O alta fata single

Mă regăsesc în scrierile acestei fete...

AICI DESPRE PAREREA UNEI FETE SINGLE ASUPRA CASATORIEI

Destin - de Claudia Groza

Clapele pianului se mişcă într-un ritm ameţitor. Ea închide ochii şi simte cum muzica pătrunde prin toţi porii. Degetele sunt atât de subţiri, acoperite de o piele transparentă, fină. Muzica este refugiul ei. Are nevoie de o soluţie, de o idee, de un plan.  Viaţa ei trebuie să se schimbe, să se transforme, să revină la ce a fost. Gândul o poartă spre amintirea lui, omul de culoare. Tresare, zâmbetul îi îngheaţă pe chipul palid, cu pomeţii osoşi bine evidenţiaţi. Sunetul creşte, mâinile devin agitate. Respiră adânc, pieptul costeliv se ridică şi rămâne suspendat în aer o perioadă. Răsuflă uşurată, dar pe obraji apar fire argintii de lacrimi. În aerul rece al încăperii, ele îngheaţă. Probabil şi-a amintit de cel care i-a rănit visele. Muzica este lină, ca o dezamăgire amară care pătrunde încetul cu încetul în suflet. Se opreşte, brusc, fără a finaliza melodia. Îşi şterge încet obrazul drept, priveşte atent şi încordată degetele firave. Se ridică, păşind ferm spre fereastra ce dă înspre grădină.

-Mi-aţi distrus sufletul, dar nu şi viaţa. Veţi plăti amarnic pentru suferinţa ce mi-aţi produs. Nimic nu scapă nepedepsit pe lumea aceasta.

Zăpada argintie acoperea totul, ca un văl fermecat. Apa picurată de la streaşină îngheţase, transformându-se într-o oglindă.

-Da, oglinda, asta este! strigă femeia slabă, care din profil părea doar o dungă, cu uşoară curbură la nivelul feselor.

Merse la dulapul din camera alăturată, îl  deschise larg, până ce uşile au lovit pereţii. Zgomotul nu a speriat-o, ba chiar i-a dat putere. A scos victorioasă oglinda, dar nu oarecare, ci una care avea trei părţi, prinse între ele. Răsuflă uşurată, timp în care strânse puternic din ochi şi duse oglinda la piept. „Voi reuşi!”şopti tânăra. „Veţi plăti pentru rănile ce mi le-aţi produs!”

Cu paşii număraţi parcă, cu privirea în pământ, oglinda ţinută strâns cu ambele mâini, ea se întoarse în camera pe care o părăsise acum câteva minute.  Aşeză foarte atentă oglinda pe suprafaţa lucioasă a pianului. Mergând cu spatele pentru a nu pierde din ochi oglinda – de parcă ar fi avut picioare să fugă – a luat bagheta magică primită în dar de la femeia ce fumează ţigări cu miros de cocos. Stând dreaptă, cu bagheta între degetele împreunate ca pentru rugăciune, cu ochii închişi şi muşcând uşor buza de jos, tânăra se gândea la ceva. În scurt timp, să fi fost trei minute, în dreptul fiecărui compartiment al oglinzii a apărut: un ţânţar, un scarabeu şi un melc.

„Da, a funcţionat!” îngăimă fata. „Acum să vă văd dragilor frumoşi. Priviţi-vă cât de frumoţi sunteţi. Aşa arată sufletele voastre.”

Ţânţarul era bărbatul vorbăreţ... vorbăreţ şi atât. În rest un fricos, un frustrat şi-un complexat, care nu a avut puterea să-i explice de ce a ales să renunţe. Este figurantul care crede că ştie a zâmbi, uitând de depresia cumplită din care această femeie puternică l-a scos în iarna care a trecut. Omul care nu a apreciat că a fost salvat dintr-o criză urâtă de astm de bunătatea ei, care i-a stat alături sub cerul înstelat, hrănindu-l cu struguri şi răsfăţându-l ca şi cum l-ar fi iubit de-o viaţă. “Plăteşte scumpule pentru indiferenţa ta”. Ţânţarul se privi de două – trei ori în oglindă şi muri, strivit de propria îngâmfare.

Scarabeul este un gândac cu personalitate, însă doar la exterior. În adâncul său, plângea în fiecare clipă, avea atâtea răni nevindecate şi multă răutate, invidie, frustrare adunate în mormane uriaşe. Nu putea să le şteargă, nu avea cum să le îngroape, căci erau prea multe. A considerat că îi este la îndemână să le verse în viaţa ei. Ea le-a primit, a încercat să-l vindece de răutate, să-i spele şi să-i panseze sufletul. În clipa în care şi-a înfipt ghearele de scarabeu în părul ei, a înţeles cu cine are de a face. Un duşman veritabil, de care trebuia să fugă cât mai departe, cât mai repede şi mai ales pentru totdeauna. Ca trezit din anestezie, scarabeul şi-a conştientizat fapta şi a regretat sau nu, dar şi-a cerut iertare şi a cerşit încă o şansă. Cu teamă, dar crezând în iubire până la moarte, femeia l-a iertat. Mare greşeală a făcut. Scarabeul i-a consumat mare parte din suflet, din timp şi energie. Din mulatrul chipeş, sportiv, parfumat, ajunsese un scarabeu negru, fără valoare.Uitându-se în oglindă a murit îngrozit de aspectul hidos al sufletului său.

Ultimul... hmmm. Se credea a fi cerul şi pământul, Don Juan-ul şi romanticul nemuritor al tuturor timpurilor. Totul a fost o mască ce s-a uzat extrem de repede şi a căzut. Chipul a rămas fără expresie, sufletul descoperit şi atât de gol încât puteai introduce pumnul, iar cuvintele patetice. Un bărbat care nu a învăţat într-o viaţă să nu facă altuia ceea ce lui nu i-ar plăcea. Un om fără vise, dar fascinat de visele ei, a crezut că se poate juca cu ele. S-a înşelat amarnic. Într-adevăr le-a şifonat zdravăn, dar îngerii le-au salvat la timp din mâinile lui murdare de minciuni. Un om lent ca el, apatic şi fără idei s-a transformat într-un melc. Unul din acela fără cochilie, fără adăpost, pierdut printre frunze şi alungat de toţi. Privindu-se în oglindă, a început să se strângă de durere. În scurt timp, a murit.

Femeia liniştită, fără niciun semn de suferinţă pe chip, i-a luat pe toţi pe o coală de scris, înmiresmată cu mir. Cu spatele drept, buzele strânse, a ieşit în curte, şi le-a dat foc. Pe măsură ce focul îşi înălţa limbile spre cer, chipul ei prindea viaţă, zâmbetul îşi făcea apariţia între colţurile gurii, iar ochii îi străluceau. Se transforma în Ea, aşa cum îşi dorea de mult, aşa cum cei dragi o rugau să redevină.

„Ce aş fi fost dacă nu v-aş fi întâlnit? O femeie cu mai multă energie, cu mai mult timp dedicat sufletului ei, cu stimă de sine, cu dragoste de dăruit. Acum, va sta o perioadă să caute curajul de a porni pe drumul vieţii căutându-şi dragostea.”

Pianul o aştepta. Melodia ce se năştea din atingerea clapelor era veselă, energică, optimistă.

Ea îşi începe o nouă etapă a destinului. Cea spre culmile succesului, ale iubirii, ale armoniei.

Dezamăgirile, lacrimile şi durerea au fost arse în miros de mir. Îngerii o iubesc şi au eliberat-o. Venise timpul. Muzica răsună şi sufletul renaşte.