Într-o zonă în care pădurea putea fi privită de sus, se întindeau dealuri verzi. Iarba de un verde smarald te îmbia să o îmbrăţişezi, să o miroşi şi să te joci cu ea. Din loc în loc, flori de diferite culori, vesele şi plăpânde te chemau să le admiri. Un loc de poveste se aşterne în faţa ei... foşnetul lin al pădurii o îndeamnă să se oprească şi să îşi ordoneze gândurile şi viaţa.
În imediata apropiere, fata visătoare, cu suflet cald şi voios ce emana bucurie şi armonie prin toţi porii - dar cu toate astea se simţea că este neîmplinită - a observat un cal alb, cu coamă deasă, argintie, îngrijit, ce purta la gât un clopoţel auriu, ce strălucea în razele jucăuşe ale soarelui puternic. Păştea liniştit, cu ochii mari şi blânzi, atenţi la ce se întâmpla în jurul lui: zbor de fluturi viu coloraţi, albine care culegeau cu spor nectar din florile ce se rasfăţau în lumina soarelui, nori care umbreau din când în când verdele crud al firelor de iarbă, fata liniştită, cu gândurile duse departe, privirea ridicată spre cer, apoi spre pădure, voind parcă să ascundă durerea şi nefericirea. Se apropie încet de ea... poate îşi va elibera durerea prin viu grai...
- Câtă frumuseţe! Ai stăpân? Cine te-a lăsat aici? Pari un cal din poveşti!
„Nu îi răspund acum, gândi calul!”
- Poate ai să te întrebi mirat, ce caut eu însămi aici, departe de lume, într-un loc la limita dintre cer şi pământ. Ei bine, am ales acest loc pentru a-mi purifica sufletul. Am luptat să-mi îndeplinesc vise, să aduc bucurie şi zâmbete în jurul meu, să ajung în locuri frumoase. Am reuşit. Cu voinţă, muncă, ambiţie, determinare... mi-am văzut vise materializate, tangibile, vii. Cu toate astea, am obosit şi mi-e greu să continui a-mi trăi viaţa. Mi-e dor de dragoste, de mângâieri sincere şi arzânde, de sărutări pătimaşe, de o relaţie armonioasă, bazată pe respect şi credinţă, de zâmbete şi voie bună. El, a plecat cu dragostea şi dorul de mine. Oare se mai întoarce? Oare dragostea noastră va dospi prunci asezonaţi cu bucurie, înţelepciune, frumuseţe şi dragoste? Mi-e teamă... Mi-e teamă deşi simt că lucrurile se vor linişti pentru mine şi în acest sector al vieţii. Simt că voi găsi omul drag alături de care să construiesc lucruri frumoase, palate de bucurie şi linişte, iubiri înlănţuite.
- Dragă fată frumoasă, căci ochii tăi îmi arată puritatea sufletului, toate aceste lucruri se vor întâmpla. Oglinda formată din lacrimile scurse de-a lungul timpului, certifică puterea ta de a clădi minuni pe baza dragostei izvorâte din inima ta plină de bine, frumos, curat! Aşteaptă-l cu braţele pregătite. Cel care a plecat, se va întoarce cu iubirea voastră dospită de dor. Ai încredere, căci ştiu ce spun...
- Cred că e un vis... am adormit probabil cu ochii deschişi.
- Nu, nu este vis. Eu sunt calul pe care el se va întoarce la tine! M-a lăsat aici, să mă hrănesc cu iarbă grasă şi aleasă, ca să am putere şi să fiu frumos când voi veni să te răpesc spre lumea iubirii şi a viselor împlinite! Nu îţi pierde speranţa... vei fi fericită şi vei avea o viaţă de basm! Lumea te va iubi şi te va aprecia, vei aduce armonie şi pace în jurul tău! El va fi mândru de tine şi te va iubi până când moartea vă va despărţi!
- Mulţumesc, mă simt mai liniştită... mă întorc la viaţa mea, să finalizez ce am început în lipsa lui... pentru a continua povestea de dragoste de unde s-a întrerupt.
- Mergi cu bine, fată frumoasă! Viaţa vă va surâde amândurora, dar, numai împreună! Să nu uiţi asta... alături de el, viaţa ta va căpăta culoare.
Ea se îndepărtă zâmbind. Calul o privi cu mare drag şi admiraţie pentru voinţă şi ataşament.
„Dragostea vă aşteaptă la un colţ. Veţi fi fericiţi. Viaţa v-a încercat suficient. Meritaţi să fiţi odată pentru totdeauna fericiţi” gândea calul alb, în timp ce păştea iarba grasă.
