despre educatie

cu ultimele puteri, adunate nici eu nu stiu cum si de pe unde, scriu aceasta postare.
ieri - ca fiecare joi de fapt pentru mine - a fost o zi cumplita.
parinti care nu stiu carte vin sa ma invete cum sa predau.

"sa mor eu ca esti frumoasa! nu te-am vazut pana acum, dar sunt mama lui X, de la a V-a. nu stiu sa scriu, pun degetul cand trebuie sa iscalesc ceva, iar ta-su are probleme cu capul si eu vreau ca el sa faca scoala. din toti, tocmai pe el te-ai gasit sa-l lasi corijent?"
"doamna, vreti sa-l ascult in fata dvs.? iar el a ramas corigent ca a si lipsit foarte mult."
"pai el face sport."
"bine, va promit ca il voi trece".

o alta bunica care face regulile in scoala, imi spune ca va aduce pe nu stiu ce avocat sa stea la ore, ca sa stie ea ce face nepotul exact.
nu mai stiu cine sunt si ce caut intr-o scoala. sunt scarbita de-a dreptul. pana si inspectorii vin anuntati, iar astia fara pic de carte, fac regulile.

in toata nebunia asta, stiu un singur lucru: ca elevii, sunt constienti de "valoarea" lor si apreciaza cand sunt corecta. am doi corigenti care invata biologie pe paine. cred ca ma injura, mai citesc un rand, si tot asa. dar, stiu ca se poate. sunt mandra de mine, sunt mandra de ei. :))

oricum educatia moare, treptat treptat. :)