luni, mai 15

Puzzle cu Tobias





Un puzzle cu 30 lei, ambele cu 50 lei.
Vă aștept comenzile! Sunt doar 10 din fiecare!

Tristă și dezamăgită

În ultimele zile am trăit multe dezamăgiri de la oameni. Încerc să le iau ca atare,să nu mai empatizez cu ele, dar dor și sufletul îmi plânge.

Acum ceva timp, anul trecut una din colege a discutat la una din editurile unde eu scriu de ceva timp (dar povești, nu biologie) să lucreze un manual. Când am întrebat persoana responsabilă de acest proiect, mi-a răspuns că încă se gândesc la oamenii care vor forma echipele de lucru și că mă anunță. Apoi, colega mea (nu am fost colege decât vreo câteva săptămâni deoarece eu am intrat în concediu de creștere copii) mi-a afirmat că ea renunță, că un autor de manuale nu este plătit decât dacă iese câștigător la licitație. I-am propus să lucrăm împreună pentru o altă editură. M-a tot  dus cu vorba că vin azi, că vine săptămâna viitoare să discutăm, să facem planul, să împărțim materia. De fiecare dată apărea câte ceva: ba un herpes, ba o plecare în zorile zilei, etc. Apoi, hoțește mi-a spus că ea lucrează singură la manual. Mi-a provocat o greață, o întristare și o părere de rău că am crezut în ea ca om de bună calitate. Nu regret! E mai bine așa. Dar sunt dezamăgită inclusiv de cea care răspunde de formarea echipei de lucru și are puterea de a decide.

Nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt invidioasă! Cum am precizat lucrez și eu la un manual,plus un caiet de ecologie, plus povești, plus materiale pentru un site personal. Nu mă plâng de lipsa proiectelor. Din contră! Am nevoie de ajutor și de timp pentru a face tot ce îmi doresc! Dar ascunzișul acest de prost gust m-a dezamăgit, m-a rănit, m-a întristat și m-a determinat să fiu rezervată de aceste persoane.

Apoi, am oferit idei unei fete care și-a făcut propria revistă pentru copii. Unele idei originale, altele ușor influențate din materialele pe care le-am lucrat în colaborare cu alți oameni la auxiliare școlare. Când a apărut ultimul număr mi-a spus că una din ideile mele se regăsește în paginile revistei. Azi, am primit revista.  Ideea exista acolo, dar era semnată de o altă doamnă. Când i-am scris, mi-a răspuns că doamna respectivă a concretizat ideea mea și era normal să o semneze. Ufff! Ce oameni! Îmi vine să renunț. Sincer! Mai ales că din septembrie încep și școala, voi fi obosită cu readaptarea, copiii, scrisul meu și proiectele mele personale. 

Apoi, în altă ordine de idei, mă supără remarcile referitoare la mobila din casă și aranjarea obiectelor. Acum ceva timp am postat o poză cu băiețelul meu care se afla în picioare pe scaun. O prietenă de-a soțului, artistă, a comentat: „Mami, când văd scaunele ale mă gândesc la o restaurare”. Eu am înghițit, am răspuns că da, este mobila veche a soacrei și că momentan avem alte priorități (oricum va începe distrugerea de către gemeni - hahaha). 
Sâmbătă seara îmi scrie o prietenă. Măcar a scris în privat. „Când văd perdelele alea așa lungi îmi vine să vin să ți le tai. Așa aveam și eu până acum câteva luni, dar le-am schimbat.” Bine! Gusturile nu se discută și nici nu te poți.... „ușura” în gustul omului. 
Vom face renovări în curând. Momentan sunt atât de prinsă cu atât de multe, încât nu pot să plec la curte la mama cu gemenii și să eliberez apartamentul și nici nu am energia să alerg între cele două zone pentru a ajuta soțul la șmotru. 
Dar fiecare și le știe pe ale lui, iar uneori simt o doză de răutate. 

