Je t'aimais, je t'aime, je t'aimerai

Dragostea invinge intotdeauna. "Cine iubeste si lasa, Dumnezeu sa-i dea pedeapsa"... :) Vorbe din popor? Adevar? Si eu am lasat, dar am dat o explicatie.... buna sau rea, adevarata sau mai putin adevarata (ca sa nu jignesc), dar am spus ceva.

Nu mai inteleg de mult acest proces numit dragoste, care oricum s-a deformat grav, a iesit din tipare, din normalitatea pe care o avea candva. 

Mai am cateva grame de speranta ca va fi bine. Ma mai lupt cu morile de vant o perioada. Candva voi reusi sa aduc soarele si pe strada mea. Nu-l voi retine, dar ma voi incarca cu lumina, caldura si voi reflecta raze si spre cei mai putin norocosi.

Oricum, este urat cand oamenii dispar dintr-o relatie - de amicitie, de prietenie, de iubire - fara niciun cuvant. E dureros si inuman. Eu care explic elevilor ca suntem animale superioare, ca ne distingem prin faptul ca  putem gandi si comunica. Ha ha ha, barbatii exact asta nu fac. :) Off.... viata viata... :)

Platim pentru tot ce facem... mai devreme, mai tarziu, cand ne asteptam sau cand nu ne asteptam deloc.

Iertare tuturor... toti sa fiti iertati... intr-o zi poate veti cere iertare.. din bun simt... pentru ca asa simtiti... pentru ca sufletul vostru vrea sa fie linistit si impacat... sau un alt motiv. :)

Frumoasa zi de ieri

Soarele  zglobiu ma indeamna sa pornesc la drum. Aveam o instiintare de la posta ce astepta de cateva zile pe biroul calculatorului. Mi-am amintit ca sambata este program la posta. O coada formata din cateva persoane. Primesc un pachet destul de mare. Il desfac, nerabdatoare. Revistele MEKI imi surad vesele. Yeeee.... 4 reviste MEKI, doua de benzi desenate, doua pentru copii cu varste intre 3-7 ani, ma insotesc la atelierul de scriere creativa spre care ma indrept.

Pasajul de la Universitate adaposteste un targ de hand made. Cum sunt fascinata de original, privesc obiectele. Imi plac cerceii (cei mici, cu surub). Dar la fel de mult ma atrag si semnele de carte. Nu am bani, dar nu rezist. Aleg sa cumpar un semn de carte.

Ajung  la Carturesti, pentru a participa la Atelierul de Creative Writing organizat de proiectul ADLITTERA. Lector este scriitoarea Monica Ramirez. O femeie frumoasa, care te fascineaza prin prezenta,  zambet, felul in care comunica, deschidere spre oameni. Ne sunt expusi pasii (regulile) care trebuiesc urmati pentru a scrie o poveste, un roman. Imi place  limbajul simplu, explicatiile clare. Urmeaza exercitiile. Oboseala si faptul ca in ultima perioada nu am mai  citit atat de mult, ma fac sa ma sperii ca nu voi fi capabila sa scriu fluent, logic, captivant. Povestile se incheaga. Partenerii de la acest curs au pregatiri diferite: facultatea de litere (ei ma inhiba deja), facultatea de istorie, de drept, teatru, biologie (eu). Scriu superb acesti oameni. Ma simt mica, mica, mica. Dar, imi doresc ca intr-o zi sa fiu scriitoare internationala, cu romane  avand stiluri diferite (politiste, SF, povesti pentru copii si adolescenti.. etc.). La final, cumpar cartea "Cum se scrie un best-seller". Autor Monica Ramirez. Primesc autograf. Daruiesc si eu cartea de povesti, autoarea avand  4  copii.

Imi iau catrafusele si dau sa ies din libraria Carturesti - Verona. Fata care a terminat teatru ma striga. 

- Stai putin.

- Da, zambesc, asteptand cu interes.

- Ai facut cumva teatru pentru copii? Cineva mi-a vorbit despre tine.

- Nu, dar este un vis de-al meau sa-mi pun povesti in scena. Am trimis la teatre in tara, dar nu sunt interesati, decat daca formez eu echipa, folosindu-mi elevii. Nu am timp pentru asta, plus ca nu ma pricep. Povestile mele sunt inregistrate la Radio Itsy Bitsy.

- Super! Minunat! Daca vrei sau daca mai vrei de  fapt, eu sunt dispusa sa te ajut. Ma ocup eu de casting si pregatirea elevilor.

- Perfect. Ramane sa ne auzim. 

Facem schimb de numere de telefon. Trebuie sa imi fac timp si pentru acest vis. Doamne, TE rog, dilata-mi timpul!

S-a lasat frig. Port o rochita subtire, tricotata si un pulovar lung, gen pardeiu, tricotat. Ploua. Sunt barbati care ma privesc insistent, acea privire lasciva. Mi se face teama. Ma privesc in vitrinele magazinelor. Rochia nu e indecenta ca lungime. Nu inteleg de ce mi se intampla asta. 

Aproape de casa, mama ma asteapta cu umbrela. :) Ce mama divina am. Multumesc ca o am, cu bune si cu rele.