4. Înfruntarea de CG

Înfruntarea

      

                Spre dimineaţă îşi luară rămas bun de la Ochi - Blânzi şi de la familia ei şi au pornit din nou la drum. Au ieşit din pădure, iar pajiştea proaspăt înflorită le zâmbea duios. Margarete şi păpădii, nalbe şi maci, toate le dădeau drumeţilor noştri bună dimineaţa, scuturându-le în cale petalele, într-o ploaie de culori care le binecuvântau drumul. Într-un lan de floarea soarelui, au crezut chiar că soarele a coborât printre ei, în mii de exemplare. Călătoria lor căpătase un rost, experienţă, dar trebuiau să o ducă până la capăt. În depărtare, munţii înalţi îi atrăgeau tot mai mult şi îi îndemnau să meargă mai repede.

Trecuseră peste câmpiile înflorite. Munţii se apropiau tot mai mult. Paj se ţinea bine între urechile iepuraşului, pentru că Smarald mergea repede. Încă puţin şi începeau să escaladeze culmi abrupte.

Cerul devenea tot mai înalt, dar soarele începea să obosească. Se retrăgea încet-încet spre capătul orizontului. Lumina începea să pălească. Trebuia să ajungă repede la poalele muntelui şi să găsească un culcuş acolo. Mai aveau puţin. În faţa lor erau câteva tufişuri de care trebuiau să treacă şi apoi muntele îi putea primi cu braţele deschise.

– Priveşte, Smarald, dincolo de tufişuri ne aşteaptă muntele.

– Aşa e, Paj, afirmă iepuraşul şi alergă cu emoţie spre ceea ce credea că e destinaţia lor finală.

Imediat ce au ieşit din tufiş au avut o surpriză. Niciodată să nu spui „hop” până nu sari gardul. În faţa lor s-a ivit un râu învolburat. Apa era limpede şi rece. Râul părea adânc. Smarald se ridică pe lăbuţele din spate şi ciuli urechile. Paj s-a urcat până în vârful lor şi a privit cât era râul de lung. Au căutat o piatră mai mare, ca să poată sări sau o altă cale de trecere spre munţi. Însă nu vedeau nimic ce le putea uşura traversarea. Doar un morman uriaş de pietre şi lemne uscate, care păreau imposibil de mutat. Muntele era dincolo, iar ei nu puteau ajunge la el.

– Sunt supărat, Paj, îmi vine să plâng.

Rostind acestea, Smarald se ghemui după o movilă de nisip, cu lacrimi în ochi.

– Nu te speria, prietene, eşti înţelept şi poţi găsi o soluţie. Nevoia te învaţă. Ridică-te şi fii curajos, pentru că unde-s doi puterea creşte şi împreună putem reuşi.

– Mulţumesc, dragul meu. Eşti un adevărat prieten. De aceea e bine să nu pleci niciodată singur la drum.

Smarald se ridică îmbărbătat de cuvintele sincere ale păianjenului Paj. Prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.

Pe malul râului îşi aveau casa câţiva castori foarte prietenoşi. Iepuraşul şi-a făcut  curaj şi se îndreptă spre ei. Un castor care părea capul familiei îi întâmpină pe eroii noştri.

– Bună ziua, distinşi călători! Eu sunt castorul Apă - Dulce, iar aceasta e familia mea. Ce vânt vă aduce pe meleagurile noastre?

– Bine v-am găsit, au răspuns drumeţii. Apoi i-au povestit castorului despre scopul călătoriei.

Întreaga familie de castori s-a strâns în jurul lor şi îi ascultau ce frumos povesteau despre drumul parcurs, dar şi despre frumoasa lor poveste de prietenie.

– O să vă ajutăm, le spuse Apă - Dulce. Vă invităm la masă şi la odihnă, deoarece este târziu. Până dimineaţă vom construi un baraj pentru a putea trece în partea cealaltă, la munţii pe care doriţi să îi cuceriţi. Meritaţi asta după atîta efort!

Smarald şi Paj se ospătară cu bucatele oferite de noii lor prieteni. După aceea s-au retras la culcare. Drumul din acea zi fusese greu, chiar şi pentru ei, care deja se obişnuiseră cu călătoria.

Visele lor erau acum la înaltul munţilor, iar somnul era mult mai lin. Castorii se puseră pe treabă. Se bucurau când puteau oferi ajutor. 

