vineri, august 17

Răsfăț

Ana este matinală. Am reușit să o molipsim - eu cu Horia - să mai doarmă până la un 8-8.30. Azi s-a trezit devreme. Un 7.30, cred.
- Ana, te rog frumos stai lângă mine și te uiți la desene ca să mai dorm puțin?
- Bine! 
Și-a luat pernuța preferată, obiectul ei magic, biberonul și s-a uitat la desene. Draga de ea... cred că două ore.
La 9.30, mă ridic și-i spun:
- Gata, Ana!
- Gata, nani-nani, mami? 
- Da, iubito, gata!
Fericită, sare  din pat și mergem împreună la bucătărie. 
Horia s-a întors pe partea cealaltă și a mai dormit puțin. 
De câteva zile, Ana a început să adoarmă lângă mine. Doamne și e atât de pufoasă și miroase divin! Încă a bebeluș, a vanilie, a nu știu....dar îmi vine să o pup și să o mănânc. 
Dialogurile dintre ei sunt fantastice și super comice pentru mine, deși ei au probleme serioase de discutat. 
Fiecare zi cu ei îmi aduce zâmbete! (și emoții) 

joi, august 16

Vacanță

Am muncit în această vacanță mai mult decât în timpul anului. Sau poate numai știam că e vacanță și ar trebui să dorm, să mă plimb, să citesc... așa cum făceam odată. 
Eu am avut parte de stres, de emoții, de muncă intensă, de nopți petrecute scriind (dar și citind pentru că frustrarea îmi dădea târcoale). 
Noroc că am copii care au ore de trezire decente (Ana, că Horia doarme cot la cot cu mine). 
Am programat ieșiri, dar soțul meu e mai casnic așa... comod maxim.Nu vrea trafic, nu vrea aglomerație. 
Cu trenul și cu doi copii de doi ani jumătate, nu mă încumet. Îmi e ciudă că nu am curajul să conduc și să merg singură cu ei. 
Poate anul viitor. 
Dar simt că merit măcar câteva zile de vacanță, așa că, pun în cui toate activitățile (scris, ateliere).
Mă bucur de o vacanță binemeritată alături de gemenii mei. Voi lăsa chiar și telefonul baltă. Îmi doresc 5 zile de liniște și bucurii!

Creșă

Comodă din fire și cum eu nu am fost la grădiniță și cum doresc să îmi răsfăț copiii (daro cam dau în bară) nu m-am învrednicit să îmi înscriu copiii la creșa de lângă casă. Acum, în iunie când am fost,surpriză. Nu mai au locuri! Nici nu au stat pe gânduri când mi-au spus asta. Nici nu au vrut să mă lase să duc dosar și poate renunță cineva și se eliberează două locuri. NU!
Și faptul că pentru numai 5 luni nu mi-i acceptă la grădiniță, altă enervare. La fel, povestind cu mămici am găsit o grădiniță care mi-i primea, dar era prea departe de noi. Și să stau cu ei în trafic la prima oră a dimineții, nu mulțumesc!
Am găsit - cu greuuuuu - la o creșă trei stații de autobuz mai sus de noi. Îmi e milă de ei să îi trezesc dimineața! 
Acum, „mă lupt” cu adunarea hârtiilor. E partea pe care o urăsc de-a dreptul! De asta sunt tentantă să încep sistemul homescholing. 

Alăptarea

A fost săptămâna alăptării. Campanie mare.. frumos mediatizată. 
Am alăptat puțin. Cred că vreo 10 zile. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar nici nu m-am simțit pregătit. Ana nu se sătura niciodată și nici nu era așa pricepută la supt. Poate unde era mâncăcioasă. Horia nu se plângea. Dar faptul că eram singură cu amândoi, că nu avea cine să mă ajute să îi facă lapte Anei. Eu nu mâncam pentru că nu avea cine să îmi spele rufe, vase. 
Nu mă simt confortabil cu gândul că micuții mei puteau fi hrăniți mult mai sănătos. Am participat la diferite întâlniri unde au venit și medici pediatri și au confirmat că nu este nicio nenorocire dacă o mamă nu alăptează. Sincer, nici nu mă vedea hrănindu-mi copiii peste tot. Plus că fiind doi îmi era imposibil să plec, să fac vreo activitate. 
Am să le povestesc când vor crește și sper să mă înțeleagă. Îmi doresc un dialog sincer cu ei! 

