miercuri, ianuarie 15

Azi...

Băiatul cu BMW-ul a recunoscut că este vinovat. Nu are CASCO și nu avea bani să își repare mașina decât pe banii mei. Și-a cerut scuze... oricum nu mă încântă și sunt supărată pe viața nedreaptă... pe faptul că trebuie să dau mereu... și să primesc arareori... și atât de puțin... 
Îmi mărturisește zâmbind:
- Lasă... e bine că m-ai zgâriat... ne-am cunoscut și noi...ne salutăm prin cartier... 
- Mulțumesc, dar nu sunt deloc încântată că te folosești de asigurarea mea... și apoi eu plătesc mai mult...
...
O colegă de facultate (la a cărei nuntă am fost domnișoară de onoare la Mamaia în 2012) m-a invitat la ei.. în Chitila. 
- Dacă nu ai mașina zgariată, vino cu mașina!
- Nu am bani pentru rovinieta! Hahaha....
Cică să mai cred în tradiții... mi-a pus voalul pe cap și nimic. Nu m-am căsătorit!!!! 
....
Am mai discutat cu Rux de pe www.copilarim.com care m-a încurajat și mi-a trimis muzică și un film CLICK la care trebuie să mă uit... cu Adam Sandler. 
.... 
Am ascultat povești scrise de elevii mei de la uman... și sper să găsesc curajul de a-mi susține inspecția pentru echivalarea gradului I cu doctoratul. Am emoții și niciun chef, dar măcar mai primesc 200 de lei la salariu infect de 1100. 
... 
Am citit mult în ultimele seri... povestiri frumos scrise de Jeffrey Archer, un scriitor britanic... despre dragoste... în multe feluri:
- dragostea unei mame pentru doi fii, unul artist, fără talent, care ajunge un bețiv; celălalt mediocru la învățătură, care devine directorul unei fabrici de roți și își întreține fratele. Când moare, îi lasă prin testament toate tablourile pictate, pe care i le cumpărase din dragoste de frate.
- dragostea sau lipsa acesteia a oamenilor din jur în momentul în care le spui că ai dat faliment și îi rogi să te ajute prin faptul că ar fi bine să îți înapoieze banii pe care i-ai împrumutat cândva. Este uimitor să vezi că cei mai devotați îți sunt străinii... slujnica... nepotul... etc.
Este o carte minunată: ”Să scurtăm povestea” - editura VIVALDI, 2001.

E greu... atât de greu

:)

Un articol recomandat pentru a ieși din starea de confort, de teamă, de resemnare în fața sorții

