sâmbătă, august 27
Copilul de la catedră - de Gabriel Iosa
Acum ceva timp, am participat la un concurs şi am câştigat cartea ce fusese pusă la bătaie. "Copilul de la catedră". Credeam că e vorba despre un puşti de 18 ani, care îşi doreşte să devină profesor sau ceva de genul.
Eram nerăbdătoare să o primesc. Bacalaureatul l-a împiedicat pe autor să o expedieze. Am primit-o tocmai marţi, adică acum câteva zile. Aseară, în leagăn, în răcoarea serii am lecturat-o. Nu am putut-o lăsa până la final.
Oricum, m-a şocat. Acest băiat, Gabriel - Gavril în carte - a avut curajul să-şi înfrunte intelectual profesorii, să-i descalifice profesional. Pe de o parte îl înţeleg. Mai ales că a învăţat la un liceu cu renume în oraş. (mereu am spus acelaşi lucru, că sunt profesori care nu au nici în clin nici în mânecă, cu meseria).
Pe de altă parte... nimeni nu etse perfect. Întotdeauna este loc de mai bine. Fiecare din noi are nevoie de perfecţionare, de învăţare permanentă.
Nu ştiu dacă, procedând astfel, a schimbat ceva. Are el mândria că s-a manifestat liber într-o ţară liberă.
Eu sunt profesoară şi sunt mândră de meseria mea. Este din ce în ce mai dificil să practici această profesie. O spun acum dupa 10 ani de experienţă. Diferă generaţiile de la cer la pământ. Cât bun simţ şi dorinţă de a învăţa deţineau cei din 2001 şi cât sictir şi nesimţire au cei de acum. Ei îşi cunosc foarte bine drepturile. Ok. Bun. Apreciez. Dar obligaţii nu au? Dar eu nu am drepturi de OM?
Oricum, profesorii sunt supuşi unui stres îngrozitor. Să faci faţă unui grup de 20 de elevi - nu spun mai mult -, cu personalităţi diferite, cu apucături diferite, care vorbesc neîntrebaţi, care te întrerup, care râd precum nebunii din senin... nu e uşor.
Gabriel Iosa, da, în cartea ta, ai dreptate. Te-ai simţit jignit când ţi s-a vorbit (vi s-a vorbit urât)... când nu ţi s-a explicat prompt unde ai greşit şi nu ţi s-a oferit răspunsul corect. Da. Ai făcut vâlvă. Ai fost vedetă. Bravo ţie. Toate lucrurile care ţi s-au întâmplat ţie, le-am trăit şi eu, ca elevă. De exemplu, în liceu, prima notă la geografie, clasa a IX-a a fost 7. Patru ani de liceu, eu am avut media şapte la geografie. Nu e corect. Şi am fost nervoasă şi supărată. Dar, ce rost avea să îmi pun în cap oameni fără suflet?
Când am ales să fiu profesor, mi-am promis că nu îmi voi stresa elevii, şi voi fi un prieten pentru ei. Am reuşit în mare măsură.
Interesantă cartea. Cred că ar trebui lecturată de toţi profesorii şi învăţătorii din această ţară, dar mai ales de cei din ministerul educaţiei şi cercetării.
Felicitări pentru curaj!
Am subliniat expresiile:
Cuvântul poate ucide.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
Eram nerăbdătoare să o primesc. Bacalaureatul l-a împiedicat pe autor să o expedieze. Am primit-o tocmai marţi, adică acum câteva zile. Aseară, în leagăn, în răcoarea serii am lecturat-o. Nu am putut-o lăsa până la final.
Oricum, m-a şocat. Acest băiat, Gabriel - Gavril în carte - a avut curajul să-şi înfrunte intelectual profesorii, să-i descalifice profesional. Pe de o parte îl înţeleg. Mai ales că a învăţat la un liceu cu renume în oraş. (mereu am spus acelaşi lucru, că sunt profesori care nu au nici în clin nici în mânecă, cu meseria).
Pe de altă parte... nimeni nu etse perfect. Întotdeauna este loc de mai bine. Fiecare din noi are nevoie de perfecţionare, de învăţare permanentă.
Nu ştiu dacă, procedând astfel, a schimbat ceva. Are el mândria că s-a manifestat liber într-o ţară liberă.
Eu sunt profesoară şi sunt mândră de meseria mea. Este din ce în ce mai dificil să practici această profesie. O spun acum dupa 10 ani de experienţă. Diferă generaţiile de la cer la pământ. Cât bun simţ şi dorinţă de a învăţa deţineau cei din 2001 şi cât sictir şi nesimţire au cei de acum. Ei îşi cunosc foarte bine drepturile. Ok. Bun. Apreciez. Dar obligaţii nu au? Dar eu nu am drepturi de OM?
Oricum, profesorii sunt supuşi unui stres îngrozitor. Să faci faţă unui grup de 20 de elevi - nu spun mai mult -, cu personalităţi diferite, cu apucături diferite, care vorbesc neîntrebaţi, care te întrerup, care râd precum nebunii din senin... nu e uşor.
Gabriel Iosa, da, în cartea ta, ai dreptate. Te-ai simţit jignit când ţi s-a vorbit (vi s-a vorbit urât)... când nu ţi s-a explicat prompt unde ai greşit şi nu ţi s-a oferit răspunsul corect. Da. Ai făcut vâlvă. Ai fost vedetă. Bravo ţie. Toate lucrurile care ţi s-au întâmplat ţie, le-am trăit şi eu, ca elevă. De exemplu, în liceu, prima notă la geografie, clasa a IX-a a fost 7. Patru ani de liceu, eu am avut media şapte la geografie. Nu e corect. Şi am fost nervoasă şi supărată. Dar, ce rost avea să îmi pun în cap oameni fără suflet?
Când am ales să fiu profesor, mi-am promis că nu îmi voi stresa elevii, şi voi fi un prieten pentru ei. Am reuşit în mare măsură.
Interesantă cartea. Cred că ar trebui lecturată de toţi profesorii şi învăţătorii din această ţară, dar mai ales de cei din ministerul educaţiei şi cercetării.
Felicitări pentru curaj!
Am subliniat expresiile:
Cuvântul poate ucide.
La pomul lăudat să nu te duci cu sacul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)