Duminică de final de octombrie. Oră schimbată. Zi de poveste şi la propriu şi la figurat.
Am învăţat că nu există vină. Am citit nişte lucruri interesante. Am aflat despre personaje fantastice din cărţile de poveşti. Am deschis la întâmplare şi am fost Sirenă şi apoi, înger. Eee... mi-a plăcut. Dar, totul e o poveste.
Am găsit idei de cadouri simbolice pentru prieteni.
Am aflat că există obiecte magice. De fapt, ştiam de existenţa lor. Le folosesc apoape zilnic. Am cerceii aducători de şansă, purtători de putere şi izbândă, siguranţă şi voie bună. Am pixul care mă ajută să scriu. Pune cuvintele într-o ordine magică.
Suflete mari, oameni de la care ai ce învăţa mereu, mereu câte ceva. Oameni care mă simt imediat dacă sunt tristă, nemulţumită, obosită. Oameni cu o forţă şi o veselie molipsitoare. Îmi fac bine întâlnirile cu ele.
VREAU să devin ca ele, într-o zi pe care mi-o doresc cât mai curând.
Am scris despre eroi. Sper să devin un erou, să îmi fac viaţa frumoasă şi extrem de calmă şi liniştită. Pentru mine şi oamenii din jurul meu. Trebuie să găsesc echilibrul spre realizarea şi pacea interioară.
Scrisul şi psihologia salvează România! ha ha ha
Puneţi umărul deci la înfrumuseţarea ţării noastre de glorie şi de dor! Chiar am văzut pe coperta revistei "Plai cu boi" a domnului Dinescu, pe domnul Băsescu, cu freza lui Eminescu, iar dedesubt scria: "Ce-ţi doresc eu ţie, semidulce Românie". Mi-a plăcut...
Seară frumoasă şi gânduri senine. Inspiraţie la maxim!