ma misc in reluare. niciodata nu stateam la catedra. acum, e primul lucru pe care il fac. sunt obosita fizic si pisihic. suparata pe colegii care imi impun sa trec anumiti elevi. de ce sa cedez eu, si nu alti colegi?! ne meritam soarta, noi cadrele didactice. cum sa te mai respecte, cand tu, stie nu stie, il treci?!
inchei medii peste medii. ochii imi obosesc si cer lumina si soare.
o colega imi spune ca fiica ei "creste" cu povestile scrise de mine. un licar de bucurie si speranta imi inunda sufletul. "cand mai ai timp sa scrii, Claudia?" "nu stiu, adevarul este ca, m-am cam intins in o mie si una de directii, si parca nimic nu-mi mai iese".
iar ma ia gura pe dinainte si spun din visele mele oamenilor rautaciosi din jur. oare ma voi invata vreodata minte sa tac? sper ca da!
lecturez un jurnal in care ma regasesc - cu tot cu crize biliare (aceleasi simptome atent descrise) si cu scrieri de povesti pentru copii.
ma retrag la odihna. mai am un hop maine si apoi ma pot declara in vacanta bine meritata!
seara linistita si vegheata de ingeri!
