Vreau să călătoresc. Nu ştiu încotro, dar sunt nevoită să pornesc la drum. Plec în călătoria vieţii mele, alături de sufletul meu. Dau să mă încalţ, dar cizmele nu vor cu niciun chip să mă lase să intru in ele. Se contorsionează la maxim, aşa că, renunţ. Adidaşii sar sprinteni din raft şi se oferă să mă însoţească. Dragii de ei, nici nu ştiu ce îi aşteaptă.
Primăvara a învins în lupta cu iarna. Soarele a topit şi ultima pată de zăpadă, plictisită şi deprimată.
Şi merg cu gândurile departe, cu harta sufletului în palmă, cu el şi ea şi ei şi ele în mintea mea, cu zâmbetul pe buze şi buzele rujate. De braţ, mă ţine invizibilă, soarta. Îi mai trag câte un ghiont din când în când. Nu o plac, nu cred în ea. Norocul mă invită la un dans. Accept... chiar dacă nu ştiu paşii, sunt dispusă să învăţ.
Ajung în vârful degetului mic de la mâna dreaptă. Îl gâdil şi strănută, iar nasul râde ţinându-se de nări. Urechile se acoperă cu pavilioanele, pentru că este prea multă gălăgie, iar neuronii sunt obosiţi. Buricul îşi face un masaj de relaxare şi coboară spre oasele coxale. Bicepsul şi tricepsul se contractă, se relaxează, se contractă... iau o pauză, au adormit. Păşesc încet spre coapse, ajung la rotulă care e tristă şi bandajată - tocmai ce am căzut pe gheaţă şi este plină de contuzii. Călcâiul lui Ahile îmi face semn să trec şi pe la el. Vrea să-mi arate urma elasticului puternic, ce l-a marcat vizibil.
Îmi însoţesc urma, aşternută la vârful picioarelor mele, care se lungesc din ce în ce mai mult... şi mai mult... par un uriaş.
Călătorie plăcută în continuare...