Bucurii

Fiecare zâmbet, fiecare îmbrățișare, faptul că au încredere în mine și mă caută îmi dă putere și energie! 
Îi iau în brațe, deși sunt grei și îi pup cu toată dragostea! Sunt o femeie norocoasă și o mamă iubită, adorată de copiii săi. E tot ce îmi pot dori!
Ana iubește cartea scrisă de mine „Tolba cu povești”. Poate vor scrie la rândul lor povești. Cine știe! Poate chiar ale lor. Le doresc o viață frumoasă, cu multe realizări și o doză de înțelepciune. Le doresc să facă cele mai bune alegeri! Să trăiască în țările pe care le consideră potrivite pentru personalitatea lor.
Horia îmi spune „alo ta”, adică telefonul tău când îmi bipăie telefonul.
Ana este cochetă, s-ar schimba de zece ori pe zi, dar și năzdrăvană. Ultima treaptă a scărilor este sărittă de fiecare dată. Țopăie precum un iepuraș. Dar este atât de pufoasă și de dulce (miroase a vanilie, a cozonac, a tot ce este bun) încât nu ai cum să te superi pe ea.
Vremurile s-au schimbat! 
Am afacerea mea și aș putea să fiu 100 % antreprenoare. Dar mi-ar consuma și mai mult timp.
Îi ador și mă străduiesc ca măcar seara să le dedic TIMP pentru povești, pentru gâdilat și jucat!

Numai mamă să nu fii!

Când auzeam această expresie „Numai mamă să nu fii!” mi se părea o mare exagerare! Ei, dar ce e greu în a avea copii? Da... ei și ce dacă nu mănâncă! Ei... dacă îi este rău îi va trece.
Acum, trăiesc la dublu rolul de mamă. Copii energici, cu personalități puternice.
Acum o săptămână, rămasă singură cu cei doi, cu multe povești personalizate restante care musai trebuiau scrise în acea zi, cu rufe de pus în mașină, cu rufe de strâns de pe sârmă...plus altele care nu vreau să le iau în calcul (geamuri de spălat, ordine în sertare, etc.).
Am mers la copii în sufragerie. Ana își pusese pernele de la canapea una lângă alta și pășea pe ele. I-am spus să nu mai facă. Atât! Nu am luat alte măsuri, deși presimțeam un pericol. Am plecat în dormitor să mai scriu câteva rânduri. 
Nu mă așez bine, că aud buf și plâns.Mă ridic rapid!
Ajung! Ana era cu capul spart, cu sângele șiroind pe nas. Horia panicat îmi spunea că a făcut buba. Alunecase din pat chiar de marginea mesei de lemn. 
Nu mai știam ce să fac! Să plâng nu avea rost! Am anunțat-o pe mama să vină să rămână cu Horia, după ce anunțasem salvarea. 
Am ajuns cu Ana la spital după ce îi pusesem gheață și comprese și reușisem să îi opresc sângerarea. 
Acolo mi s-au expus modalitățile de a i se face o tomografie sau radiografie: fie în somn dacă doarme liniștit, fie sedare. Efectele secundare pot fi vomă și înecare, fie cancer peste ani. M-am speriat, deși i-aș fi făcut pentru că loviturile la cap nu sunt o simplă lovitură. Dar mimica doctorilor îmi spuneau că nu este cazul. Ana era foarte vioaie, deși era trezită de la 6. Vorbea cu toată lumea. Nu a plâns o secundă. Mi-au spus că e nevoie să merg cu ea la Budimex să o coasă. Mi s-au înmuiat piciaorele. Apoi, o doamnă mi-a spus că încearcă cu plasturi. I-a pus un plasture. A doua zi am revenit la control. Mă așteptam să plângă când vede salvări (deși a fost fericită că s-a plimbat cu salvarea), medici, oameni bolnavi. Nu. Absolut deloc! Rana se lipise foarte bine. Nu a fost nevoie să revenim pentru un alt trei bandaj.
Încă revăd rana când închid ochii. Îmi fac mii de procese de conștiință. Nu sunt o mamă responsabilă. Nu trebuie să îi las nesupravegheați! Mai ales când încăperea nu este un loc sigur! 
La aceeași masă s-a lovit și Horia prin iarnă. A făcut ditamai cucuiul. I-am pus la fel gheață. Nu! Nu sunt demnă de numele de mamă! 

duminică, august 5

My boy

Horia este băiatul cu ochi de o culoare no -name. Este vesel, ștrengar și sociabil. Atrage priviri și se face plăcut.
Zilele trecute, după ce am mers în parc unde ne-am întâlnit cu o fetiță pe care o cunoșteam, Horia a luat-o de mână și am venit până în fața blocului. Eu am zis „la revedere”, dar Horia i-a deschis ușa și ea a intrat. 
Am urcat și ne-am bucurat de o seară frumoasă, cu joacă și masă. Soțul tocmai pregătise cina, așa că am făcut impresie bună. (sper!)
Așa că, am avut prima experiență de genul. Nu e deloc comod. hahaha. Nu știu ce soacră voi fi! 
Horia are succes la fetițe, mici și mari. Mă bucur că este astfel, cu toate că nu este un băiat îndrăzneț. Dacă este asaltat locul de copii locul în care se joacă, se îndepărtează. Nu insistă să rămână. 
Mă bucur cât pot de fiecare pupic, de fiecare îmbrățișare. Cere în brațe mai mult decât atunci când era bebeluș. Uneori îmi este greu să îl țin, dar accept. Va crește atât de repede și nu voi mai avea ocazia!