duminică, iulie 4

câştigători la un concurs de debut literar

Am participat - pe fuga si nepregatita – la un concurs de debut literar. Intr-o zi ploioasa de iunie, s-au desemnat castigatorii. Am fost la fata locului. Oameni draguti, fete cochete, pusti care, culmea, scriu. Woww! Super!

Nu m-am numarat printre castigatori...

Langa mine, erau doua doamne, care participasera la sectiunea Roman, si au plecat la fel de dezamagite. Asta e viata... nu se castiga din prima!

Acum, cand „durerea” s-a estompat – nu stiu daca 100% - am curajul de a posta mailul trimis de fundatia organizatoare (Fundatia Catalist) cu lista castigatorilor. Am avut sansa de a avea „aproape” de sufletul meu un om care m-a incurajat imediat dupa ce am aflat rezultatele. Mi-a spus ca important este faptul ca am participat. Multumesc Tudor!

Concursul de Debut Literar UniCredit a desemnat câştigătorii celei de-a III a ediţii

Bucureşti, 24 iunie 2010 – Cea de-a treia ediţie a Concursului de Debut Literar UniCredit şi-a desemnat câştigătorii pentru fiecare dintre cele trei secţiuni, poezie, proză scurtă şi roman. Manuscrisele premiate au fost anunţate în cadrul Festivităţii de Premiere, care a avut loc la PAVILION UNICREDIT, pe data de 23 iunie.

Câştigătorii din acest an sunt: Laurenţiu ION din Comuna Bucşani (jud. Dâmboviţa), la secţiunea POEZIE cu volumul „Destulă pace pentru un război”, Adrian BUZDUGAN din Brăila, la secţiunea PROZĂ SCURTĂ cu volumul „Capela excomunicaţilor” şi Cătălin PAVEL din Bucureşti, la secţiunea ROMAN cu volumul „Aproape a şaptea parte din lume”.

În acest an, 121 de candidaţi s-au înscris în concurs, iar lucrările lor au fost evaluate de juriul format din Liviu Papadima (Conferenţiar, Doctor în Filologie, decan al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti) Paul Cernat (critic literar, publicist, lector universitar la Facultatea de Litere, Bucureşti) şi Marius Chivu (Redactor-editor Dilema Veche şi Dilemateca).

Manuscrisele câştigătoare vor fi publicate de Editura Humanitas şi lansate în cadrul ediţiei a XVII a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură, în noiembrie 2010.