Cărțile primite pentru lectură se adună în teancuri. Le răsfoiesc și îmi dau lacrimile. Timpul pentru lectură nu îmi mai este prieten. Timpul meu este haotic, cu mii de drumuri. Stau la laptop și scriu. Muza este prezentă și iubesc să scriu povești. Mă simt vinovată când amân povești personalizate, când nu fac totul la timp. Mulțumesc Iernii pentru această săptămână liberă în care am mai scris, m-am odihnit puțin și am mai haine prin dulapuri.
Însă lectura suferă amarnic. Mintea și sufletul meu nu mai spun. De sănătatea mea nu știu când mă voi ocupa. Mă dor toate și ammomente în care amorțesc, în care doare totul și conștientizez că nu sunt robot și am nevoie de o verificare tehnică. Dar timp? De unde? Soțul și sora mea ce se încumetă să stea cu gemenii năzdrăvani.
Nu pot să mă teleportez. Peste tot sunt cozi. Peste tot e nevoie de așteptare. Nu am fost bună niciodată la asta. Acum, când viața mea e atât de plină de voie bună și poftă de joacă, așteptarea nu prea este văzută cu ochi buni.
Lectura suferă.... noaptea nu mai pot sta. Dimineața nu mă pot urni din pat.
Cred că este timpul să fac economii pentru a-mi permite un ajutor la treburile gospodărești și câteva ore pe săptămână pentru a sta cu gemenii, iar eu să rezolv probleme birocratice.
Doamne ajută!
