marți, martie 5

Casnică sau carieristă?

Ultima săptămână a fost provocatoare pentru mine. Se apropie simularea bacalaureatului. Am vreo patru clase în care majoritatea elevilor au ales biologia la proba a treia. Țin la ei. Le sunt alături de doi ani și vreau să reușeascî. Le predau, rezolv teste cu ei, repet și repet. Însă, simt presiunea pe umerii mei. Unii dintre ei mă întreabă continuu dacă repetăm și lecția X, lecția Y, dar nu înțeleg că succesul nu constă în a preda eu, din nou, ci să facă și ei efortul de a învăța. Îmi iubesc meseria de profesor! Îmi doresc să ajut elevii să apuce pe drumul lor. Le stimulez încrederea în ei și în pasiunea lor. Îmi pun zeci de mii de întrebări. „Este bine cum procedez? Când să le predau mai mult? Cum să mă împart corect între copiii mei (pe care mi i-am dorit enorm) și ei, dar și pasiunile mele, care nu prea mai au loc în viața mea?” Am încercat sâmbăta, dar îmi era greu. Eram obosită după o săptămână de muncă... nu mai aveam timp pentru copii, pentru gospodărie și, de ce să nu recunosc, de odihnă. Așa că, am predat rapid toată materia de clasa a XII-a și am început să lucrez efectiv teste/variante de bacalaureat. Constat că, oricum procedez cu ei,nu e bine. Nu sunt mulțumiți! Știu că va fi bine! Cumva! Eu amfăcut tot ce am putut. Am fost cu ei, oră de oră. Am repetat și am repetat. 
Așa cum spuneam, săptâmâna trecută Horia a făcut luni noapte febră. Marți a început să se plângă de durere de ureche. „Doale eche, doale!” Am fost nevoită să îmi iau medical. Nu puteam să îl expun la vânt și temperaturi ciudate, apoi nici mama nu era prea bine. M-am simțit vinovată! Ce vor spune colegii? Dar elevii? Dar părinții acestora? (mai ales că știam că fuseseră câteva discuții prin unele clase). 
Citesc pe facebook câteva articole (vreo trei în ultimele zile) despre viața unei mame și alegerea între carieră sau a fi casnică. Am închis ochii și mi-am amintit de copilăria mea, cu mama casnică. Acum realizez cât muncea. Nu ne-a lipsit niciodată nimic. Am fost dată la școală la 7 ani și 4 luni. Nu am știut ce înseamnă cheia de gât. Aveam rochițe unicat, pulovere tricotate de mama, gulerașe unicat pentru uniformă, pampoane unicat. Îmi era drag să ies din casă, să merg la școală. Am învățat bine pentru că eram supravegheată atent. Când eram prin clasa a 7-a, mama a început serviciul. Eram dezastru. O așteptam cu totții să ne încălzească mâncare. Mâncam pâine goală sau mezeluri. Acum râd, dar atunci.... Erau alte vremuri, dar a fost bine. 
Anul trecut când eram cu gemenii în parc, o bonă mi-a spus: „Să nu stai acasă! Eu am făcut greșeala asta! Pe lângă faptul că nimeni nu mi-a fost nimeni recunoscător, am și o pensie de nimic. Acum sunt obligată să fac ceva pentru a-mi suplimenta veniturile.” 
Da! Așa este! A fi casnică, a fi dependentă de banii soțului, nu este o soluție. Trăim alte vremuri. poți lucra de acasă, câteva ore pe zi. Îți ține mintea ocupată, mai socializezi puțin, dar ai și satisfacția că ai venitul tău. Poți face handmade, poți scrie articole pentru diverse site-uri, poți ține un blog, poți vinde cărți (Usborne și nu numai), produse cosmetice (Avon, Oriflame) și nu numai. Există multe variante de a lucra de acasă, ba chiar să ai SUCCES deplin (cum este cu Forever de exemplu!)
Da! Îi privesc cum cresc și câtă nevoie au de mine pentru a le explica și pentru a ne juca împreună. Sincer, acum câțiva ani, când o colegă profesoară a revenit din concediul de 2 ani și și-a făcut cerere de a avea încă un an numai jumătate de ore, am admirat-o. Mi-am promis că așa voi face și eu! De unde! Eu mi-am luat în plus... pe lângă afacerea mea, pe lângă alte pasiuni - scrisul, lectura - și mă întreb de ce nu mai pot?! Păi de aceea! Că nu pun în balanță totul. 
De dimineața, m-am trezit cu ficatul în gât. Nu mai puteam! Mă rugam să se întâmple un miracol și să fie duminică. Apoi a început stresul cu trezitul copiilor (eu care mă trezeam când voiam până la 7 ani, sufăr enorm când îi trezesc dimineața). Îmbrăcat. Explicat unde mergem! De ce mergem la buni și nu mergem la grădiniță?! Horia nu vrea la grădiniță. Anei îi e dor de tati (clar că nu are chef să iasă). 
Și mă întreb: nu era mai bine să fi lucrat de acasă? :) 
Ba da! Clar! Carieristă de casă și mamă la datorie. Să fie ateliere, întâlniri cu cititorii mei și să îi iau și pe micuții mei. Oricum așa și-au început întâlnirea cu mine. Aveam trei luni când am mers la Costești la ateliere pentru o săptămână. Apoi au urmat atelierele SmartKid. Atât cât am putut. Și a fost frumos! Și mi-a promis că îi voi lua cu mine alături de copii, la atelierele pe care le voi susține. În curând.... :) Sunt sigură! A sosit timpul! Micuții mei sunt pregătiți!