Vivaldi.... "Sonata lunii".... mă stimulează să scriu o poveste.
"El o zăreşte. O place. Se aşează lângă ea. Este o şedinţă importantă pentru ei. Ea nu are chef. Zâmbeşste, dar este foarte obosită. Şi-a schimbat meseria. Este stresată. Nu ştie dacă a făcut alegerea corectă.
-Deschide agenda la ultima pagina şi scrie numărul tău de telefon.
Ea execută. "Poate vrea să mă întrebe ceva vreodată. Este începător."
El, îl notează pe al lui.
Ea zâmbeşte. N-are poftă de viaţă, de distracţie, de începuturi. Nici nu ştie dacă a încheiat ce avea de încheiat. Este pretenţioasă.
El insistă să meargă la un ceai. Ea acceptă, dar intervine ceva. Îl sună şi contramandează. El apreciază.
Peste două zile se întâlnesc. Merg la o cafenea, apoi într-un parc. El o sărută. Ea nu e de acord. Nu e pregătită şi se închide în ea. Mereu şi-a dorit un bărbat inteligent, cu simţ al umorului, îmbrăcat îngrijit, să miroasă fresh. A fost o visătoare.
Nu îi place că e aşa insistent.
Îi trimite un mesaj şi îi spune: "Nu ne potrivim."
El, se vede că e surprins şi se simte lezat, răspunde nervos, neavând răbdare să scrie un mesaj lung şi concret.
Ea, încearcă să-l facă să înţeleagă că e mai bine acum, decât mai târziu.
Trei zile de tăcere. Ea, crede că a scăpat. O prietenă îi spune că povestea nu s-a terminat. Ea râde nervos.
Într-o zi de luni - ea urăşte zilele de luni - o sună el.
-Să ştii că eu nu renunţ la tine. Îmi eşti dragă.
-Nu ne potrivim, spune ea. Nici măcar ca stil vestimentar, ca pasiuni, nu are rost.
-Mă voi schimba de dragul tău. Se poate şi îmi doresc.
Off...
Ea nu mai suportă privirile lui. Bine că nu se întâlnesc zilnic.
"Oare ce va fi? Oare va fi bine? Oare va înţelege?" Ei niciodată nu i-au plăcut oamenii insistenţi la maxim.
Vă voi ţin la curent cu povestea dintre el şi ea.
Ar fi hilar şi anormal să fie ceva frumos!
