grele, cu misiuni executate instrumental în plafon noros compact, poveşti cu aerodrom militar pierdut în imensitatea câmpiei sau izolat între dealuri verzi, adevărate fortăreţe al căror unic destin este veghea şi eterna aşteptare la posturi, gata de ce este mai rău – într-un cuvânt: poveşti cu viaţă de aerodrom.

Cartea are 150 pagini şi 24 ilustraţii alb-negru, format 175 x 110 mm, a apărut la editura Etnous şi s-a vândut la preţul de 18 lei. Momentan, tirajul a fost epuizat, iar doritorii sunt rugaţi să scrie la adresele de e-mail contact@aripi-argintii.ro şi/saualin@aripi-argintii.ro, precum şi la adresele de e-mail ale autorului, poetu@live.com şi povestideaerodrom@gmail.com, pentru a fi înscrişi pe o listă de aşteptare, urmând a fi contactaţi imediat ce cartea va fi reeditată. Vă mulţumim pentru înţelegere!


Titlu

PDA2

Autor

Aurel Dumitrescu

Editura

RBA Media

An aparitie

2013

Descriere

Apărută pe data de 25 iulie 2013 împreună cu surata „PDA3”, „PDA2” reprezintă revenirea şi, implicit, cimentarea promisiunii autorului Aurel Poetu’Dumitrescu de a publica o serie de cărţi de buzunar având drept subiect aviatorii militari şi fascinanta lor lume, cărţi reunite sub titlul „Poveşti de aerodrom”.
Autorul:
Beneficiind de experienţa acumulată cu „PDA1”, „PDA2” reprezintă un salt înainte d.p.d.v. calitativ, continuând tendinţa de împământenire a unor concepte şi idei prin transformarea lor în elemente vizuale caracteristice universului poveştilor de aerodrom.
Zborul în supersonice de culoarea duralului – şi nu numai! – răzbate dintre rândurile paginilor, iar schiţele în creion vin să dea o anume greutate vizuală evenimentelor firului epic ce se succed cu repeziciune. Poveştile „Aerodromul norilor”, „Dislocarea” şi „Sub voalură alb-roşie” tratează teme precum zborul şi strania lui frumuseţe, dar şi periculozitatea extremă a lui, viaţa pilotului în universul strâmt al cabinei şi frumoasa lui nebunie, precum şi legăturile care se ţes între cer şi pământ, între pământ şi cer, elemente primordiale unite de îndrăzneala unor muritori, a celor aleşi să străbată oceanul aerian cu focul forţajului în coadă.

Cartea are 150 pagini şi 18 ilustraţii alb-negru, format 175 x 110 mm, a apărut la editura „RBA Media” şi se vinde împreună cu „PDA3” la preţul de 40 lei.

Doritorii pot comanda pachetul alcătuit din „PDA2” şi „PDA3” la adresele poetu@live.com şi/saupovestideaerodrom@gmail.com, pachet la care se adaugă un DVD gratuit, ce conţine schiţele celor trei cărţi şi aproximativ 4 GB de filmări de pe aerodromurile Borcea şi Mihail Kogălniceanu.