Haios

Un neuron se intalneste cu o neuronita.

- Ce frumoasa esti azi!

- Multumesc, zise ea, rosind.

- Te invit la o plimbare.

- Accept bucuroasa.

Se prind de dendrite si pleaca.

-Daca te-as cere in casatorie, ai accepta?

- Cred ca da, spuse ea. Il imbratisa cu toate dragostea de care e capabila.

Se anunta o nunta ca-n povesti, cu rude mari imparatesti si cu celule gliale.

Neuronul si neuronita s-au iubit, se iubesc si se vor iubi pana la adanci batraneti si vor forma sinapse.

Noi

Eu insami.
Eu cu mine.
Eu, doar eu.

Eu si cu tine, formam noi.
Eu si cu tine, atingem Universul.
Eu si cu tine, avem un singur tel.


Tu insuti.
Tu cu tine.
Tu, doar tu.

Gandul

Un gand hazliu imi gadila tampla.

Zambesc.

Zambesc si-i place.

Gandul se rasfata si imi atinge nasul.

Zambesc.

Zambesc si-i place.

Un gand hazliu imi ajunge la ureche.

Il inteleg.

Zambesc.

Zambesc si-i place.

Ma saruta si pleaca.

Citat

“Din punct de vedere aerodinamic bondarul nu ar trebui sa poata sa zboare. Dar el nu stie asta si zboara in continuare”.

Mi-a placut si l-am postat. L-am citit azi intr-o teza de doctorat. :)

Interviu cu Oana Pellea in ziarul "Adevarul"

http://www.adevarul.ro/articole/e-un-exercitiu-fabulos-sa-ierti-marlanul.html

- La teatru vin oameni care vor să vadă o piesă de teatru sau oameni care vor să fie văzuţi acolo?

- Sincer, puţin mă interesează cine vine la teatru. Pe mine mă interesează doar să vină lume la teatru. Ceea ce mă interesează este cum pleacă spectatorul de la teatru. Deci poate să vină oricine la teatru, dacă el s-a aşezat şi, din clipa în care s-a făcut beznă, eu pot să-l scutur pe snob sau pe cerşetor şi să-i dăruiesc ceva... Eu vorbesc din partea cealaltă a scenei, datoria mea e asta şi atunci poate să vină oricine la teatru. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Important e cum pleci dintr-o sală de teatru, nu cum vii. Nu? Important e cum şi cu ce pleci din această lume, nu cum vii.

Oameni buni: veniţi la teatru, dar dacă nu vă place, nu aplaudaţi! E o chestiune de opţiune, în fond. Lumea aplaudă la final şi în timpul spectacolului se uită la ceas. Aveţi libertatea ca spectatori de a nu aplauda. „Iar de v-a plăcut Bufonul... mai poftiţi şi mâine seară...!” Parcă monsieur Shakespeare zice asta...