sâmbătă, mai 16

Panza de paianjen - de Cella Serghi

Am finalizat romanul "Panza de paianjen". Este electrizant. Nu-l poti lasa din mana -dar viata aglomerata iti cere asta - te tine cu sufletul la gura, te regasesti in personaje. E o carte trista, dar reprezinta viata. Am inteles ca viata nu-i usoara, dar trebuie sa apreciezi ce ai, sa stii clar ce vrei de la tine. Am inteles ca dragostea, poate sa nu fe impartasita. Am inteles ca, e bine sa iubesti, e minunat sa ajuti, sa faci bine. Faptele iti lumineaza sufletul. E minunat sa iti iubesti parintii, sa ii faci sa fie mandri de tine. Sa ajungi OM si sa le aduci zambetul pe buze. Parintii se bucura pentru fiecare succes al tau. O reusita de-a ta, este o implinire pentru ei.
Ma regasesc in personajul Dianei - care este de fapt autoarea. Am facut o facultate care nu m-a atras, am ratat Literele. Sunt placuta de oameni, mult timp am fost -inca mai sunt, dar la cote reduse - extrem de vesela, asa cum spune Diana "un mascarici" pentru cei din jur.
M-a impresionat lumea in care a trait Cella: Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu (care a lucrat 10 ani la romanul "Ion"), Hortensia Papadat-Bengescu.
Mi-as dori sa reusesc sa scriu o carte, plecand de la "povestile" mele. Ma pot lauda cu ceva experienta de viata. Pacat ca am avut o viata trista.
Dar, sper ca intr-o buna zi, sa apara o raza de soare si-n camera mea... asa cum se termina si cartea: "O raza de soare trece piezis printr-un loc in care cerul de fum opac se deschide. O vad reflectata intr-un ochi de apa care anunta dezghetul. Adulmec primavara." Parca ar fi dezghetul sufletului in fata caldurii, a frumusetii naturii, a bunatatii Divine.
"Este o mare deosebire intre a-ti aminti un fapt oarecare al trecutului pastrat in depozitele memoriei si altceva a simti eruptia in constiinta a trecutului tau pulsand inca de viata de altadata." Tudor Vianu

Barbatii

Intr-un timp, credeam ca mi se intampla doar mie. Discutand cu prietene, colege, citind diferite bloguri, am constatat ca nu sunt o ciudatenie a naturii.
Ma intreb - si astept si raspunsuri de la cei care ma citesc- adesea:
- de ce, atunci cand esti intr-o relatie, alti barbati vor sa iesi cu ei la un suc?
- de ce, atunci cand ai nevoie de o incurajare din partea unui barbat, toti se dau la fund?
- de ce sunt lasi?
- de ce fug (ies) dintr-o relatie fara o explicatie?
- de ce sunt frustrati si razbunatori?
- de ce nu iti poate ura un La multi ani de ziua ta -mai ales ca el te-a parasit, cu lasitate, la telefon, spunandu-ti ca nu vrea sa fuga, dar are nevoie de liniste?
- de ce nu isi asuma responsabilitati, greseli si cuvinte?
- de ce apreciaza femeile vulgare?
- de ce sunt speriati de femeile istete si sensibile?
Raspunsul meu la aceste DE CE-uri este: nu mai exista barbati adevarati.