Zilele mele...

Stiti cum se spune ca nemultumitului i se ia darul? Ei, eu sunt o norocoasa, nu mi se ia, ba chiar mi se da… doar cand ma gandesc… de la cine nu ma astept.
Ei bine… ieri, nu ma asteptam sa primesc martisoare… si am primit o sacosa plina. Flori un brat… dar nu primisesem frezii – flori ce imi plac (caci eu sunt foarte pretentioasa si la acest capitol: iubesc irisul, bujorii, liliacul, trandafirii, ghioceii, narcisele albe, brandusele, freziile, orhideele, lalalele doar boboci). Ahh… atat de multi imi doream frezii!
Ca semn ca Cineva Acolo Sus imi intercepteaza gandurile, azi am primit frezii. Frezii albe, superbe. Multumesc!
S-a anuntat in ultimul consiliu profesoral ca sunt inscrisa la doctorat. Culmea e ca sunt la final. Atitudinea colegilor s-a schimbat fata de mine. La inceput, in septembrie, mi s-au dat n sarcini, si m-am suparat. Le-am zis ca sunt profesor, nu vin de pe bancile facultatii, am lucrat si in cercetare… sa nu isi bata joc de mine. Mi-am vazut linistita de treaba. Acum, cand au realizat ca am studii superioare lor – dar ma port absolut firesc, cu bun simt - au inceput cu rautati: ca nu indraznesc sa ma trimita la supraveghere la olimpiade (desi am fost), ca le pare rau ca trebuie sa scriu condica, dar o fac prea bine sa renunte la serviciile mele… etc. etc.
Ajung acasa si gasesc un mail de la prof. coordinator al tezei de doctorat ca ar fi cazul sa mai trec pe la facultate sa imi sustin ultimele referate. Adevarul e ca nu ma incanta deloc ideea – desi le am facute – dar ma simt foarte obosita, iar sincer gandindu-ma, studiile nu mi-au adus nicio multumire. Diplome, in pozele carora paream altfel, cu o alta tunsoare, alt zambet… dar aceeasi eu.

(fotografia reprezinta o brandusa din Rezervatia Naturala Hagieni -Constanta)

Pasul

Poc…troc…poc..troc…
Pasul ei e cadenţat.
Sigură pe ea,
Cu gândul distrat,
Zâmbetul ca mierea,
Şi ochii cu noroc,
Păşea frumoasa fată,
Cu părul ei bălai,
Şi cizmele de firmă,
Cu toc cui şi mimă.
Fularul este vesel,
Paltonul bleu ciel,
Iar telefonul sună,
Şi strică unisonul
Paşilor pe caldarâm.

Limba noastră... o comoară?

Ar fi cazul sa mai scriu si despre lucruri serioase. Nu o tin intr-o visare perpetua si nu este totul “en rose”. Nuu… Doar ca accept situatia cu zambetul pe buze.
Am primit ultimul numar din revista Dilematica, o revista culturala, despre carti, literatura, oameni care se invart printre carti. E foarte interesanta. Am mai cumparat-o, dar pentru bugetul meu de profesor, caruia i s-au mai luat din sporuri, chiar trebuie sa ma gandesc de 10 ori pana iau ceva. (Cu toate astea, sa stiti ca imi place sa daruiesc. Da, sunt zgarcita pentru mine, dar stiu ca un cadou – chiar si symbolic, aduce zambet pe chip si bucurie in suflet – si il fac adesea).
Acest numar cuprinde un interviu foarte frumos cu scriitoarea chineza a trilogiei “Cuvinte nescrise” Editura IBU Publishing, Zhang Jie. Mi-a placut ca femeie, ca om, ca scriitor si ca stil de exprimare.
Am citit un interviu cu Radu Paraschivescu, cel care a scris “Ghid al nesimtitului” (voi merge la biblioteca sa o imprumut) si spunea ca limba romana este pe moarte. Din pacate asa este…. Ne este foarte greu sa ne exprimam (inclusiv eu sunt frustrata ca folosesc cuvinte simple, bine, niciodata nu mi-a placut sa citesc ceva cu dictionarul langa mine pentru fiecare rand… este obositor), datorita faptului ca nu mai citim, parca nici nu mai comunicam cat ar trebui.
Sa va povestesc ca am dat o nota de trei dupa ce am stat 10 minute cu un elev de clasa a VIII-a sa scrie “bufnita”? Nu se poate asa ceva… oricat de indulgenta as fi… nu se poate!
Am elevi care pocesc cumplit cuvintele. Le-am propus sa scoatem un dictionar de “neologisme”. Am sa va tin la curent.“Limba noastra-i o comoara…” dispare incet incet. Trist… foarte trist… extrem de trist.