candva... era intr-o vara... pe o plaja in noapte... am avut grija de un barbat caruia i s-a facut rau. stiam ce inseamna sa suferi, sa te doara... chiar si putin. as fi facut orice sa ii fie bine atunci. il adoram - nu stiu de ce, pentru ce... si nici nu mai conteaza. imi amintesc cum am intrat in farmacie si era coada, si voiam bomboane mentolate foarte puternice si simteam cum minutele se fac ore. apoi, el a vrut struguri - parca - si am cautat struguri pana am gasit. mi-a spus pe un ton taios, ca nu am nicio obligatie fata de el. apoi la cateva minute... sa nu-mi fac griji, ca nu se moare din asta.
stiam ca nu se moare - dupa atata biologie macar o bruma de cunostinte sa am si eu - dar voiam sa il fac bine. m-a durut atunci... poate mai rau decat daca as fi fost abuzata fizic.
cand zorii au sosit... a mers sa ia bilete de intoarcere spre casa. de abia astepta sa ies din viata lui. pana si biletele au fost mai ieftine decat la venirea in statiune, probabil pentru a-i usura eliberarea de mine. in gara la Constanta, drumurile noastre s-au despartit. pentru totdeauna. cu ochii in pamant, am plecat. nu am vrut sa ii fiu chin nici macar un minut in plus.
nu am inteles nici pana azi de ce? oare de ce? recent, mi-a scris ca prietenia noastra - o pojghita numita prietenie (nu poate sa-mi vorbeasca nici telefonic) - va fi vesnica. sa cred? nu mai am puterea sa merg atat de departe.
in noaptea dintre ani, mi-am promis ca anul acesta voi darui iubire, acelor oameni care stiu sa o primeasca, care stiu sa se bucure, care o apreciaza.
cu lacrimi in ochi, scriu aceste randuri... si va marturisesc ca azi, am inteles ce inseamna sa iti fie primita iubirea. am veni de la Cristian... un baietel puternic, cu dorinta de a trai. l-am mangaiat, si l-am sarutat pe caputul ras. i-am spus ca este un baietel frumos, cu cei mai minunati ochi din cati am vazut. si a zambit. i-am dus o jucarie de plus, gen breloc. l-am intrebat ce sa-i mai aduc data viitoare si mi-a spus: "tot asta!" i-a placut mult... o privea... isi mangaia chipul cu ea.
i-am promis ca il mai vizitez si a intrebat: "Cand?"
"maine" raspund...
si da, ma voi duce sa ii daruiesc portia de iubire... si alint... :) stiu ca pentru el conteaza.
stiam ca nu se moare - dupa atata biologie macar o bruma de cunostinte sa am si eu - dar voiam sa il fac bine. m-a durut atunci... poate mai rau decat daca as fi fost abuzata fizic.
cand zorii au sosit... a mers sa ia bilete de intoarcere spre casa. de abia astepta sa ies din viata lui. pana si biletele au fost mai ieftine decat la venirea in statiune, probabil pentru a-i usura eliberarea de mine. in gara la Constanta, drumurile noastre s-au despartit. pentru totdeauna. cu ochii in pamant, am plecat. nu am vrut sa ii fiu chin nici macar un minut in plus.
nu am inteles nici pana azi de ce? oare de ce? recent, mi-a scris ca prietenia noastra - o pojghita numita prietenie (nu poate sa-mi vorbeasca nici telefonic) - va fi vesnica. sa cred? nu mai am puterea sa merg atat de departe.
in noaptea dintre ani, mi-am promis ca anul acesta voi darui iubire, acelor oameni care stiu sa o primeasca, care stiu sa se bucure, care o apreciaza.
cu lacrimi in ochi, scriu aceste randuri... si va marturisesc ca azi, am inteles ce inseamna sa iti fie primita iubirea. am veni de la Cristian... un baietel puternic, cu dorinta de a trai. l-am mangaiat, si l-am sarutat pe caputul ras. i-am spus ca este un baietel frumos, cu cei mai minunati ochi din cati am vazut. si a zambit. i-am dus o jucarie de plus, gen breloc. l-am intrebat ce sa-i mai aduc data viitoare si mi-a spus: "tot asta!" i-a placut mult... o privea... isi mangaia chipul cu ea.
i-am promis ca il mai vizitez si a intrebat: "Cand?"
"maine" raspund...
si da, ma voi duce sa ii daruiesc portia de iubire... si alint... :) stiu ca pentru el conteaza.
