Mă simt ciudat.
Azi, am mers la biserică să las haine şi ceva mâncare. Toate bune şi frumoase. M-a impresionat o tânără ce plângea cu suspine în faţa unei icoane. Am făcut şi eu asta de câteva ori. E atât de bine. Te linişteşti.
Stând în staţia de autobuz, lecturând "Lupul de stepă" de Hermann Hesse, se aşează lângă mine o doamnă, nu foarte în vârstă. Îmi cere bani, spunând că vne de la biserică.
-Şi eu tot de acolo. Nu am nici eu bani. sunt profesoară. Am făcut atâta şcoală degeaba. Voi cerşi în curând o colaborare.
Gura e de mine. Am scos portofelul şi i-am dat bani.
-Dvs. aveţi viziuni? mă întreabă.
-Cred că da. -nu ştiu ce a fost în mintea mea.
-Aaa... spuneţi-mi dacă băiatul meu care e plecat în Spania de o lună, va strânge bani pentru o casă. Se gândeşte la mine?
-Da, se gândeşte şi îşi va lua şi casă- răspund eu, crezând ca o încurajez.
Vine autobuzul.
-Trebuie să plec, îi spun.
-Nu, vă rog mai staţi. Mă apasă pe umăr cu putere. Mă trag şi urc în autobuz.
Doamne, ce a fost în mintea mea? De ce sunt abordată de oameni ciudaţi? Doar citeam, eram atentă la ce scrie în carte. Eman energie divină? Ha ha ha.... numai ciudăţenii mi se întâmplă.
Nu înţeleg de ce?!
Sunt oameni care simt că am suflet bun, că sunt fraieră, ce mai în sus şi-n jos. Mă exploatează.
Ciudat. Foarte ciudat.
6 comentarii:
Ai un suflet sensibil fara urma de rautate.Altcineva in locul tau n-ar fi dat nici o atentie femeii respective.Sunt fel si fel de oameni care cersesc, unii sunt chiar ,,specialisti,, in domeniu.Mie mi se intampla mereu cand ies undeva la o terasa sau prin oras apara un copil sa ceara ceva, pur si simplu nu ma pot abtine sa nu-i intind un banut,cineva m-a atentionat ca de fapt acel copil ar cersi pentru un tata sau o mama betiva. Doar Dumnezeu stie sufletul celui ce cerseste.
Doar ganduri bune.
Da. Posibil sa fie asa. Oamenii au incredere in mine. IMi povestesc vietile lor. Si doamna aceasta incepuse sa+mi povesteasca. dar, uneori obosesc sa ascult. Oamenii sunt rai... poverilor lor ma incarca pe mine negativ. E greu sa stii povestile si durerile atator oameni. Nimeni nu iti povestesc de bine. Le am si eu pe ale mele, dar nu are cine sa ma asculte. Eu plictisesc. Mie mi se cere sa fiu vesela. Mereu. E imposibil.
Nu e bine sa dau bani... pacatul lor sa fie daca ii folosesc la altceva.
Cel mai bine ar fi sa le iau medicamente sau strict ce au nevoie.
Poverile oamenilor te incarca negativ poate pentru ca te gandesti ca ai putea sa faci ceva sa ii ajuti.E povara fiecaruia ,iar tu o ai pe a ta de dus. Tristetea te doare cel mai tare de aceea pare mai usoara cand o povestesti.Fericirea te face egoist o tii doar pentru tine.
Lupul de stepa "doar pentru nebuni"
Citesc si eu cartea acum :)
Da, Adrian. Asa este. "Doar pentru nebuni". Ieri, chiar mă intrebam daca nu de la carte mi s+a tras păţania.
Ma regăsesc in personajul Harry.
Spor la citit şi numai bine.
Se spune ca ...cel ce da,pe Dumnezeu imprumuta! Atentie!
Cu drag,
L'automne
Trimiteți un comentariu