duminică, octombrie 14

Sfânta Paraschiva

Azi e Sf. Paraschiva. Acum câțiva ani am fost la festivalul de literatură Filit la Iași, și am ajuns și la moaștele Cuvioasei Paraschiva. Este tare bună și grabnic ajutătoare! Sper să mă ajute și în această perioadă să găsesc soluții, să am energie și puterea de a sta nopțile să duc la bun sfârșit ce am de realizat, să ajungem cu bine la finele acestui an, care a fost tare dificil și stresant pentru mine. Dar am avut și momente frumoase!
Azi, am mers în Orășelul Copiilor. Ne-am jucat mult. Ne-am plimbat cu trenulețul. Am adunat frunze și castane. Am mâncat porumb fiert și floricele. A fost de poveste! 
Mulțumim, Doamne și Sf. Paraschiva!

Ieri

Ieri... m-am răsfățat cu un ecler cu ness. Am luat și tarte cu fructe. Horia - care mi-a moștenit gustul pentru dulce - a mâncat două. Mă bucur atât de mult când mănâncă. Este foarte slab. Iar creșa și stările de vomă, l-au slăbit și mai mult. 
Acum o înțeleg pe mama care se îngrijora și suferea când nu mâncam.
Apoi, am adormit în timp ce citeam.
Apoi, privind în jur, nu am mai suportat și mi-am impus să pun aspiratorul. Gemenii au pictat. Geamurile sufereau de prafuire acută, așa că, le-am șters. Măcar am luat stratul gros de  praf și am putut privi culorile minunate ale toamnei. 
Atât... căci pe micuța mea o durea burtica (are probleme cu constipația și a căpătat teamă de procesul defecației)și nu am putut ieși nici macar o jumătate de oră afară.

Eu

Aș vrea să dorm...mult....și să mă joc.
Mă întreb dacă ar fi o soluție să îmi iau un concediu fără plată (deși am datorii uriașe). Să stau să scriu și să fac ateliere. Dar aș câștiga numai pentru a ne hrăni. Restul..?
Sunt obosită și fiica mea e atât de dificilă. Este foarte căpoasă! Vrea să fie totul ca ea, când vrea ea. Uneori mă sperie. Dacă o cert, vine și îmi cere să o pup, mă strânge tare de gât. Dar nervii mei, oboseala, faptul că am multe - prea multe - de făcut. mă aduc în pragul disperării. Nu vreau să fiu o mamă rea! Nu vreau să fiu o amintire urâtă pentru ei.
Într-o seară, am fost nevoită să îi scot din casă pe la 19.30 pentru a mă întâlni cu contabila să îmi dea ștampila firmei, care rămăsese la ea.
Le stricasem somnul. Adrmiseră în mașină, iar când am ajuns am fost nevoită să îi trezesc. Horia a adormit. Ana  nu a vrut. Normal că a plâns de mama focului din cauza oboselii, când ea voia să stea în pat, să se uite la desene. Pe Horia l-am trezit. Iar el iubește - ca și mine - somnul. A plâns o oră cât am stat pe drum - am  fost și să căutăm laptele praf fără de care nu dorm - și m-am enervat teribil. Nu îmi place când nu îmi găsesc calmul și puterea de a-i lua în brațe, de a-i alina. Acasă fac asta. dar pe stradă, nu pot. Sunt grei! Plus bagaje, plus celălalt care stă agățat de mine sau rămâne în urmă. Parcă aș fi o femeie singură! Așa mă simt! Așa mă comport! 
Doamne ajută-mă să găsesc o soluție minunată! Doamne, fă un MIRACOL și ajută-mă să găsesc o grădiniță, aproape de casă, unde picii să fie îndrăgiți și să se ducă de drag! Am nevoie de o MINUNE!

