final

mai sunt cateva zile si totul va ramane trecut.
am scapat, dar a fost greu si a durut.
am luat stiloul, am notat... si-am zambit.
bile albe vs bile negre : 85 la 15.
prieteniile mi-au fost cernite.
au ramas DOAR cei care ma merita.
vartejul vietii din ultimele saptamani
(multumesc lui - cauza care a starnit furtuna)
mi-a adus oameni minunati,
care m-au prins de-o aripa,
mi-au oblojit ranile si mi-au repus zambetul pe chip.

flux si reflux. noapte si zi. cald si rece. rau si bun. trist si vesel.


au fost lectii dure primite de la viata.
o diploma nu iti daruiesti un suflet mai frumos.
o palma poate sa stearga toata iubirea de pe fata pamantului.
o dragoste ranita te poate tine captiv in trecut.
niciodata, dar niciodata nu distruge visele cuiva!
cand esti parasit, fii demn,
nu-ti scoate orgoliul si frustrarile la iveala.
asculta-ti intuitia, nu te incapatana sa crezi ca esti un zeu.
toate, bune si rele, iti sunt intoarse cu varf si indesat.
nu judeca si critica pe altii, ci pune mana si construieste-ti viata.
asuma-ti greselile, doar asa poti evolua.

am uitat

am iertat, dar nu pot uita. mi se cer favoruri, si ma simt ca tine, Mos Craciun. am fost sa cumpar mere si biscuiti pentru colindatori. mi s-a urat sa fiu iubita, caci sunt tanara si plina de energie. si-am zambit.

o vecina, plange cand aude ca sunt singura. "esti atat de buna, incat D-zeu iti pregateste ce-i mai bun". "stiu, nu plangeti. voi fi fericita, implinita, si vesela. promit."

e soare si frumos. e speranta ca lucrurile se vor indrepta, si fiecare va primi dupa sufletul sau.

imi numar pasii. cant in gand, si sufletu-mi tresare bucuros. sunt un copil mare.

realizez ca nu mi-am tinut promisiunea fata de mine. am promis ca, in momentul in care voi avea masina, voi merge in ajun de Craciun la casa de copii LIZUCA (a fost o perioada in care treceam mereu pe langa ea) si voi da daruri.

inghet. zambetul dispare. inima nu-mi bate cateva secunde. ce s-a intamplat cu mine? de ce am uitat?

cum pot uita ce este important si memorez toate mizeriile ce-mi sunt spuse de oameni fara valoare, fara nume, fara suflet... ?

dulaul din inima mea

asteptam ora 2 sa administrez un antibiotic. tocmai ce finalizasem de scris o poveste, am inchis notebook-ul meu vesel si prietenos, l-am sarutat cu drag, si am dat sa iau o carte de pe marginea patului. cartile- daca le-ati vedea ce cuminti stau acolo, si ma asteapta infiecare seara si in fiecare dimineata si in fiecare clipa cand ma intorc acasa. stiu ca una din ele va fi norocoasa si va sta la caldura, langa mine, sub pilota. alta ma va insoti in drumul meu, va cunoaste locuri, oameni, animale. altele sunt oropsite si abandonate cu zilele. (da, fac prostia de a citi - uneori - carti in paralel).

dar... iar m-am abatut. voiam sa aflati ca, nu am apucat sa iau cartea, caci in sufletul meu, un dulau a inceput sa dea din coada. imi duc mana la inima. cata viata! ce adrenalina! cauza? nu stiu... pare a fi teama. oare unde nu vreau ca subconstientul sa-mi aduca in vise acei barbati rai pe care i-am intalnit si care mi-au destabilizat orizontul si echilibrul?

suna telefonul. este ora 2 dimineata. administrez antibioticul si ma intorc sa citesc. personajele, fara sa aiba vreo intentie - stau acolo de sute de ani - imi scot din cutiuta aminitirilor pe cei doi natarai care mi-au ruinat - hai sa spun doar sifonat - visele, sperantele si, mai presus de toate, ideea de iubire, arta si sinceritate.

inchid cartea cu ciuda si lacrimile se preling din coltul ochiului spre nasul acceptor... de lacrimi.

da, si dulaul este inca acolo, si tot da din coada. vreau sa cred ca este FERICIT.