Micuții mei dau dovadă de multă istețime. Au cântece preferate. Aram-sam-sam, Am o căsuță mică și Dacă vesel se trăiește. Nu știu să vorbească, dar înțeleg totul. Cunosc cântecele și imită gesturile din videoclipurile respective.
Astăzi Horia m-a uimit când a luat căștile de pe masă și le-a dus la ureche. Știa foarte bine ce sunt. La fel a făcut săptămâna trecută cu o pereche de ochelari de soare pe care i-a pus pe cap, idem tatăl său. Au început să imite, așa că trebuie să avem grijă la gesturi și cuvinte (noroc că noi vorbim frumos, fără cuvinte deocheate).
Ana este pe zi ce trece mai frumoasă, mai iesteață, mai sociabilă, foarte atentă în jurul ei. Îi plac pisicile extraordinar de mult (la fel de mult eu le ignor - hahaha). Când ieșim afară primul lucru pe care ăl face este de a căuta pisici pe sub mașini. Spre disperarea mea! (Și Horia iubește pisicile).
I-am învățat să coloreze (vorba vine) spre disperarea soțului care îmi spune mereu: „Nici nu știu să vorbească și tu îi pui să coloreze?” Eu sunt mai libertină în educație și îi las să încerce și ce este peste vârsta lor. Mai ales că ei cer când mă văd pe mine că scriu, că citesc, vor să testeze și ei. Sper să aibă această deschidere, curiozitate și dorință de a încerca mereu ceva nou.
Îmi place la ei că sunt descurcăreți. Găsesc soluții pentru orice: de la a se cățăra undeva unde nu au voie până la a glisa ecranului telefonului pe care îl sustrag cu mare ușurință când este pus la încărcat. Cel puțin Ana are o dexteritate la a manevra telefonul ce nu am văzut. Cu un singur deget și o eleganță atât de accentuată! :))) Horia vorbește la telefon ca un mare afacerist! Sunt foarte simpatici!
Uneori nici nu îmi a crede că sunt mama lor. Simt că am responsabilitatea de a-i face OAMENI, dar parcă aș fi o soră mai mare, dornică de joacă. Aceasta este partea care îmi place cel mai mult. Când se enervează soțul îmi spune că pentru mine totul este o joacă! :)))) Adevărul că sunt cam zăpăcită. Să vă explic! Ei seară au chef de joacă! Dacă ar fi după ei ar sta până la 12 noaptea să ne jucăm. Când îi punem la somn, ei se mai sucesc, mai râd, poate poate îi mai lăsăm puțin. Iar eu, încep să îi pup, să îi gâdil, să mă strâmb și ei râd cu o poftă fantastică. Normal că soțul se enervează când tot efortul lui de a-l adormi pe unul dintre ei s-a dus pe apa sâmbetei. Așa mamă sunt! :)))
Zâmbete și poftă de joacă!