http://www.ursula-sandner.com/resemnarea-fatalista-si-mentalitatea-de-victima/

Resemnarea fatalista si mentalitatea de victima

.O. © funkeldinkAuzim deseori in jurul nostru persoane care nu fac altceva decat sa se planga, oricui doreste sa-i asculte, despre cat este de grea viata, cat de rau le merge si cum sunt ei nedreptatiti de soarta sau de alti oameni (sefi, colegi, parinti, parteneri de viata, etc.). Si-au insusit atat de bine rolul de victima neputincioasa care cauta doar sa fie ascultata si aprobata in suferinta ei, incat orice sfat sau intentie de a-i face sa depaseasca situatia actuala o iau ca pe un afront, ca pe un atac la status-quo-ul lor atat de bine pus la punct. Sau, simtindu-se neintelesi si invalidati in suferinta lor, vor incepe sa aiba resentimente fata de tine.
Lumea este un loc plin de suferinta, oamenii sunt rai, nu exista speranta in mai bine si nici putinta de a schimba lucrurile, pentru ca, nu-i asa, “nu se poate schimba lumea”. Acele exemple de oameni care au reusit in viata, cei care au schimbat istoria sau cei care pot fi modele pentru viziunea lor asupra existentei sunt “descalificati”, fie prin a spune despre ei ca “au avut noroc”, fie au obtinut ceea ce au pe cai necinstite sau prin alte metode de discreditare. De fapt, chiar se straduiesc sa gaseasca defectele si minusurile oamenilor de succes si asta doar ca sa se simta mai bine cu ei insisi. Mentalitatea poporului roman nu este una in care este incurajata evolutia personala ci mai degraba, ne straduim sa-i punem bete-n roate celui care incearca sa iasa din rand. Atunci cand noua nu ne merge bine, suntem mai mult decat bucurosi sa aplicam proverbul “sa moara si capra vecinului”.
Aceste persoane aleg sa-si traiasca viata resemnati, iar lipsa unor expectante pozitive ii incarca de frustrare, furie, depresie si nu vor rata niciun moment in care pot sa carcoteasca, sa-i barfeasca pe altii sau sa se revolte.
Blocarea orizonturilor, renuntarea la dorinta de mai bine si la “lupta” de a merge mai departe cu viata inspre implinirea viselor este opusa fluxului normal al existentei. Orice organism viu de pe planeta urmareste sa se dezvolte permanent pana isi atinge propriul potential.
Insa un om care s-a resemnat si se autoconvinge ca el este o victima neputincioasa intr-o lume atat de “rea”, nu face decat sa manifeste o forma de lene sau de comoditate. Este mult mai simplu sa spui ca strugurii sunt acrii decat sa te straduiesti sa ajungi la ei. Este mult mai facil sa-i vorbesti de rau pe cei care mananca acei struguri, decat sa te misti si tu de pe canapea si sa faci ceva cu viata ta.
Iti predai puterea, nu mai vrei nimic decat eventual sa tii cu dintii de putinul pe care il ai, nu mai visezi si nu mai lupti pentru visele tale si in schimb te umpli de ganduri si trairi negative – fata de tine insuti (insa nu intotdeauna vrei sa recunosti asta), fata de ceilalti (mai ales fata de cei care muncesc din greu ca sa-si atinga visele) si fata de viata in ansamblul sau (pentru ca, nu-i asa, “viata este un chin dupa care urmeaza moartea”).
Un invingator in fata vietii nu se va resemna niciodata, nu se va multumi cu putin, nu va renunta la visele sale, indiferent prin cate greutati a trecut, indiferent de varsta sa, de dotarea sa fizica sau intelectuala, de traumele si obsctacolele din trecut, s.a.m.d.
Tu esti singurul responsabil de calitatea vietii tale, iar daca toata viata ta se desfasoara intre un serviciu pe care-l detesti, un partener cu care in cel mai bun caz va tolerati reciproc insa nu exista respect si afectiune, timpul liber ti-l petreci in fata televizorului comentand sau criticand subiecte mondene, politice, sportive, etc., sa nu te miri ca te simti ca o victima captiva in propria sa viata. Ceea ce ar fi bine sa constientizezi este ca tu singur ai creat toate premisele ca sa ajungi in situatia asta, iar asta inseamna ca tot tu poti sa alegi oricand altceva.
Daca vrei sa faci ceva cu viata ta, primul pas este cel mai dificil pentru ca presupune sa renunti la confortul pe care-l ti-l ofera statutul de victima neajutorata. Al doilea pas este sa depasesti resemnarea in fata sortii, sa-ti dai voie sa visezi si sa-ti faci un plan prin care sa duci la indeplinire visele tale. Si urmeaza apoi pasul decisiv, trecerea la actiune – de la teorie la practica.
Poti sa-ti schimbi viata incepand chiar din acest moment, insa trebuie sa-ti doresti asta cu toata fiinta ta. De putut se poate cu siguranta, insa este necesar SA VREI!

