Am facut-o si pe asta. Mi-am fracturat piciorul, sa vad cum e. Nu e deloc bine, nici pe departe confortabil... asa ca, nu fiti curiosi.
Imi aminteam de copilarie... cand sora mea, mai mica decat mine cu 4 ani, si-a bagat un bob de fasole in nas, a incoltit si a ajuns cu ea la spital. Intoarsa acasa, nu a stiut sa-mi povesteasca ce i s-a facut acolo, si am bagat si eu un ac de brad. Nu a avut acelasi efect. Alunecase, fiind foarte ingust. Nu avusese timp sa se fixeze de mucoasa.
Din cauza durerii, in nebunia mea, ma gandeam: "Ce ar fi sa se intample, la fel de fulgerator si pe neasteptate, sa ma casatoresc. Sa sochez lumea atat de curioasa in ceea ce priveste acest aspect al vietii mele."
Sunt putin trista, abatuta. A fost o saptamana cu multe vesti frumoase... prietene care se casatoresc, prietene care sunt insarcinate. Nu stiu... simt ca nu am niciun rost. Parca sunt o femeie atipica. Am obosit sa mai sper... m-am saturat sa mai astept... nu ma mai consoleaza nici faptul ca exista femei mai frumoase, mai destepte decat mine, care se afla in aceeasi situatie.
Imi amintesc de vremea in care cieam reviste despre copii, doar pentru ca imi placeau pozele de pe coperta. Privesc cu coada ochiului la femei insarcinate, care sunt atat de frumoase! Zambesc copiilor puri si veseli, care ma privesc din comodul lor carucior. Stiu... sunt femei casatorite, care vor sa fie mame si nu reusesc. De ce as spera eu la acest statut, cand inca nu cunosc ce inseamna sa fii sotie?
Oare voi fi vreodata o femeie implinita?
Poate ca da... doar scriu povesti, care vreau sa fie citite de proprii copii.
