imbratisari

Când vara se lupta să pună stăpânire pe primăvară, corpul ei a cunoscut cele mai calde, suave, adevărate îmbrăţişări. Nu le-a apreciat atunci de teamă să nu sufere. Ştia că pleacă pentru trei luni departe şi nu a vrut să strângă sau să iubească acele mâini, ea care era fascinată de frumuseţea degetelor, de puterea braţelor şi fineţea atingerilor.
Aceste mâini, erau colorate... erau primele mâini colorate care o îmbrăţişau, care îi cereau să le devină stăpână, împreunându-se în rugămintea celui ce le deţinea să-i devină soţie. Genunchii lui coborâseră pe aleile grădinii verzi şi înflorite în acea perioadă. Ea, speriată, l-a rugat să se ridice, a prins mâinile cu putere să nu se mai facă de râs. El nu s-a lăsat înfrânt. Ştia că firea ei romantică iubeşte poezia, şi i-a recitat multe poezii. A impresionat-o, deşi ea nu s-a lăsat înduplecată. Undeva, în sufletul ei, ştie că el este dragostea cu gust de ciocolată, ce se va întoarce şi vor deveni unul. Închide ochii şi îşi aminteşte dedicaţia ce i-a dăruit-o forţată de mâinile lui cafenii: „Pentru viitorul soţ”... „Nu pot scrie asta; lucrurile scrise se îndeplinesc” spusese ea cu teamă. „Asta şi vreau!”
Culoarea cafenie a lui se potrivea atât de bine cu pielea ei albă. Împreună erau ca o cafea cu lapte, erau frumoşi, erau deosebiţi. Şi timpul a trecut, şi lui îi era mereu dor de ea, dar ea voia să se obişnuiască singură. Ştia că în curând va pleca şi nu-şi mai dorea atingerile lui dureros de dragi şi sincere.
Acum, toamna îl va aduce înapoi de undeva dintr-o ţară îndepărtată. Ea îl aşteaptă şi îl doreşte cum nu a crezut că va reuşi vreodată. A cumpărat bilete la teatru pentru a sărbători reîntâlnirea. Arta şi lectura sunt afinităţi comune. Pentru ea, el este un zeu...
Îi este dor de acele mâini... şi încearcă să le „atingă” într-o proiecţie a propriilor mâini pe un ecran al cinematografului lor preferat... şi când reuşeşte, îşi spune în gând: „mi-e dor de o dragoste cu gust de ciocolată... şi te aştept cu nerăbdare... să împlinim ce ai promis”.
Vreau ca dragostea lor să crească, sa dospească mulatri frumoşi şi veseli, asemenea lor. Mulatri liberi ca el şi zâmbăreţi ca ea. Fie ca îngerii să-i binecuvânteze.

tristeti si bucurii...

a fost - nu, nu odata ca niciodata - ci, un weekend cu teatru Masca in aer liber (am fost prezenta bineinteles; as manca teatru pe paine daca s-ar putea), cu prieteni si plimbari prin parcuri bucurestene (refacute de primarii de sectoare).

azi, dupa o dimineata la scoala si discutii despre salariile mizere si mii de intrebari daca mai predam sau nu, daca plecam din tara sau nu, incotro s-o apucam si ce sa mai facem pentru un ban cinstit - e umilitor dupa atata scoala sa ai un astfel de salariu (totusi formezi oameni) - am primit pe mail, de la redactora ziarului "Lumina Copiilor" o continuare a povestii "Furtuna si ingerii". Am zambit, m-am bucurat ca povestile ajung la copii, si, mai exista copii care scriu. Felicitari Laurentiu!

Numele meu este Laurentiu si am 11 ani. Locuiesc in orasul Sacele din judetul Brasov. Va trimit continuarea povestii din ziarul Lumina, numarul din 22 august 2010.

Îngerii au pornit spre Dumnezeu să-I ceară sfat. Întâi au trecut pe lângă nişte stele lucitoare, care le dădură câte o lopată fiecăruia. Apoi s-au intâlnit cu luna, care aflând necazul oamenilor din cauza furtunii le-a zis:

- N-am nimic mai bun pentru voi decât un sfat: săpaţi cu lopeţile de la surorile mele în norul multicolor şi aruncaţi puful norului peste tot prin lume, şi totul o să fie bine.

Îngeraşii au mers mai departe până au ajuns la grădina Raiului. Acolo totul era colorat. Au intrat într-o curte mare şi parfumată de mirosul fructelor şi al florilor. Au pătruns apoi într-un palat imens de alabastru cu uşi de argint şi acoperişul de aur. Îngerii s-au sfătuit cu Dumnezeu, propunându-I şi ideea lunii, cu care El a fost de acord. Îngerii şi-au chemat nişte ajutoare care au despărţit norul în mai mulţi norişori, pe care i-au împrăştiat prin toată lumea. După aceea, fiecare a luat câte o lopată în mână şi a început să sape în nor, aruncând puful norului colorat prin toată lumea. Puful, fiind uşor, a plutit prin aer până ce s-a aşezat pe toate lucrurile lumii, redându-le culoarea pe care o avuseseră mai înainte. Ba chiar mai mult, le dădu o culoare mai vie, şi toate străluceau de parcă ar fi fost noi.

În dimineaţa următoare, toată lumea era afară jucându-se, alergând şi dansând prin puful colorat. Toţi copiii din cartier construiră un om ca de zăpadă din puful multicolor. Rareş însă nu ieşi afară. De ce? Pentru că el Îl rugase pe Dumnezeu şi pe îngerii Săi să readucă culorile lumii. Iar pentru orice rugăminte împlinită trebuie adusă şi o mulţumire. Aşa că Rareş nu ieşi afară pentru că voia să le mulţumească îngerilor şi lui Dumnezeu pentru împlinirea rugăminţii lui.