miercuri, mai 1

O zi cu mine (în vacanță)

Fiecare dimineață este magică! Ana sau Horia, care se trezește primul mă întreabă:
- Mami, e neața?
- Da, e neața! 
Chiar dacă vreau să mai lenevesc, nu am nicio șansă. Așa că, mă ridic și merg la baie. Vin după mine.
- Mami, ce faci?
- Faci pipi?
- Da. 
Apoi, mă spăl rapid pe față și pe dinți, pentru că spațiul îmi este invadat.
-Și eu vreau să mă spăl pe mâini.
- Și eu pe dinți.
Începe înghesuiala. Fiecare dorește o altă pastă de dinți, un alt săpun, așa că este distractiv.
Apoi, schimbarea de pijamale. Recunosc că am zile în care îmi revin greu din cauza oboselii, mai ales dacă stau nopatea să citesc sau să lucrez la ceva, așa că amân această etapă. Dacă este frumos afară, îmi cer ei să iasă și mă adun cu chiu cu vai și reușim pe la 11.30-12. 
Între acestea, cer mâncare. Meniuri diferite pentru că nu se mai potrivesc la gusturi. Execut comenzile, gustă puțin și renunță. Așa că, simt cum îmi crește tensiunea. Uneori, nu rezist și ridic tonul, le fac teorie că aruncăm mâncare, că alți copii nu au, că se supără Doamne Doamne pe ei și nu le va mai da mâncare. 
Bag repede rufe la spălat. Între timp spăl și vasele din care am mâncat sau ce au mai rîmas de seara. Cu mopul dau când dorm ei, pentru că altfel fac patinoar și îmi e teamă.
Afară, parc și joacă. Am încercat să citesc în parc, dar nu am nicio șansă, decât să îmi fac 1000 de nervi.
- Mama, vreau să mă dai în leagăn!
- Mamiii, uitî-te la mine! 
După timpul de joacă, poate și ceva cumpărături la Mega - avem Mega nostru (vreo trei) și Mega tati - ajungem în casă. Spălat pe mâini, schimbat de haine, pregătit masa și apoi somn. Nu dorm fără mine. Adică, trebuie să mă întind lângă ei. Ana doarme în pătuțul ei, Horia a migrat în patul nostru. Încerc să citesc ceva. Șansele sunt minime și după ce adorm ei.
Nu știu cum trec cele 2 ore de somn, dar tot obosită și cu puține sarcini bifate pe listă mă găsesc. 
Urmează joacă. Citesc lângă ei, deși.... 
- Mama, îți dau eu pagina! 
- Mama, te joci cu noi? Dansezi cu mine? etc.
Pe la 19.30-20.00, Horia, pasionat de apă, începe:
- Mama, facem baie? 
- Da, facem!
- Apum?
Așa că, vreau nu vreau, mă ridic și pregătesc baia cu spumă, îi spăl, îi las la joacă 5-10 minute. 
Dacă veți crede că sunt epuizați, vă înșelați.
Acum începe alergatul, joaca de-a v-ați ascunselea, săritul în pat, râs și escaladări. 
Printre picături reușesc să mânânc ceva. Mai citesc puțin sau răspund la un mesaj sau postez pe paginile de facebook câte ceva (doar sunt antreprenoare!) și apoi este deja 22 așa că, e obligatoriu somn. 
Până la somn, se cer povești. Și nu orice povești, ci în fiecare seară povești noi, inventate, în special cu Spiderman, care e obligat să mânânce sănătos. să facă fapte bune, să fie prietenos, etc.
Când le simt respirația moale și angelică, îi sărut - pentru că miros așa frumos, sunt pufoși și dulci - după care, dacă mai am energie (deși beau ness la greu), citesc la lumina lanternei. 
Sincer, îmi doresc timp doar cu mine. Timp în care să ies la un film sau să merg la o lansare sau pur și simplu la o cafenea aproape de casă. Dacă sunt cu mine, pot fi cu zeci de persoane cunoscute, dragi și cum or fi, eu sunt baza. :)
Da! Sunt foarte obosită... de fapt... simt că totul este pe umerii mei. Mai are și soțul momente în care mai construiește un turn din piese lego, mai cântă și se mai joacă, dar dacă nu sunt și eu, nu are farmec.

