Colegiul National "Gheorghe Sincai". Ora 9.30. Intalnire cu toti profesorii de biologie din capitala. Pe multi voiam sa-i revad.
Intrata in sala, am realizat ca parca mai ieri fusesem la ultima intrunire de acest gen.
Oameni care m-au recunoscut si mi-au zambit. Oameni ce m-au intrebat: "Ce faci, Claudia, te-ai intors in invatamant?"
"Da, m-am intors si sper sa fie bine. Atat cat voi sta". Previziunile privind educatia si sistemul de invatamant sunt sumbre. In fiecare zi, imi amintesc de ce am plecat. Scoatem de pe bancile scolii tot mai multi analfabeti. Imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar asa este.
Acum, imi mai ramane doar bucuria de a descoperi copii dornici sa invete. Totul merge spre simplificare. Apoi, ne intrebam de ce copiii doar stau si se joaca pe calculator, de ce sunt obezi si nu le place sportul... pentru ca parintii ii menajeaza, le ia scutiri de la medici sa nu isi rupa copilul gatul sau vreun os. Pentru ca sunt menajati de sistem. Nu trebuie sa le mai dam teme si mult de invatat. (Cata bataie se lua de la profesori pe vremea mea... acum 20 de ani; chiar a mentionat dna inspectoare in sedinta).
Dar, cum speranta moare ultima, incerc sa mai sper ca voi fi indragita de copii, atat eu, dar mai ales materia.
Ascultam speach-ul dnei inspectoare, despre cat a scazut stima profesorilor si cum acestia oricum nu-si mai dau interesul datorita renumeratiei mici, dupa buget...
Sa spun ca am plecat cu lacrimi in ochi, gandidu-ma ce sa fac cu viitorul si cu viata mea?!
Un comentariu:
Heeeei,curaj,Liza! Se poate?! Asa stau lucrurile? Luni trebuie sa fii cea mai tare profesoara! Altfel nu discut!
Alaturi de tine,
L'automne
Trimiteți un comentariu