Zâmbete și bucurii tuturor!

miercuri, mai 10

Apasare

Stres, oboseala, usoara depresie.
Cand nu mai am bani pana saptamana viitoare, si toti care au sa imi dea bani se sustrag simt ca ma apuca disperarea.
Nu mai am chef de nimic, mai ales ca este o perioada in care totul stagneaza. Nimic nu imi mai reusesti. Oamenii ma dezamagesc tot mai mult. Cand au nevoie si eu zic DA in secunda doi sunt cea mai buna, apoi, adio. Doare enorm acest comportament. Dar indur si cu Dumnezeu inainte. 
Am momente in care sunt cuprinsa de teama. O teama uriasa, ca o caracatita care ma sugruma. O teama ca nu pot sa imi duc visele, proiectele pe drum cel bun. O teama ca nu stiu sa iau decizia corecta. 
Am nevoie de incredere in mine mai mult ca niciodata. Imi tot repet ca aceasta nu o primesc de la oameni, mai ales ca foarte mult s-au instrainat, s-au racit. Inteleg. Timpul alearga pentru toti cu viteza. 
Ma dor promisiunile nerespectate! 
Ma dor ascunzisurile!
Ma doare hotia!
Ma doare nedreptatea!
Ma doare falsitatea oamenilor!
Dar nu mai spun nimic. Fiecare este cum este! 
Toate au timpul lor si farmecul lor!


sâmbătă, mai 6

Gemenii

Micuții mei dau dovadă de multă istețime. Au cântece preferate. Aram-sam-sam, Am o căsuță mică și Dacă vesel se trăiește. Nu știu să vorbească, dar înțeleg totul. Cunosc cântecele și imită gesturile din videoclipurile respective. 
Astăzi Horia m-a uimit când a luat căștile de pe masă și le-a dus la ureche. Știa foarte bine ce sunt. La fel a făcut săptămâna trecută cu o pereche de ochelari de soare pe care i-a pus pe cap, idem tatăl său. Au început să imite, așa că trebuie să avem grijă la gesturi și cuvinte (noroc că noi vorbim frumos, fără cuvinte deocheate). 
Ana este pe zi ce trece mai frumoasă, mai iesteață, mai sociabilă, foarte atentă în jurul ei. Îi plac pisicile extraordinar de mult (la fel de mult eu le ignor - hahaha). Când ieșim afară primul lucru pe care ăl face este de a căuta pisici pe sub mașini. Spre disperarea mea! (Și Horia iubește pisicile).
I-am învățat să coloreze (vorba vine) spre disperarea soțului care îmi spune mereu: „Nici nu știu să vorbească și tu îi pui să coloreze?” Eu sunt mai libertină în educație și îi las să încerce și ce este peste vârsta lor. Mai ales că ei cer când mă văd pe mine că scriu, că citesc, vor să testeze și ei. Sper să aibă această deschidere, curiozitate și dorință de a încerca mereu ceva nou. 
Îmi place la ei că sunt descurcăreți. Găsesc soluții pentru orice: de la a se cățăra undeva unde nu au voie până la a glisa ecranului telefonului pe care îl sustrag cu mare ușurință când este pus la încărcat. Cel puțin Ana are o dexteritate la a manevra telefonul ce nu am văzut. Cu un singur deget și o eleganță atât de accentuată! :))) Horia vorbește la telefon ca un mare afacerist! Sunt foarte simpatici!
Uneori nici nu îmi a crede că sunt mama lor. Simt că am responsabilitatea de a-i face OAMENI, dar parcă aș fi o soră mai mare, dornică de joacă. Aceasta este partea care îmi place cel mai mult. Când se enervează soțul îmi spune că pentru mine totul este o joacă! :)))) Adevărul că sunt cam zăpăcită. Să vă explic! Ei seară au chef de joacă! Dacă ar fi după ei ar sta până la 12 noaptea să ne jucăm. Când îi punem la somn, ei se mai sucesc, mai râd, poate poate îi mai lăsăm puțin. Iar eu, încep să îi pup, să îi gâdil, să mă strâmb și ei râd cu o poftă fantastică. Normal că soțul se enervează când tot efortul lui de a-l adormi pe unul dintre ei s-a dus pe apa sâmbetei. Așa mamă sunt! :))) 
Zâmbete și poftă de joacă!

