Dorul doare

Candva, cunoscusem un mulatru...

Ne potriveam intelectual... mi-a recitat poezii in Gradina Botanica.. mi-a facut declaratii stand in genunchi... Totul, o joaca frumoasa, despre care aam scris la timpul respectiv. Acum mi se pare ca au trecut secole. Ii daruisem prima carte de povesti, pe care ii scrisesem dedicatie dictata de el: "pentru viitorul meu "sot" cu mult drag". 

Violenta lui inscrisa in gene, ne-a separat. Accidental ne-am intalnit. I-am spus ca sunt intr-o relatie. Nu m-a crezut, probabil. De ziua mea, anul acesta, am mers la teatru cu un prieten. Ne-am intalnit acolo.

In aceasta seara, mi-a scris pe messenger.

M-a intrebat daca mi-a promis vreodata ca ma ia de sotie sau am crezut eu asta vreo clipa.

Asa se intampla mereu? Dorul si cuvintele nespuse ajung sa macine?

Discutia noastra... :

 

El: hola. am si eu o intrebare. am vorbit noi vreodata serios ideea casatoriei noastre
Eu : nu

El: sau ai crezut vreun moment treaba asta,ca nu vreau sa ranesc pe nimeni
Eu : nu... nu m-am gandit niciodata ca ne vom casatori
El: ti s-a parut vreodata ca mi-as fi dorit lucru asta
Eu: nu, nu si nu
El: ca am mustrari de constiinta
Eu : vaaai..nu ai de ce. te poti insura linistit. stiu ca nu m-ai iubit nici macar o secunda
El: si oricum stiu ca nu m-am purtat frumos
Eu : deloc
El: scuze
Eu : te-am iertat de mult. dar ce ti-a venit acum?
El: am vazut cartea de povesti. si era scrisa dedicatia pe care mi-ai dat-o tu. era scris viitorului meu sot,bine cu ghilimele
Eu: stii ca m-ai fortat atunci. a fost o joaca.
El: si nu as fi vrut sa-ti creez sperante aiurea
Eu: stai linistit ca sunt fericita. stiu ce merit.
El: pai da. poate nu te meritam
Eu : deloc. a fost de mult..oricum.

El: cum iti este in relatie?
Eu : minunat,
El: va luati oficial?
Eu: posibil
El: felicitari. k, toate cele bune si sa va mearga bine.

Noi

Cocorii ne aud dragostea.

Se bucură pentru seninul din noi.

Pădurea absoarbe zâmbetul vioi

Ce apare din cleştarul armoniei.

Într-o zi, vom fi cocori..

Albaştri... vioi... fericiţi.

Degetele tale sunt clape ale dorului.

Îţi ating privirea cu sărutul din vis.

Te transformi în fluviu...

Mă acoperi plângând după paradis.

Eu...

Ieri, am fost la Sinaia. Îmi doream să mă caţăr, dar uitasem cât e de greu. Am urcat până la cota 2000. Pe drum, am vrut să renunţ. Un domn care cobora, îmi spune:

- Haideţi că puteţi. Mai este puţin. La cabana Mioriţa găsiţi ceai bun, cafea delicioasă şi o ciorbă de burtă foarte gustoasă.

- Daaa... mulţumesc... :)

Am stat în vârf de munte cam o oră şi jumătate. Am privit cerul senin. Într-o parte era aşezaţi în straturi nori pufoşi, păduri verzi şi munţi. M-am lăsat mângâiată de razele soarelui şi de adierea vântului jucăuş. Mi-am încărcat bateriile.

La coborâre, am mers la Mănăstirea Sinaia... :)

...

Azi, m-am trezit cu o febră musculară pe cinste. 

Am pornit spre inspectorat. La metrou, având mâinile ocupate, o doamnă mă întreabă:

- Vreţi să treceţi?

Până să răspund eu, dânsa mi-a pontat cartela.Mi-a plătit călătoria. Am mulţumit şi am zâmbit.

Uneori, sunt uimită în mod plăcut că sunt ajutată de oameni, ca şi cum aş părea neputincioasă. Alteori, sunt oameni care mă văd puternică, bogată, capabilă şi îmi cer ajutorul. Trăiesc o viaţă interesantă... :)

Am mers la biserica Sf. Ioan Botezătorul şi am aprins o lumânare.