miercuri, noiembrie 2

Curaj şi liniştea din spatele furtunii

Ma gandesc ca pot lupta cu mine, cu rautatile ce incearca sa ma darame. Tocmai am citit povestea broscuiului care a reusit sa iasa de sub mormanul de pamant care il acoperise la un cutremur. Asa ma simt eu. Ma amuza teribil ca toate planetele se aseaza luna aceasta favorabil pentru mine. Mai sa fie! 

Descopar ca in furtuna iscata ce mi-a starnit temeri, ma simt de fapt echilibrata. Am inteles ca totul se plateste. Am inteles ca sunt etape in pregatirea vietii ce ma asteapta. Sunt evenimente ce ma calesc. Stiu ca voi reusi in tot ce mi-am propus. Nu ma las influentata de nimeni. Imi urmez drumul... singura pana la capat daca  e nevoie. Dar stiu ca nu  e asa. Azi, un om minunat, caruia i-am  stricat sarbatorile de pasti... care a plans din cauza mea si pentru iubirea ce mi-o purta - eu una cred ca as fi si cu pietre in mine pentru un astfel de comportament -, mi-a marturisit ca vine la Bucuresti sa ma ajute daca chiar nu mai pot sa duc la final toate cele incepute.

Cu toate ca el nu ma intelege de ce ma inversunez sa fiu implicata in atatea proiecte, cursuri de perfectionare, scoli si alte cele, ma "sprijina" in toat a nebunia mea, sperand ca ma voi linisti candva si  voi accepta sa ma mut intr-un oras frumos, cu alt ritm de viata. Adevarul e ca stau si ma intreb: la ce bun atatea scoli? Zau asa.... vorba unei prietene: daca as da timpul inapoi, pe cuvant ca as invata o meserie banoasa si gata. Mi-as dori sa ajung profesor universitar intr-un oras linistit, cu alta cultura si ritm... Sibiu, Cluj, Targu Mures. Poate imi fac mica mea afacere.... poate o gradinita... cine stie ce imi mai trasneste mintea... cine stie pe ce meleaguri ajung. Important este ca stiu ceva: VOI REUSI.  
 Nu mai ascult la oamenii laşi, cărora le e frică să ţină pasul cu mine. Întotdeauna apar cei cutezători şi mă îndrumă o porţiune de drum... chiar dacă apoi, cotesc spre alte drumuri. Cândva, voi găsi omul care are de parcurs acelaşi traseu cu mine... până la finalul vieţii.

Publicam impreuna o carte de povesti? facem lumea copiilor mai frumoasa?

Am primit acest mail, de la Editura cadrelor didactice, care e la inceput de drum, si au idei originale si tinere. La momentul acesta, nu-mi permit sa public din  buzunarul propriu. Daca aveti incredere si doriti a ma sustine cu putin, va multumesc si ma incumet sa purced la drum. Deja sunt cativa muschetari care au sarit in ajutor. 

"Buna ziua!
Am avut curiozitatea sa va citesc si unele articole din blogurile pe care le detineti. Aveti un suflet frumos si chiar e o bucurie sa cunosti asemenea oameni! Pot afirma ca mi-ati facut o dupa-amiaza frumoasa (cea de ieri) si va multumesc!
In legatura cu manuscrisul dumneavoastra, vin cu urmatoarele oferte:
1. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini cu 7,5 lei pe exemplar (750 de lei total) unde intra si promovarea cartii dumneavoastra in revistele Oglinda Literara, Tanarul Scriitor, Revista Romania Azi, Cetatea lui Bucur si invitatia de a face parte din Liga Scriitorilor din Romania;
 
2. 100 de exemplare, format A5, 135 de pagini, 6,3 lei pe exemplar (630 de lei total) si o recenzia care va apare in Revista Romani Azi si Tanarul Scriitor;

Daca doriti mai multe exemplare, va rog sa specificati numarul dorit iar eu voi veni cu o alta oferta de pret. (cu cat sunt mai multe, cu atat pretul este mai mic)

Indiferent de hotararea pe care o veti lua, va multumesc pentru orele de relaxare oferite de textele dumneavoastra.
O zi excelenta!

Cu amicitie, 
Dragos Hutuleac"

Cândva... am scris versuri

:) Cândva - dacă stau să mă gândesc îmi amintesc exact, dar nu-mi doresc -, am suferit din dragoste rănită. Şi am început să-mi revărs oful, crezând că scriu poezii. Le-am lăsat să zacă pe ici ,pe colo. Le-a citit un prieten care le-a făcut operaţii estetice şi mi le-a redat ciuntite, dar curate.

Acum ceva timp, un prieten talentat mi-a cerut poeziile. L-am avertizat că nu sunt poezii, ci trăiri... viaţă... sentimente... dezamăgire... tristeţe... lacrimi... suferinţă.

Mi-a spus după o săptămână: "Ai avut dreptate. Nu sunt poezii. E viaţa ta, însă mă laşi să le modific? Există şi poezie în ele. Tu scrii proză foarte bine". "Eu nu scriu nimic bine... eu nu scriu ca să devin scriitoare... (deşi îmi doresc)... eu scriu ca să mă purific, să mă redescopăr citindu-mi rândurile... să văd cât cresc în zile, în ani, într-o viaţă. Poate îmi voi publica fragmente din blog la bătrâneţe, dacă voi aduna trăiri însemnate":

M-am amuzat teribil.... 

Nu am înnebunit... nu îmi amintesc despre durerile mele beauvoiriene (de la Simone  de Beauvoir... dar printre materiale ştiinţifice, am descoperit poeziile corectate. Mi s-a făcut dor de versuri... şi redau o poezie de-a mea refăcută şi renăscută din cenuşă. ;)

Mă-ntind 


Mă întind să prind…
Nu, nu stele, ci norul ăla de ieri.
Pe care l-am văzut când ne plimbam.
Ştii foarte bine că-mi plac pernele moi.
Mă-ntind să adun dragoste.
Ei lasă gluma! Ştii cum arată.
Mă-ntind să prind soarele din ape.
Ştii că vreau să schimb veioza din camera mică.
Mă-ntind să deschid geamurile
Ştii… astăzi am cele mai frumoase picioare.
mă intind să-ţi ating mâinile.
Ştii foarte bine că nu te voi uita niciodată.

Tu, iubite, ce întinderi ai? Sper că nu musculare…