Timp pentru sufletul meu

În această vacanță îmi doream să citesc zeci de cărți, să dorm și să scriu povești și tot ce mai am în plan. De dormit, da, am dormit. De citit, am citit trei cărți: „Privind înăuntru” de Petronela Rotar (am să mai citesc și alte titluri ale ei), „Noaptea de foc” de Eric Emanuelle Schmitt și „Grădina uitată” de Kate Morton.
În „Privind înăuntru” sunt povestiri despre traumele copilăriei din anii 1970. Bătaia, absența educației sexuale și multe alte necazuri care îți pot marca viața. Important este să ceri ajutor specializat atunci când nu mai poți. când pierzi frâiele vieții. Este un minidosar pentru suflet, un dosar al actiunilor care te duc în patul depresiei și cum să te vindeci. Lectura este un mod economic, dar e obligatorie și terapia. Poate fi folosit scrisul sau teatrul.

„Nopatea de foc” este o etapă a vieții scriitorului, în care pornește într-o călătorie în deșert, și, rătăcindu-se de grup, petrecând o noapte singur în necunoscutul și fascinantul deșert L-a descoperit pe Dumnezeu, fără a da dovadă de fanatism. 

„Grădina uitată” m-a fascinat de când am citit un fragment pe un subiect de olimpiadă de lectură anul trecut. Faptul că apare ca personaj o scriitoare de literatură pentru copii din perioada 1900 m-a cucerit. Stilul de scriere al lui Kate Morton este fermecător, cursiv, captivant, misterios. Un alt personaj, care scrisese romane de dragoste oferă un sfat pentru cei care doresc să scrie: „fiecare personaj trebuie să aibă un mister” (asta dacă ne dorim ca povestea să aibă suspans). Mi-am regăsit momente de viață în câteva din personajele cărții.  

Resurse finaciare

Banii sunt întotdeauna o problemă. Nu mă plâng! Îmi este bine, deși nu am timp pentru a scrie cât îmi doresc și să pot obține bani. Îmi doresc să găsesc un proiect cu articole pe parte de educație, rechizite, recenzii de cărți pentru copii și adolescenți, relația părinți - copii (mai ales tineri, adolescenți). Îmi doresc un proiect în care să încurajez tinerii să își urmeze visul. scopul, dorința. 
Dar să revin la subiect. Aveam nevoie de un venit suplimentar pentru a acoperi un credit, ceva datorii către stat (deși mi se pare totul atât de nedrept încât îmi vine să urlu de durere, frustrare), dar și activitățile micuților mei. Am încercat cărțile Usborne, care sunt superbe, de calitate superioară și care acoperă o plajă largă de vârste. Însă, cum „afacerile” nu se fac cu prieteni, cunoștințe, rude, nu am avut timpul necesar de a organia ateliere și târguri pentru aceste cărți. Dar nu renunț! Plus că, Ana și Horia iubesc atlasele de anatomie, de astronomie și puzzle-urile de la ei. Așa că, încă o dată nu renunț.
Când oboseala și-a instalat toate rudele în corpul meu și am clacat, nu am știut ce să fac. Am luat vitamine, am dormit, am mâncat. Nimic nu avea efect! Așa că, am cedat mândriei și am devenit consultant Forever pentru a beneficia de o reducere de 15 %. Am început să consum gelurile cu Aloe vera și vitamine C, cu gust de coacăze. După o lună, mi-a revenit pofta de viață și energia. Puteam să mă trezesc dimineața mai devreme pentru a citi, a scrie sau a-mi corecta teste (îhhhh). Am început să împrat vestea cu cine, dacă nu cu prietenii?! Bineînțeles că mulți nu mi-au răspuns nici da, nici nu, ceea ce mi se pare necivilizat și urât. Ok. Îi pot elimina din lista de prieteni. Nu le ceream să cumpere de la mine (deși le ofeream reducerea mea de consultant), ci să își facă ei propriul cont pe site și să consume produse sănătoase, produse de îngrijire personală sau chiar casnice pentru ei și rudele, prietenii lor. 
Nici la acest vis nu renunț! Mai ales că sunt biolog, cunosc efectele benefice ale plantei de aloe (asta din bătrâni, nu neapărat de la Forever) și m-am documentat mult despre procesul de fabricație ale produselor. Ana este prietenă cu pasta de dinți „verde închis”, care are mentă și propolis, dar nu te ustură și inima atunci când te speli pe dinți. 
Apoi, am devenit consultant Oriflame pentru că iubesc răsfățul și produsele de calitate. Sunt fabricate în Suedia și m-au fascinat poveștile de succes ale femeilor care folosesc și povestesc despre produsele Oriflame. Pentru cine este îndrăgostit de IKEA, înțelege ce spun. Dacă ați citit i despre fenomenul de fericire higgye, atunci sunteți bineveniți să încercați produsele Oriflame. 

