joi, decembrie 8

DORINȚE

Când nu mă mai aștepam și nu mai credeam, s-a întâmplat: am fost găsit de un bărbat minunat, care m-a acceptat cu toate nebuniile mele și și-a asumat să redevină tată. Dumnezeu mi-a dăruit doi copii minunați, veseli, cuminți și buni. Îmi doresc să fiu o mamă bună și să le ofer o educație aleasă (cum mi-aș fi dorit pentru mine). Vreau să învăț cot la cot cu ei. Am momente îm care mă gândesc tot mai mult la homeschooling. Da! Deja! Pentru că timpul aleargă nebun! În curând micuții mei fac un an și știu de joacă. 
Visez să am o casă luminoasă și birou la geam. Să am o veioză interesantă și un laptop special pentru a scrie ca o adevărată SCRIITOARE. (glumesc! acest notebook îl iubesc. L-am primit de la un om cu un suflet imens, care nu mă cunoștea. Doar îmi citea aberațiile de pe acest blog și avea încredere în așa zisul meu talent literar. MULȚUMESC MULT!) Apoi, visez, dar sper să reușesc, să dedic mult timp micuților. Să mă joc cu ei tot felul de jocuri educative. Să ieșim foarte mult în natură. Să le improvizez povești pe moment. Să inventeze și ei povești. Să avem spațiul și timpul nostru special pentru lectură. Să ascultăm muzică clasică. Să facem experimente. Să facem teatru de păpuși. Să dăm petreceri unde să se primească în dar cărți (că tot sunt reprezentant Usborne li ei promovează acest timp de vânzare). Să le tricotez hăinuțe. Să facem periodic acte caritabile (nu doar de Paște și de Crăciun). Să avem zilele noastre: de exemplu ziua bomboanelor (și altele care ne vor mai veni în minte). 
Vreau să le dedic timpul zilelor mele, iar noaptea să scriu. Dar să scriu muuult. Enorm de mult, dar mai ales frumos, captivant, cu succes pentru succes. Vreau să scriu pentru a fi bine micuților mei, dar și altor copii. Promit!
Vreau ca toate ideile/proiectele ce mi-au fost sădite în minte și în suflet de Bunul Dumnezeu să prindă formă, viață.

Despre relatia cu mine si cu oamenii

Am fost sfatuita de multe ori sa nu mai astept de la oameni sa reactioneze si sa se poarte cum ma port eu cu ei. Chiar daca doare, sa iau totul asa cum vine! Fiecare om e in felul sau. Am inteles ca sunt cautata cand oamenii au nevoie de mine. Ceea ce cred ca este de bine! :) 
Ceea ce nu inteleg este de ce atunci cand intreb pe cineva de ce nu mai imi raspunde la mesaje, asa din senin, nu imi spune motivul. probabil nu exista! Sau... ah! Nu mai conteaza!
Ieri discutam cu sotul care mi-a zis: "Uita-te la tine! Ti-ai implinit atatea vise. Esti bine. Suntem sanatosi. Scrii in continuare. (adevarul ca nu am mai publicat nimic, dar am colaborari frumoase cu reviste, am texte in manuale, am cereri de povesti personalizate). Ti-ai recapatat silueta dupa nastere de gemeni. Ce mai vrei? Oamenii sunt invidiosi. Si pana la urma, de ce ceri atata atentie de la altii cand ai toata atentia din lumea: doi copii minunati, un sot care te adora si pe care uneori il neglijezi ca sa discuti cu X si Y care apoi iti dau cu flir. Nu mai cauta explicatii. Nu iti mai chinui sufletul in zadar. Urmeaza-ti calea si visul!"
Intr-adevar. Cine trebuie sa ramana langa mine va ramane. Oamenii se cern in viata. :)
Oricum eu ma rog mereu si mereu pentru cei din viata mea. 
Stiu ca nimic nu este intamplator si toate se rezolva atunci cand trebuie, cand sunt pregatita sa apreciez ca se intampla. 
Sunt recunoascatoare pentru tot ce am! Multumesc Doamne!