3. Smarald îşi face prieteni de CG

Smarald îşi face prieteni

   Ce zi liniştită şi caldă! Peste tot şi toate se revărsa lumina soarelui. O şopârlă alerga pe stâncă, să ajungă cât mai sus, să se încălzească. Albinele zumzăiau printre afinele dulci. Norii se luau la întrecere pe cerul senin şi luminos. În scurt timp, au apărut niște sclipiri argintii, ce spintecau bolta. Erau fulgere de toată frumuseţea. Norii au început să se dueleze. Zgomote puternice făceau valea să răsune. Da, tunete se numesc!

Smarald s-a trezit speriat şi a început să tremure. Nu ştia unde se afla şi nici ce se întâmpla.

– Nu trebuia să plec! Doar știam că sunt un iepure fricos. Ca toţi iepurii, de altfel.

Lacrimi fierbinţi au apărut în ochii săi frumoşi. 

– Va fi bine. Nu ne putem întoarce învinşi. Am promis că vom avea lucruri interesante de povestit, şopti Paj.

– De unde veniţi? se auzi o voce subţire.

– Cine-i acolo? Arată-te mai întâi, răspunse iepurele încercând să pară curajos. 

– Sunt şoricelul Chiţ. 

– Mă bucur să te cunosc, afirmă Smarald. Am plecat într-o călătorie. Vin din poieniţa de jos, grăi iepuraşul. Visez să colind cât mai multe forme de relief. Am văzut un glob pământesc într-un ziar purtat de vânt şi atunci mi-am pus în gând să călătoresc tot mai departe de locul unde am trăit atâţia ani.

– Interesant şi frumos visul tău. Îţi doresc să-l duci la bun sfârşit, grăi hotărât şi vesel şoricelul cu o ţinută sobră. Presupun că ţi-e foame, aşa că eşti oaspetele nostru. 

– Am uitat să ţi-l prezint pe Paj, partenerul meu de călătorie, a spus iepuraşul dând din urechi pentru ca păianjenul să iasă în faţă.

Chiţ a făcut un semn discret, iar şoricica lui a apărut dintr-un colţ al peşterii.

- Draga mea, am găsit doi oaspeţi veniţi de foarte departe. Ei sunt iepuraşul Smarald şi al său prieten, păianjenul Paj. Să le oferim o masă pe cinste.

- Sigur, cu multă bucurie! grăi şoricica, aducînd cotoare de varză pentru iepuraş şi câteva insecte pentru păianjen. 

– Mâncaţi bine, pentru că aveţi de parcurs drum lung, nu glumă, spuse Chiţ.

Smarald a mâncat aproape tot. Îi era foame şi nici nu ştia când va mai găsi hrană pe gustul său. Ca să fie sigur că va avea resurse, şi-a oprit trei cotoare şi le-a pus în bocceluţă. 

– Prietene drag, pentru că îmi place visul tău, îţi dăruiesc acest fildeş, a spus şoricelul. Are puteri magice: te transformă în ce doreşti și cu ajutorul lui poţi trece peste orice obstacol. Trebuie să treceţi aceste dealuri, apoi veţi străbate păduri de foioase şi veţi ajunge la munţii cei mai înalţi din ţinut. Sunt sigur că veţi fi încântaţi de ce veţi vedea. Smarald, îţi vor fi de folos aceste drumuri. Vei deveni un înţelept al poieniţei de unde ai plecat. Animalele îţi vor cere sfatul. Călătoria aceasta te va transforma. Vei căpăta încredere în tine. Drum bun, prieteni dragi!

Chiţ şi şoricica lui şi-au condus oaspeţii până la ieşirea din vizuină, făcându-le semne cu lăbuţele.

– Ăsta da curaj! mărturisi impresionat şoricelul.

Ploaia se opri din senin, aşa cum începuse. Cu bocceluţa încărcată, cu păianjenul între urechi, iepuraşul a pornit spre pădurea de foioase care se zărea în depărtare. Vegetaţia era bogată: stejarii, ulmii, arţarii și plopii parcă îi strigau. Multe animale îşi aveau adăpost acolo: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, ciocănitoarea, gaia, piţigoiul, sticletele. Vântul adia uşor, cum e firesc într-o zi călduroasă de vară. Soarele, cu puterea lui, uscase rapid bălţile produse de ploile bogate.

Smarald a observat în faţa sa ceva care se mişca. S-a oprit şi a început să tremure.

– De ce ne-am oprit? întrebă păianjenul surprins de oprirea bruscă.

– Mi-e frică, mărturisi iepuraşul clănţănind din dinţi.

