Am accesat www.haios.ro, site-ul unui prieten, iar la rubrica articole am gasit postat despre noua melodie a lui Nico, "Love mail"(http://www.haios.ro/rezumate.php?lang=ro&id=70&sct=6315). Este interesanta, placuta. Ascultati-o.
Citind ultimul post al lui Irene, de pe MIntea de ceai, am inteles ca, din ce in mai multe fete si femei sunt dezamagite de intalnirea cu un un om care sa le ofere dragoste. Nu stiu ce sa spun... nu vreau sa apar pe nimeni, dar mai exista si oameni care stiu sa iubeasca. Am cunoscut si eu un barbat care mi-a distrus sufletul... fiecare intalnire era un maraton de rezistenta la rautati, la cuvintelor dure si povesti cu foste. Nici pic de diplomatie la final... Dar, fiecare platim pentru ce oferim. Eu mi-am meritat soarta, caci am crezut ca oferind, schimb eu totul. Nu. E o mare greseala. Cand nu merge, nu merge. Lacrimile varsate, mi-au limpezit ochii pentru a vedea omul care ma va iubi pentru toata viata. Sa il vad de la distanta, sa-mi dispara miopia.
Daca ar fi sa-i scriu un mail de dragoste ar fi ceva de genul:
"Buna dimineata, om drag!
Multumesc ca m-ai gasit. Multumesc ca ai inteles ca nu sunt perfecta si ma placi asa cum sunt. Multumesc ca ma determini sa ofer ce am mai bun, mai frumos, mai curat, sa demonstrez ca pot iubi. Multumesc pentru fiecare mangaiere si vorba magica oferita cand am emotii. Multumesc ca ma tii de mana cand trebuie sa trec un obstacol. Multumesc ca iti doresti sa fiu mama copiilor tai si femeia care sa te accepte asa cum esti, cu bune si cu rele, caci tu m-ai invatat ca nimeni nu e perfect.
Multumesc dragostea mea."
Sper sa rasari din albul norilor, din stralucirea razelor de soare, din increderea ca mai exista oameni care stiu sa iubeasca, din lumina rece a lunii, din linistea sufletului meu...
Sper sa prinzi contur cat mai curand, omul dragostei mele.