Așadar, dacă mai am ceva cititori care îmi citesc poveștile, gândurile, frământările, nevoile, vă spun că vă stau la dispoziție cu informații despre produsele Forever și Oriflame, cărțile Usborne, dar și noi povești și interviuri de mame antreprenoare pe www.claudiagrozalazar.ro sau la adresa de e-mail: claudia.groza@gmail.com

Toate cele bune să se adune!

Baletul

Nu știam foarte multe despre balet. Sora mea a fost pasionată când era mică, și chiar avea aptitudini, dar mama nu s-a ocupat de ea. Atunci, ca și acum, cursurile de balet erau gratuite la palatul copiilor. 
Când am auzit-o pe Ana că își dorește să facă balet, am crezut că este un moft, mai ales că urmărim cu plăcere desenele animate „Nancy” o fetiță rafinată, care iubește franceza, baletul și bunele maniere. Însă, insistența și mai presus, seriozitatea ei, m-a determinat să caut cursuri de balet. Ideal, aproape de casă, mai ales că are și program de somn după amiaza. Am găsit, am notat, dar nu am sunat. Într-o zi, după ce s-a trezit m-a întrebat dacă mergem la balet.
Atunci am înțeles că este cazul să o duc. Am sunat și ne-a programat a doua zi, pentru ședința de încercare. 
Când am ajuns, instructoarea ne-a spus că nu pot sta cu ea, cu o voi aștepta la ușă, în caz că plânge sau are nevoie de mine. Aveam ceva emoții, deoarece la grădiniță are zile în care plânge după mine. I-am explicat că o aștept la ușă și i-am urat  succes.
- Mulțumesc mami! Pupici!
O îmbrățișare puternică și a intrat. După 25 de minute, a ieșit radiind de fericire. Au urmat încă trei ședințe până la vacanța de Paște. I-am cumpărat și vestimentație corespunzătoare între timp. Satisfacția și bucuria au fost pe măsură. Este magică! Instructoarea mi-a mărturisit după a doua ședință:
- Este minunată! A învățat jumătate de dans!
Îmi place că este ambițioasă și perseverentă. Ieri a descoperit în telefon două melodii. Le-a pornit și a început să danseze. O priveam admirativ. Nici nu îmi vine să cred că este a mea. Are talent! Plus că, iubește muzica. Cântă. Chiar dacă este în faza de zum-zum-zum, albinuța mea, elefantul Cici, ea cântă. Și are voce. Păstrează linia meodică. 
Mi-a predat lecția voinței, a perseverenței și a ambiției. 
E fiica mea și o ador! 