Iti doresc vointa si succes,
Ursula

Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa

http://blogpost.timpul.md/2013/08/08/scrisoarea-lui-charlie-chaplin-pentru-fiica-sa/
Charlie Chaplin, tata a 12 copii, in 1965, fiind la venerabila varsta de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care incerca sa-si faca o cariera in lumea dansului, in orasul Paris. Scrisoarea este emotionanta, foarte personala, dar in acelasi timp i se potriveste fiecaruia din noi.
Este un exemplu de dragoste paterna si grija, de tristete si bucurie, mandrie si ingrijorare, intelepciune adunata de-a lungul anilor si copilarie, care s-a pastrat in el. “Niciodata nu am fost un inger”, scria geniul cinematografiei, “dar intotdeauna m-am staruit sa fiu un om in adevaratul sens al cuvantului. Incearca si tu”.
Cititi aceasta scrisoare si ganditi-va la ce v-au invatat parintii si ce ati vrea sa va invatati copiii.
Fetita mea!
Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.
Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”
Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.
Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta.
Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.
Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.
Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.
Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta.
Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.
Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.
Tatal tau,
Charlie

ȘCOLILE ȘI ȘPAGA ARTICOL STELIAN TĂNASE

Un stres continuu.... ședințe în care ni se spune să avem grijă ce vorbim, cum punem problema... după atâta școala, emoții la examene de grad și alte inspecții... după chinul de a obține un post la o școală decentă... după ce că te străduiești să te ocupi de fiecare elev în parte, deși tu ești una, iar ei sunt 30.
Urmăresc cu sentimente amestecate scandalul “Șpaga ptr învățătoare”. Un părinte a filmat conversația avută cu o invățătoare Dana Blindu de la Școala nr 10 în care aceasta a pretins bani & cadouri. Fapt cu totul reprobabil - corupție pur si simplu, nedemn ptr un profesor. Nu am ce comenta. Dar aș face totuși două remarci.
1
Cazul nu este izolat. Se practică mai în fiecare școală în diferite proporții/stiluri/metode. Nu mai am copil de virstă școlară, dar am destui amici cu copiii /nepoți de vîrstă școlară. Unii se pling de acest sistem de educație condiționată și costisitoare în care nu știi niciodată cît te costă școala. Dar nu toți se pling, aș spune că cei mai mult nu o fac deloc. Aceștia cred ca sistemul cadorisirii este normal. Am auzit - mai ales în aceste zile de scandal - destui spunînd că este natural să răsplătească invățătorii care stau cu copiii lor mai mult decît stau părinții. Altfel spus cadorisirea a devenit o practică răspîndită, parte a sistemului. Părinții sunt cam absenți și pun pe umerii invățătorilor, pedagogilor, profesorilor educația copiiilor lor. Sunt grăbiți să alerge după bani, după carieră și se bazează pe școală să îi inlocuiască. Destui au plecat la lucru în străinătate. etc. Așadar, sistemul cadorisirii funcționează pe baza de interes reciproc. De la părinții care dau benevol profesorilor bani & cadouri, ca rasplată că se ocupă de copiii lor. Și invers - a profesorilor care în aceste împrejurări așteaptă cadouri sau chiar pretind. Cer fie pentru ei, ca să își ajusteze veniturile, fie ptr a acoperi diferite cheltuieli/obligații ale scolii - detergenți, becuri, hirtie, cretă,  diverse.
2.
Dar mai e un aspect aici care nu ține de invățători sau de părinți - Statul. Corupția este generată de două cauze  – a/ sărăcia – b/repartizarea inechitabilă a resurselor. Mă intreb ca avocatul diavolului - ce salariu are un profesor în România azi. Acea invățătoare cît ciștigă pe ștatul de plată ? Ce bugete au aceste școli ? În genere cît la sută  acoperă bugetul din nevoile școlii ? De ce sunt scolile silite să se cirpească cu ajutorul părinților ptr a face față cerințelor. De fapt părinții dau ce nu dă bugetul statului. Cind se vor aloca totuși cele 6 procente din PIB pentru invățămint și educație cf legii !? Există o alta lege votată (deja veche) in Parlament care prevede mărirea cu 50% a salariilor profesorilor, lege care nu se aplică. Profesorii rămîn de 25 de ani cel mai prost platiți dintre toții cei cu studii superioare. Sistemul de învățămînt este subminat de subfinanțarea cronică.
Nimeni nu pare să-și fi amintit aceste lucruri acum. Dacă nu abordăm aceste chestiuni în profunzimea lor este ca și cum am vorbi ca să ne aflăm în treabă. Am ascunde iar cu bună știință adevărul, dramatismul situației, amploarea crizei învățămîntului românesc. Oare ne vom folosi de acest prilej - scandalul cu învățătoarea șpăgară – pentru a discuta ce se intimplă în realitate în școlile noastre ? Sau ne rezumăm la un linșaj mediatic, la obișnuitul discurs populist- moralizator ?
STELIAN TANASE


