Îmi fac timp şi-mi caut prietenii. Un sms, un mail, un telefon. Mi-e dor de ei, uneori. Nu mai avem timp. Chiar reciteam pe un blog "Nu avem timp" de Octavian Paler. M-am speriat. M-am gândit că e bine să ştie că ţin la ei. Aşa cum pot şi cât pot. Am şi eu gânduri, probleme - mai mici decât ale altora, dar sunt ale mele - toane.
După o noapte de griji "impuse", m-am trezit foarte târziu. Dar, m-am trezit odihnită.
Am scris o poveste să-mi revin. Să fiu din nou copil, un om cu suflet bun, cum mi s-a spus azi... deşi nu mai cred. Nu cred că mai am răbdare. Nu mai suport răutăţi şi curiozităţi la adresa mea şi despre mine. Sunt un OM căruia îi creşte părul şi îi cresc şi unghiile. Adesea şi le taie. Alteori, nu. Vrea să fie rebelă.
Vreau să încep o săptămână cu încredere, cu speranţă de mai bine, mai frumos, mai bun, mai relaxant, dar mai presus de toate, mai SĂNĂTOS.
Vreau să fiu sănătoasă şi să am putere să fac lucruri bune şi plăcute pentru cei din jur.
Am învăţat azi - deşi ştiam - că nu trebuie să mai aştept nimic de la nimeni. Când fac asta, sufăr.
Nu trebuie să demonstrez nimănui că sunt bună. Trebuie doar să fiu bună. Trebuie să mă împac eu cu mine şi să fac cât pot şi ce pot.
A fost o duminică interesantă, cu multe lecţii de viaţă şi o rugăciune. Uitasem să mă mai rog şi am căzut. La propriu...
Îmi voi face liste de priorităţi... în cap de listă: "Multumesc pentru ce am!", "Te iubesc mama!", "Te ador, dragă soră!", "Mulţumesc că-mi sunteţi prieteni... " şi sunteţi mulţi... încadraţi în diferite categorii, dar îmi sunteţi dragi. Sper să am timpul necesar să vă arăt asta.
Îmbrăţişări şi vise împlinite!