Cu dor și drag printre elevii din Slatina

Trecuse ceva timp de când nu mai plecasem prin țară, cu ateliere de lectură și sufletul dornic de întâlnirea cu micii cititori.
Am luat microbuzul și am călătorit spre Slatina. Nu fusesem niciodată. 
Când am intrat în clasă și copiii m-au îmbrățișat, am simțit că mi se taie respirația. Citiseră poveștile mele,căutaseră infomrații despre mine și m-au tratat regește. M-au comparat cu Nadia Comăneci, cu Simona Halep și alte femei de succes ale României. 
Întrebările au curs lin și răspunsurile s-au ivit curajoase și optimiste,  încercând să îi încurajez să creadă în visele și talentele lor, să își urmeze chemarea.
Am primit o cupă de la o fetiță care mă consideră sursă de inspirație. 
Apoi, ne-am jucat de-a scrierea. Am avut trei grupe. Unii au creat povești pornind de la regulile jocului meu „Pilotul și avioanele”. O altă grupă a făcut povești cu cuburile Storryteller, iar altă grupă a folosit cardurile Jocului de scriere creativă.
Poveștile au apărut voioase, clare și sprintene. Bucuria de pe chipurile micuților mi s-a cuibărit în suflet și îmi dă curajul de a merge pe acest drum al poveștilor. 

marți, martie 5

Casnică sau carieristă?

Ultima săptămână a fost provocatoare pentru mine. Se apropie simularea bacalaureatului. Am vreo patru clase în care majoritatea elevilor au ales biologia la proba a treia. Țin la ei. Le sunt alături de doi ani și vreau să reușeascî. Le predau, rezolv teste cu ei, repet și repet. Însă, simt presiunea pe umerii mei. Unii dintre ei mă întreabă continuu dacă repetăm și lecția X, lecția Y, dar nu înțeleg că succesul nu constă în a preda eu, din nou, ci să facă și ei efortul de a învăța. Îmi iubesc meseria de profesor! Îmi doresc să ajut elevii să apuce pe drumul lor. Le stimulez încrederea în ei și în pasiunea lor. Îmi pun zeci de mii de întrebări. „Este bine cum procedez? Când să le predau mai mult? Cum să mă împart corect între copiii mei (pe care mi i-am dorit enorm) și ei, dar și pasiunile mele, care nu prea mai au loc în viața mea?” Am încercat sâmbăta, dar îmi era greu. Eram obosită după o săptămână de muncă... nu mai aveam timp pentru copii, pentru gospodărie și, de ce să nu recunosc, de odihnă. Așa că, am predat rapid toată materia de clasa a XII-a și am început să lucrez efectiv teste/variante de bacalaureat. Constat că, oricum procedez cu ei,nu e bine. Nu sunt mulțumiți! Știu că va fi bine! Cumva! Eu amfăcut tot ce am putut. Am fost cu ei, oră de oră. Am repetat și am repetat. 
Așa cum spuneam, săptâmâna trecută Horia a făcut luni noapte febră. Marți a început să se plângă de durere de ureche. „Doale eche, doale!” Am fost nevoită să îmi iau medical. Nu puteam să îl expun la vânt și temperaturi ciudate, apoi nici mama nu era prea bine. M-am simțit vinovată! Ce vor spune colegii? Dar elevii? Dar părinții acestora? (mai ales că știam că fuseseră câteva discuții prin unele clase). 
Citesc pe facebook câteva articole (vreo trei în ultimele zile) despre viața unei mame și alegerea între carieră sau a fi casnică. Am închis ochii și mi-am amintit de copilăria mea, cu mama casnică. Acum realizez cât muncea. Nu ne-a lipsit niciodată nimic. Am fost dată la școală la 7 ani și 4 luni. Nu am știut ce înseamnă cheia de gât. Aveam rochițe unicat, pulovere tricotate de mama, gulerașe unicat pentru uniformă, pampoane unicat. Îmi era drag să ies din casă, să merg la școală. Am învățat bine pentru că eram supravegheată atent. Când eram prin clasa a 7-a, mama a început serviciul. Eram dezastru. O așteptam cu totții să ne încălzească mâncare. Mâncam pâine goală sau mezeluri. Acum râd, dar atunci.... Erau alte vremuri, dar a fost bine. 
Anul trecut când eram cu gemenii în parc, o bonă mi-a spus: „Să nu stai acasă! Eu am făcut greșeala asta! Pe lângă faptul că nimeni nu mi-a fost nimeni recunoscător, am și o pensie de nimic. Acum sunt obligată să fac ceva pentru a-mi suplimenta veniturile.” 
Da! Așa este! A fi casnică, a fi dependentă de banii soțului, nu este o soluție. Trăim alte vremuri. poți lucra de acasă, câteva ore pe zi. Îți ține mintea ocupată, mai socializezi puțin, dar ai și satisfacția că ai venitul tău. Poți face handmade, poți scrie articole pentru diverse site-uri, poți ține un blog, poți vinde cărți (Usborne și nu numai), produse cosmetice (Avon, Oriflame) și nu numai. Există multe variante de a lucra de acasă, ba chiar să ai SUCCES deplin (cum este cu Forever de exemplu!)
Da! Îi privesc cum cresc și câtă nevoie au de mine pentru a le explica și pentru a ne juca împreună. Sincer, acum câțiva ani, când o colegă profesoară a revenit din concediul de 2 ani și și-a făcut cerere de a avea încă un an numai jumătate de ore, am admirat-o. Mi-am promis că așa voi face și eu! De unde! Eu mi-am luat în plus... pe lângă afacerea mea, pe lângă alte pasiuni - scrisul, lectura - și mă întreb de ce nu mai pot?! Păi de aceea! Că nu pun în balanță totul. 
De dimineața, m-am trezit cu ficatul în gât. Nu mai puteam! Mă rugam să se întâmple un miracol și să fie duminică. Apoi a început stresul cu trezitul copiilor (eu care mă trezeam când voiam până la 7 ani, sufăr enorm când îi trezesc dimineața). Îmbrăcat. Explicat unde mergem! De ce mergem la buni și nu mergem la grădiniță?! Horia nu vrea la grădiniță. Anei îi e dor de tati (clar că nu are chef să iasă). 
Și mă întreb: nu era mai bine să fi lucrat de acasă? :) 
Ba da! Clar! Carieristă de casă și mamă la datorie. Să fie ateliere, întâlniri cu cititorii mei și să îi iau și pe micuții mei. Oricum așa și-au început întâlnirea cu mine. Aveam trei luni când am mers la Costești la ateliere pentru o săptămână. Apoi au urmat atelierele SmartKid. Atât cât am putut. Și a fost frumos! Și mi-a promis că îi voi lua cu mine alături de copii, la atelierele pe care le voi susține. În curând.... :) Sunt sigură! A sosit timpul! Micuții mei sunt pregătiți! 