Noi

Mă întreb de ce anul acesta a avut atâtea hopuri? Mă întreb de ce nu găsesc mai rapid și mai ușor soluții perfecte?
În luna octombrie, chiar pe 1, picii au mers la creșă. Minunat! I-am laut de acolo cu lacrimi în ochi. A doua zi, Horia cam icnea în drum spre creșă. Când le văd lacrimile curgând șuvoi, și ochii care mă privesc cerșind îndurare, simt cum o bucată din mine se rupe. Nu îmi place că sunt așa. dar am înțeles - pentru că m-am documentat temeinic - că acomodarea e grea. Clar acolo s-a întâmplat ceva!
Îmi doresc un mediu prietenos pentru ei. Îmi doresc să li se ofere timp și atenție. Poate și o mângâiere din când în când. 
La prânz s-a dus S. să îi ia. Totul bine și frumos!
Noaptea, pe la 2 dimineața, cine voma? Horia. Și a ținut-o așa până de dimineață. A adormit epuizat pe la 7. Îl priveam cu milă, vinovăție că nu îi pot oferi ceva mai bun. măcar liniștea de a se bucura de această perioadă. Joi am mers cu el la medic. Mi-a recomandat să nu îl mai duc, pentru că ceva nu e în regulă acolo și somatizează. 
Am avut medical. Pe 5 octombrie a fost liber. Joi, Ana a mâncat cu poftă un covrig și a vomat ea toată noaptea. Eram epuizată.
Pe 6 octombrie am avut ateliere. Unul a fost un eșec, adică nu a venit niciun copil, deși editura se ocupase de promovare, de anunțat în școli, de lipit afișe. Însă, cum răutatea înflorește tot mai des, doamnele învățătoare nu au binevoit să aduc 5-10 copii la un atelier. 
Eram epuizată. Simțeam cum îmi tremură picioarele și tot corpul.
Am o perioadă grea. Alerg mult. La școală trebuie să fiu fresh, cu mintea brici, cu idei și foarte creativă. 
Poveștile personalizate mă așteaptă să le scriu, iar eu aș da orice pentru cel mai bun rezultat. Unii oameni au suflet luminos și mă înțeleg și au fost de acord să întârzii câteva zile. Alții au pus o presiune extraordinară pe mine. Îmi asum că greșesc. Îmi asum că fac prea multe. Am cerut ajutor și nu apare! 
Am nevoie de cineva care să stea câteva ore pe zi cu gemenii. Exact cât am eu orele. Nu mă abat! Dar nu găsesc. Așa că, îi iau după mine. Îi las la mama, care trebuie să o ia pe nepoțică de la grădi la prânz. Ei merg încet. E dificil și pentru ei. Mai ales obositor. Au numai 2 ani și 8 luni. Drumurile sunt obositoare uneori și pentru un adult, dar pentru ei. După ore, trec să îi iau. Simt că nu mai pot.
Dacă erau bine la creșă, știam că au activități, că dorm liniștiți - nu că le stric eu somnul venind să îi iau - că în 5 minute suntem acasă. 
Sunt tristă, obosită și dezamăgită! 
Când toate deciziile le iau numai eu, e greu! Epuizant de greu!

duminică, septembrie 30

Bucurii

Uneori, când nu mai aștept nimic și trag de mine să fiu eu, să fiu prezentă și atentă, apar mici bucurii.
Joi seară am fost sunată de un cititor de numai 8 ani, din Giurgiu care mi-a spus că îi plac cărțile mele și voia să știe când mai merg la școala unde învață.
Nu prea am încredere în mine și știu că alții scriu mai bine, dar când primesc asemenea mesaje prind curajul de a continua.
Îmi doresc să scriu original, comic și cu emoții. 
Îmi doresc să aduc ceva nou în poveștile, cărțile mele.
Îmi doresc să scriu în fiecare dimineață,măcar o oră.
O a doua bucurie pentru mine a fost să descopă că mai există oameni. Am adunat puncte de la Petrom și am mers să iau o jucărie de pluș din colecția oferită de ei. Dar... mi-am pus întrebarea: „Dacă plânge Ana?” Așa că am fost dispusă să achit a doua jucărie de pluș integral.
- Haideți, doamnă!
- Am gemeni, și nu pot risca!
Mi-a dat plușul, restul împăturit și a trecut la clientul următor.
Acasă am descoperit că îmi dăduse și a doua jucărie la prețul cu reducere. Inima a început să îmi bată cu putere și câteva lacrimi de fericire s-au ivit în colțul ochilor. 
Să fiți bine și buni, dragi cititori! 

sâmbătă, septembrie 29

Dorințe

Îmi doresc mai mult ca niciodată, înțelepciune, găsirea unor soluții inteligente pentru bunăstarea familiei!
Apoi, timp de calitate cu gemenii și oamenii dragi.
Să fac multe activități interesante și utile cu gemenii mei.
Participarea la câteva ateliere, cursuri, lansări de carte pentru sufletul meu. Îmi e dor să cresc, să evoluez, să cunosc oameni de calitate!
O mai bună organizare a timpului.
Să cer ajutor pentru treburile casnice: gătit și curățenie. 
Să scriu zilnic măcar două pagini pentru cărțile mele cu povești. 
Să lucrez mult cu elevii mei (am toate clasele a 12-a și toți dau bacul la biologie). 
Să obțin rezultate cu ei la olimpiade școlare.
Să merg la stomatolog și să-mi rezolv dantura.
Să îi duc și pe gemeni la stomatolog.
Să achit rapid toate datoriile.
Să fiu foarte îngrijită (adică am nevoie de timp pentru mine.

DOR

Citesc tot mai puțin spre deloc. Îmi este atât de dor de această activitate! Citesc câte puțin când îmi supraveghez gemenii care fac puzzle-uri sau pictează pe jos în sufragerie. Uneori pot citi cu succes 2 pagini, alteori câteva rânduri.
Până nu demult, citeam noaptea. Acum scriu. Scriu povești personalizate pentru oameni minunați, cu povești de viață extrem de frumoase! Dacă nu scriu, pregătesc idei de lecții frumoase, teste sau fac hârtii pentru dosarele de la școală. 
O prietenă, mamă de trei copii, care lucrează de acasă, mă întreba de ce nu renunț un an la predat. Fac ateliere, scriu povești, am o firmă, am ce face. Are mare dreptate! Dar venitul nu este constant. Am de crescut mult până ajung să trăiesc din scris și din ateliere. Le admir pe mamele care fac asta, deși ele au un ajutor pentru copii. 
Îmi e dor de scris povești pentru site, pentru mine și copiii mei.
Îmi e dor să public ceva nou.
Îmi e dor de succes, de oameni buni, de râs, de zâmbete, de prieteni sinceri, de ajutor, de senin, de energie și creativitate din zori și până în zori!