Plecare

Ce bine ar fi să fie așa... :)

Femeia Sarpe


Apartii zodiei chinezesti cu cele frumoase femei. Ai farmec, gratie, o stiinta desavarsita a seductiei si, ca o consecinta fireasca, o multime de admiratori. Adori bijuteriile, parfumurile si hainele de soi. Barbatii care au ca partenera o Serpoaica se simt rasfatati si in societate, si la asternut.
Anii Sarpelui
  • 10 feb. 1929 - 29 ian. 1930
  • 27 ian. 1941 - 14 feb. 1942
  • 14 feb. 1953 - 2 feb. 1954
  • 21 feb. 1965 - 20 ian. 1966
  • 18 feb. 1977 - 6 feb. 1978
  • 6 feb. 1989 - 26 ian. 1990
  • 25 ian. 2001 - 12 feb. 2002
  • 10 feb. 2013 - 30 ian. 2014

Frumos... emoționant... despre timp și viață



Cred că a sosit timpul să mă opresc din alergat... să pun punct unor proiecte... și să o iau pe alt drum... să stau cu mine, să mă plimb... să cunosc oameni noi... să socializez... îmi este un dor nebun.... de mine... de sufletul meu.


Respectul în cuplu


Credeam că sunt prea pretențioasă și cer prea mult, dar se pare că nu e deloc așa... e FOARTE FIRESC! 


Doar spunandu-i partenerului cuvintele magice "Iti multumesc" poti aduce un plus de fericire in relatia voastra. 

Potrivit unui studiu de specialitate, acest gest de politete adesea uitat in multe cupluri poate fi cheia fericirii in doi. Desi poate parea un gest absolut firesc, tot mai multe cupluri iau multumirea ca pe un drept si in niciun caz ca pe un privilegiu, cum si este de fapt. Dar acest lucru nu inseamna decat trecerea cu vederea numeroaselor sale efecte pozitive.

"Sentimentul ca esti apreciata de partenerul tau iti influenteaza felul in care te comporti in relatie si cat de mult iti doresti sa ramai in acea relatie.", a declarat Amie Gordon, cercetator la Universitatea Berkeley, din California, citata de dailymail.co.uk.

"Ceea ce functioneaza gresit in multe relatii este faptul ca partenerii nu se apreciaza. Te obisnuiesti sa fii cu o persoana, dar uiti de ce ai ales sa fiti impreuna.", a mai adaugat Gordon.

In cadrul studiului, participantilor cu  varsta intre 18-60 de ani le-a fost monitorizat comportamentul in viata de cuplu. La sfarsitul studiului a reiesit faptul ca fericirea era mai mare in cazul cuplurilor in care partenerii erau mult mai intelegatori si mai atenti unul cu altul.

Gesturi banale precum privitul direct in ochi si simpla atingere dragastoasa sunt trecute de vederea in multe relatii, dar sunt o metoda prin care sa ii arati aprecierea celui drag.

"Atunci cand recunosti valoarea partenerului te face sa realizezi ca merita sa fii in acea relatie si sa nu mai renunti la ea.", a declarat Amy Gordon.

:)