duminică, februarie 24

Lectură

În ultima vreme am reușit să citesc pe fugă câteva pagini. Atât. Privesc cărțile și apoi îmi amintesc că am de corectat teste, de predat rapoarte și cine știe mai ce. 
În ziua metodică, am reușit să fac un atelier de lectură la Școala Lauder. În rest, absolut nimic. Ba chiar ajung de serviciu pe școală. 
Lectura a devenit un lux... dar nopțile pic frântă,alături de copii. Am seri când reușesc să mă ridic să închid laptopul. 
M-am pregătit chiar și cu lanternă de carte, astfel încât să pot citi sub pătură, alături de copii. :) Nu mai reușesc. Am crezut că este doar o perioadă, dar văd că se întinde. Adevărul că trei ani în care nu am dormit, ba chiar am făcut efort psihic, am scris și iar am scris, am predat texte la comandă nu se recuperează în două luni. În decembrie am clacat fizic. Și psihic puțin.... am momente de depresie adesea. Am momente în care simt o tensiune crescută și nu mă mai mulțumește nimic. 
Însă... revenind, am început „Povestea mea” de Michelle Obama și „Paula” de Isabelle Allende. Apoi, într-o seara în autobuz am citit câteva pagini din „Privind înăuntru” de Petronela Rotar. 
Sunt recunoscătoare pentru fiecare pagină citită, pentru fiecare poveste scrisă.