ea, si-a pierdut intr-o seara bentinta, intr-un morman de frunze. el o ajuta sa o descopere. trec pe langa ei, imi ies in intampinare si-mi povestesc. ii mangai putin - sunt frumosi, si puri si zambitori.
el, protector, o intreaba:
- Alice, cat costa?
ea ii raspunde.
- iti cumpar maine alta. acum, hai acasa. oricum era intuneric.
o prinde usor pe dupa umeri... si pasesc unul langa altul. zambesc si le urez pofta buna.
azi, la ora de educatie pentru sanatate, aveau de facut o compunere pornind de la anumite cuvinte. desi aveau note, au insistat sa citeasca fiecare. el scrisese despre ea - in timpul acesta ea il privea zambind; ea a scris despre el, iar privirea lui merita imortalizata.
eu... o romantica incurabila... eram fericita pentru ei... pentru iubirea lor atat de curata si sincera. astea sunt cele mai frumoase!
mi-am aminitit cum, fiind prin casa a VI-a, un coleg ce ma simpatiza si nu stia cum sa-mi intre in graţii, imi facea plansele pentru desen (da, eram si sunt antitalent; acum, de bine de rau, mai desenez frunze, celule si euglene... ha ha ha). originala declaratie de dragoste, nu?
e atat de bine sa fii mic si fara minte! :))