Vreau

-o casa cu geamuri largi si pervaz lat;
-sa iubesc si sa fiu iubita;
-sa am timp pentru fiecare om special din viata mea...sa-l ascult;
-sa sar sotronul -chiar am unul desenat in curte;
-sa joc volei, badminton, sa ma plimb cu bicicleta; de ce nu si un Pacalici; ma multumesc si cu un Popa Prostu;
-sa fiu placuta pentru ceea ce sunt, ce daruiesc - fac si eu ce pot...chiar daca daruiesc putin, pun un strop din sufletul meu;
-sa fiu sotie si mama;
-sa ma sarut ca eschimosii; ha ha ha ...nu m-am putut abtine; bine bine...sa ma sarut si ca-n filme ha ha ha;
-sa rad cu o pofta molipsitoare;
-sa fiu ecologista...desi pungile biodegradabile sunt mai periculoase decat cele din plastic;
-sa invat din greseli;
-sa dansez cha cha;
-sa spun "Buna dimineata, soare" si el sa imi zambeasca, incalzindu-ma;
-sa daruiesc "tinerete fara batranete si viata fara de moarte"...

Noroc

"N-am noroc, ce sa fac?! Niciodata soarta nu mi-a zambit"- canta Margareta Paslaru acum cativa ani.Norocul si-l mai face omul cu mana lui, il atrage gandind pozitiv.M-am nascut sub o stea norocoasa. Ingerii mi-au zambit si mi-au daruit din bunatatea lor.Sunt folosita pe post de talisman. Sora mea ma lua cu ea la examene sa-i port noroc. Am fost la bacalaureat, la examenul de admitere in facultate. Ciudat...i-am purtat noroc.Cand asistam la examenul de bacalaureat, ca profesor supraveghetor si nu rezistam sa vad greseli de bun simt, puneam degetul si respectivul se corecta.
Am ajuns intr-un institut de cercetare. Dupa un an, am avut sansa de a achizitiona 3-4 aparate. Mi s-a spus ca sunt norocoasa. Am avut sansa de a participa la conferinte nationale si internationale, in orase pe care nu le mai vazusem. Mi s-a spus ca am noroc.
Nu stiu cat e noroc, dar stiu sigur ca, Cineva, acolo Sus, ma iubeste.
Iar pentru ca simt asta, probabil eman "ajutor divin" in jurul meu.
Stiu ca pentru orice mana de ajutor pe care o dau, primesc dublu inapoi.
Incercati si voi. Daruiti neconditionat. Daruiti ca si cand maine nu veti mai fii sau nu va veti mai intalni cu omul care are nevoie de voi.

Haine de firma

Haine de firma? Da sau nu?

O eticheta face toti banii? Pentru unii se pare ca da. Pentru mine nu. Am sa spun si de ce.

In clasele primare, purtam uniforma. Ca sa fiu "altfel", mama imi crosetase gulerase pe care mi le schimba zilnic. Aveam pampoane pentru codite, facute de mama. Erau unicat. Aveam pulovere si rochite facute de mainele iscusite ale mamei.

Mai tarziu, am invatat sa tricotez si imi faceam pulovere dupa reviste. Asa stand lucrurile, m-am obisnuit sa nu port haine de duzina.

Imi amintesc ca in liceu - mama lucrand la magazinul Junior (acum este tribunal )- aveam o bluza foarte draguta. Profa de mate, care era oricum fascinata de prenumele meu -nu a crezut nici pana in ultima clipa ca ma numesc Lizica - a venit si s-a uitat la eticheta. Nu era de firma...ea un nume necunoscut, dar, cu toate astea i-a placut.

Aaa...si acum cativa ani, mama a facut rost de etichete de "firma". Mi-a croit o rochita si mi-a pus nume de firma. Bineinteles ca nu se compara - dar oricum rochita era reusita. Odata, ii placea mamei un model de rochita de blug si dorea sa-mi cumpere. Cand vedeam la toate floraresele, nu puteam sa port una.

Intotdeuna mi-am dorit sa ma imbrac deosebit, dar sa nu epatez. Sa fiu imbracata simplu si cu bun gust.

Poate am reusit, poate nu.

Nu-mi place sa port o haina si sa aud:"Rochia este marca X. Bluza este de la magazinul Y".