luni, aprilie 9

DUMINICA POVEȘTILOR

NU UITAȚI!
DUMINICA, LA ORELE 18, PRIMIȚI O POVESTE NOU-NOUȚĂ!

https://www.claudiagrozalazar.ro/blog-cu-povesti/


Site-ul vă oferă multe materiale, cărți în format pdf, idei de ateliere, zeci de povești pentru fiecare seară sau nevoie de o poveste despre emoții, prietenie, Paște, Crăciun, animale, încredere, curaj. 

Vă aștept feedback-ul și comenzile!

PAȘTE FERICIT!

Lumina Sfântă să ne curețe sufletele și mintea de răutate, să ne lumineze drumul vieții și să ne determine să facem fapte bune, de folos oamenilor!
Hristos a Înviat!
Nu știu de unde am găsit energie sâmbătă pentru a face curat în toată casa (mai puțin balconul), dar mi-a dat o stare de mulțumire, de victorie!
Ieri am mers la mama, la curte. Micuții s-au bucurat de aer și de joacă în compania verișoarei. Pe seară, am reușit să citesc câteva pagini din „Un bărbat pe nume Ove”, o poveste despre viața reală, cu reușite și necazuri. Zilele acestea am fost recunoscătoare pentru TOT ce am și am realizat cu ajutorul Bunului Dumnezeu pe care îl simt mereu aproape, dar am avut și momente în care am fost tristă și m-am gândit de ce ne-am înrăit, de ce ne-am îndepărtat unii de alții. Nu vreau să fie o laudă, dar eu am cumpărat mereu cărțile colegilor de breaslă și i-am promovat și le-am dat cărțile cadou în campania „CĂLĂTORIA CĂRȚILOR”. Oare de ce sunt invidiată? Oare de ce nu pot face același lucru pentru mine? Oare de ce? Fiecare are stilul său, drumul său, cititorii săi. Prețul cărților mele este scăzut pentru că mi-am promis ca ele să ajungă la toți copiii lumii. Pe site-ul meu am lăsat cărți pdf tocmai pentru a fi citite de cei care nu își permit, de învățători la clase, de părinți care nu au posibilitatea să cumpere zeci de cărți cartonate, cu ilustrații superbe. 
Apoi, am realizat că va fi bine! Nu am obținut nimic (dar absolut nimic!) fără efort, fără suferință, fără muncă asiduă. VA FI BINE! Știe El, Dumnezeu, ce este mai bine și mai de folos pentru fiecare. Eu mă țin pe drumul meu și mă străduiesc să fac lucruri bune și frumoase!
Nu îmi este ușor mereu! Dar îngerii îmi sunt aproape în fiecare clipă și mă luminează, mă încurajează! Încet încet voi ajunge DEPARTE! 
Doamne ajută și rugile să vă fie ascultate!