  Era o imagine care se scurta treptat-treptat, pe măsură ce soarele urca semeţ pe cerul senin, pictat de un artist vesel, dintr-o singură mişcare a pensulei. Avea o culoare uniformă, de un albastru deschis, cald şi luminos.

– Nu te speria, iepuraşule, se auzi o voce blândă. Sunt Umbra şi am apărut pentru a vorbi cu tine. Trebuie să scapi de această teamă. Nu vezi că am aceeaşi formă cu tine? Nu trebuie să te sperii! Dar când în preajma ta apare o altă formă de umbră, atunci poate fi a unui animal periculos şi trebuie să te aperi. Vreau să devii un iepuraş curajos. Trebuie să înveţi ceva din această călătorie. Am văzut că ai obiecte magice în bocceluţă, nu ai voie să te temi sau să te opreşti din drum.

– Crezi că nu voi păţi nimic? şopti neîncrezător Smarald.

– Nu, nu vei păţi nimic. Trebuie să înfrunţi tot ce-ţi apare în cale. Aşa vei ajunge un iepuraş ÎNȚELEPT, a spus Umbra, apoi s-a făcut nevăzută.

– Unde eşti? De ce ai dispărut? rosti iepuraşul cu o voce ştearsă, temătoare.

– Pentru că soarele a urcat pe cer. Era doar o Umbră ce apare în funcţie de poziţia soarelui pe cer, îi răspunse o căprioară. Şi mie îmi era frică de ea la început, până am înţeles cine este. De-acum vei fi un iepuraş curajos, nu?

– Da, sigur că da. Voi face tot ce-mi stă în putere ca să nu mă mai sperii de orice. 

– Hai să-ţi arăt drumul prin pădure şi să ţi-i prezint pe prietenii mei, grăi zâmbind blând (blajin) căprioara.

– Ți-l prezint pe prietenul meu, păianjenul Paj. Mă însoţeşte în această călătorie. Eu sunt Smarald.

– Îmi pare bine de cunoştinţă. Eu sunt căprioara Ochi - Căprui. Urmaţi-mă!

  Nici nu termină bine vorba că a şi făcut un salt pe o cărare bătătorită din inima pădurii. Făcea câteva salturi, apoi privea în urmă, ca să nu-i piardă pe oaspeţii săi. Iepuraşul ţinea pasul cu ea.

– Mai avem puţin şi ajungem la căsuţa mea. Am o familie foarte frumoasă şi se vor bucura să le aduc oaspeţi curajoşi.

Zicând acestea, căprioara zâmbi şi îi făcu cu ochiul iepuraşului. După încă trei-patru salturi, au ajuns la o căsuţă frumoasă, între doi stejari falnici.

– Mami, tati, soră dragă, v-am adus musafiri!

– Foarte bine. Haideţi să vă odihniţi. Imediat punem masa, rosti încântată mama căprioară.

Sora căprioarei, Ochi - Blânzi, se apropie de iepuraş.

– Cred că vii de departe. Pari obosit.

– Da, am străbătut un drum destul de lung. Fac o călătorie în care vreau să aflu cât mai multe lucruri, să văd locuri noi şi să mă întorc să le povestesc şi prietenilor mei din poiană.

– Sunt sigură că vei reuşi. Pari un iepuraş curajos. Nu am mai întâlnit pe cineva ca tine.

– Mulţumesc, a răspuns Smarald în timp ce nasul i se roși.

Paj tuşi pentru a-şi face remarcată prezenţa.

– Aaa, el este prietenul meu de călătorie, păianjenul Paj, spuse mândru iepuraşul.

Familia căprioarei şi oaspeţii au luat cina. Au ascultat povestea de drum a celor doi călători, admirându-le curajul aventurii şi urându-le să ducă la bun sfârşit călătoria.

Ochi - Blânzi rosti timid:

– V-aş însoţi cu mare drag, dar părinţii mă ocrotesc şi nu mă lasă să mă îndepărtez prea mult de casa noastră. Avem duşmani numeroşi. Bine, cred că nu există fiinţă care să nu aibă cel puţin un duşman. 

– Preţuieşte dragostea părinţilor, Ochi - Blânzi. Părinţii ştiu ce este bine pentru puii lor. Ai să vezi când vei deveni părinte că nu îţi vei trimite odorul în braţele primejdiei, afirmă înțelept iepuraşul nostru.

Smarald rămase puţin pe gânduri: „Călătoria aceasta începe să mă transforme”.

A fost o seară liniştită, cu poveşti şi sfaturi. O seară dedicată prieteniei. Când stelele au apărut una câte una, animalele s-au retras la un binemeritat şi odihnitor pui de somn.