- Am simțit mereu că-mi lipsește ceva. Drumul meu în
viață era stabilit clar și rațional, dar voiam mai mult. Visam să mă văd
prin ochii unui bărbat care mă iubește, nu doar prin ochii mei. Am
început să caut și l-am găsit. De fiecare dată altul, de fiecare dată
nepotrivit. Desigur, pe unii i-am făcut oameni. I-am crescut, i-am
îmbrăcat, le-am arătat lumea. Genul ăsta de lucruri, genul ăsta de
relație. Nu m-a deranjat nici măcar o clipă. Nu zic, am învățat și eu de
la ei, până la urmă este un schimb firesc și corect. Dar nu s-a legat
nimic. Nu am iubit cu adevărat niciodată. Oare cum aș fi putut? Eram
prea concentrată asupra carierei, prea concentrată să fac și nu să simt.
Timpul mi se scurgea printre degete, iar eu voiam doar să-l transform
în aur.
Tamara îmi vorbea deschis despre nefericirea ei, de parcă încerca
să-și mascheze mai bine adevărata suferință. S-a oprit pentru o clipă și
a tras aer în piept cu putere, lăsându-mi impresia că urmează o
confesiune.
- Nu credeam că este nimic în neregulă cu asta, până să-l întâlnesc
pe el. M-am îndrăgostit ca o adolescentă, profund și iremediabil. De
fapt am aflat că este fără leac după ani de zile în care nu am reușit să
mă vindec. Mă obișnuisem să fiu mereu o femeie puternică și perfectă.
Cu el însă am învățat să fiu doar femeie. Să fiu dulce și vulnerabilă,
să mă las condusă și ocrotită. Atât cât eram eu în stare, atât cât îmi
permiteau anii de învățătură spartană. Pentru el aș fi fost dispusă să
renunț la tot, să fug în lume, să dau cu piciorul la toată munca. Aveam
nevoie de el, asta era. Însă nu m-a vrut. Într-o zi mi-a spus: “Îmi doresc pe cineva de care să am eu grijă, nu invers“.
Și a plecat. Eu aș fi putut să-i ofer totul, numai asta nu. Nu mă
gândisem niciodată că un bărbat va refuza o femeie desăvârșită pentru a
căuta una pe care să o poată îmbunătăți. Am înțeles târziu că să fii
admirată nu e totuna cu să fii iubită, iar jumătățile sunt făcute să fie
imperfecte pentru a se putea completa. Eu din fericire și nefericire,
eram deja un întreg. M-am întors în final la ale mele, căci nu știam să
fac altceva. Nici măcar să sufăr.
Tamara s-a oprit brusc, fixându-și privirea într-un punct îndepărtat,
unde probabil își abandonase toate speranțele și amintirile.
- Am urcat prea sus și m-am trezit singură. Probabil într-o zi o
să-mi găsesc pe cineva. O să fiu soția și mama perfectă. O să fac în
continuare totul ireproșabil, o să fiu un model de urmat pentru multe
femei, o să fiu fericită și împlinită cât să dau bine în pozele din
articolele voastre. Totul o să se desfășoare civilizat și corect, cum am
învățat. O să fiu iubită? Nu știu asta, sper doar, dacă mă va lăsa
într-o zi, să se ducă după una mai bună decât mine, nu mai proastă. Ar
fi păcat altfel. Înseamnă că mi-am umplut timpul degeaba.
Tamara s-a lăsat descompusă în cioburi diamantine poate și pentru ca
alte femei să-și vadă și să-și recunoască propria reflexie… Poate nici
așa nu e bine – să fii femeia idealurilor tale…