Dor de acasă

Mă simt atât de norocoasă! 
Simt cum Cineva este mereu lângă mine și îmi ascultă rugile, gândurile. Știam că va ploua în weekend. Aseară soțul îmi promisese că indiferent de vreme mergem la curte, la „fetele mele”. Planurile s-au schimbat în zori, când stare lui de sănătate nu i-a permis să conducă ( eu nereușind să îmi schimb permisul pe noul nume nici în ziua de azi. Miercuri am fost la circa financiară pentru a face demersurile necesare, unde am plătit și amendă pentru întârzierea schimbării numelui. Legal este ca în termen de 15 zile să îți schimbi toate actele. Atunci aveam permisul suspendat și eram și însărcinată, așa că am motive pentru a fi înțeleasă de către cine dorește.). După ce am fost la poștă să îmi iau o recomandată și am făcut și cumpărături,mi-am hrănit copiii, i-am adormit și am plecat singură la fete. Îmi era dor să merg pe străzile copilăriei. Îmi era dor să observ casele, schimbările, oamenii.
Am stat o oră în curte, la aer. Îmi era un dor imens. Când eram acasă, nu apreciam acest aspect și stăteam mult în casă, citind sau butonând tastele calculatorului.
Și acum fac la fel! Noroc cu micuții mei care mă „obligă” să ies afară la joacă. Deși soțul iese cu Horia și eu rămân cu Ana, pe care uneori o privez de această bucurie sau o scot în parcul din spatele blocului foarte puțin. Am rămas în urmă cu toate! De călcat nu mai cald demult decât ce ne este necesar! Poveștile personalizate sunt întârziate cu mult. Geamurile nespălate din martie, iar perdelele de anul trecut. 
Sunt epuizată! De abia mă trezesc dimineața. De ziua mea am dormit buștean. Soțul a luat-o pe Ana și a stat cu ea prin bucătărie și dormitorul de joacă (momentan), iar eu cu Horia (care îmi seamănă și la capitolul somn) am dormit până la nouă și un sfert. După ce am venit de la atelierul de lectură, aveam o stare groaznică provocată de o migrenă ucigătoare. Silviu a ieșit cu Horia, iar eu am dormit cu Ana, vreo oră. 
Îmi doresc măcar o zi să îmi știu copiii în siguranță cu cineva, iar noi (eu și soțul) să dormiiiiim! Tot nu ne-ar ajunge, dar am aprecia gestul! Hahaha!
Mi-am încărcat bateriile cu aer de curte și energie de acasă! 
Să fie bine pentru toată lumea!
Doamne ajută!

40 de ani pe 5 mai

Iată-mă trecând fără prea multă pregătire și de acest hop! Schimbare de prefix! Fără emoții, fără bilanț, fără vaiete și privit în oglindă. Grizonată sunt oricum de la 20 de ani! Așa că, port cu mândrie fire albe de înțelepciune în podoaba capilară. 
Am avut grijă să scriu o scrisoare de mulțumire către Dumnezeu pentru tot ce am, pentru ceea ce sunt (o femeie cu bune și cu rele, dar cu multe proiecte și ambiții), pentru fiecare clipă, pentru oamenii din viața mea (inclusiv cei invidioși care îmi dau voința de a reuși în toate). 
Am primit mesaje și urări de la oameni pe care nu îi cunosc, de la oameni pe care i-am făcut să sufere dar ei mi-au rămas alături arătându-mi ce înseamnă omenia și bunătatea, de la foști elevi. 
Am primit prima floare de la băiețelul meu! 
Zâmbetele lor, dar și ale oamenilor, îmi umplu sufletul de bucurie și speranță. 
Mulțumesc tuturor! 
Gânduri bune, rugi ascultate, bucurii și milioane de zâmbete! 

luni, mai 1

Proiecte dragi

Un interviu acordat cu mare bucurie unei mămici minunate, extrem de educate și de dedicată copiilor ei. 
Interviul se poate citi AICI.