Citesc mereu bloguri ale părintilor care își lauda copiii! Da! E normal! Pentru fiecare copilul sau este cel mai ce.
Uneori gandesc sa scriu despre ei, despre tot ce fac, despre veselia lor. Am tot articolul in gand, insa, cand ma asez sa il scriu, dispare precum un fum. Nu stiu de ce! Poate nu trebuie sa scriu despre ei. Sunt foarte isteti, foarte inventivi, descurcareti si curajosi. Vorbesc mult pe limba lor. Spun mama, tata, papa, caca in sensul de murdar.
Aseara s-au jucat de-a v-ati ascunselea si au ras cu o pofta fantastica. Sotul meu spunea ca dupa ras vine si plans. Intr-adevar, Horia a aruncat biberonul, a sarit tetina si a curs laptele. Am tipat la el (oboseala, sacaiala sotului ca le dau cereale seara si tot felul de chestii) si a inceput sa planga. Doamne! Cand se uita la mine, cu ochii lui verzi - cenusii, simt ca ma topesc! Nu suporta sa fiu suparata pe el! Vine mereu sa il iau in brate! Este extrem de iubaret!
Ana este vesela, foarte independenta si curajoasa-baietoasa! Adora sa fie schimbata! Deci este si cocheta.
Le-am cumparat minge si parca le-am adus Luna de pe cer.
Sunt adorabili si ma simt atat de responsabila! Vreau sa fac ceva mai mult pentru a le asigura un viitor bun, o educatie solida, dar si sa pot petrece timp de calitate cu ei.
Este atat de frumos sa fii mama, sa fii parinte! Dar este nevoie de multa rabdare, credinta, putere si intelepciune (pentru a nu creste copii rasfatati). Uneori gresesc si ma simt atat de vinovata! Alteori ii las pe jos si eu stau in pat (din cauza durerilor cumplite de coloana) si ma simt la fel de vinovata!
Dar sper sa gasesc echilibrul pentru o viata minunata!
Doamne ajuta si rugi ascultate tuturor!
