Vreau sa citesc...

Inghetata... ajung la posta. trimit premiile concurentilor de la primele concursuri organizate de mine. Dupa ce le-am tot plimbat dupa mine, adaugand in fiecare zi un alt plic - ca sa economisesc timp - am reusit azi.
Doamna de la ghiseu, cam gretoasa spune:
- Pe o vreme ca asta nu ieseam din casa.
- Nu am venit special la posta. Le-am carat de multe ori dupa mine. Azi, vin dupa ore de munca.
- Asa am obosit sa scriu.
Imi sta pe limba sa ii spun ca eu am scris - urat, recunosc (nu pot scrie cu marker pe table lucioase) - 6 ore azi.
Plec multumita ca voi face fericiti sapte oameni.
Lacrimile imi joaca in ochi. Ma simt abandonata. Nu am credit la telefon de 3 saptamani si nimeni nu m-a sunat sa vada daca mai traiesc. Cand trimiteam mesaje, din 10 imi raspundeau trei- patru. Se pare ca se simteau obligati.
Acum vorbesc despre oamenii vechi din viata mea.... pe care ii credeam prieteni. Pe naiba! Am devenit atat de rai, invidiosi, egoisti.
Mi-am ocrotit si iertat elevii de note mici si ei au inteles ca nu pot fi dura, si nu pot da 3 si 4. Am terminta un capitol si dau teste. Cu o obraznicie fantastica ma intreaba:
- De ce dam test?
- Pentru ca am terminat un capitol.
- Haideti doamna. Suntem in februarie. Pana in iunie aveti timp sa ne dati note.
- Cred ca v-ati intrecut cu gluma. E vina mea. Am fost prea buna cu voi. Nici nu apreciati. Veti spune ca eu nu am predat, nu ca nu ati invatat voi.
II intreb ceva. O liniste de iti tiuiau urechile. O eleva cauta in caiet. Raspunde corect.
- Bine ca ati notat macar. Am dovezi.
Sunt trista. Tot mai trista. Lumea e stearpa in jurul meu. Oamenii draguti si buni ii gasesc doar virtual si atat de departe. Gerul ma deprima. Sufletul urla ca lupii la luna.
Citesc un mail impresionant despre "Oscar si Tanti Roz" de Eric Emanuel Schmitt. Plang si plang. Imi doresc aceasta carte cu ardoare. Si nu mai am bani. Oare o gasesc la biblioteca? Si e ger... si timpul a inghetat... si mie mi-e teama de gheata.
-Doamna, cand vine primavara?
- Pe 1 martie.
- Sigur? Sunteti trista. Ce ati patit? Nimic. Doar obosita...foarte obosita....
Citesc... si ma gandesc la razele timide de soare ce incercar sa zambeasca azi oamenilor, vietii, iubirii... :)

TEXT cu T voios sau trist de Loredana C.

www.ingerica.blogspot.com

Toată tinerețea ta…

Toată tinerețea ta trimis-ai timbre pe scrisori tare tumultoase tuturor iubirilor tale. Tare-ai tânjit după răspunsuri transpuse în gesturi tangibile și tandre. Tot ce-au transmis însă au fost doar triste și timide toleranțe.

În timp, tăcerea lor tenebroasă s-a transformat în tainițele sufletului tău din teamă apăsătoare în teroare. Teribila teroare de a nu fi totdeauna tu cel respins.

Tânărul temerar de altădată e acum tributarul unor triste și tulburătoare amintiri.

Pentru tine, trubadurii nu vestesc iubirea prin cântecul lor tremurat, ci doar își zgârie timpanul. Pentru tine, trandafirii nu transmit nimic. Pentru tine, toamna e doar suportarea nostalgiei exagerate a unora după timpul torid din vara trecută. Iar inima e un organ supralicitat.

Și totuși…

Nu. Nu ai abandonat. Simți că nu s-a terminat timpul tău.

Tânjești să fii treaz și nu tumefiat, chiar dacă doare tare. Teribil de tare. Organic.

Tinzi tot timpul spre tumultul tangibil al tensiunii pe care nu ți-o oferă teama, ci trăirea.

Alungi regretele tardive. Nu vrei să putrezești în temnița trecutului. Te trage spre el un alt târâm. Tărâmul tuturor trăirilor transfigurate.

Trăiești. Te temi. Trăiești!

Poveşti

În miez de noapte m-au vizitat poveştile. Le-am dat cu mâna la o parte.
"Poate mâine, le-am zis."
"Te rugăm... numai tu ne poţi salva. Du-ne în lume. Fă-ne cunoscute copiilor. Au nevoie de noi."
"Am obosit. Lecţii, gânduri, dorinţe neîmplinite, dragoste amară, renunţări, lacrimi.... am obosit. Căutaţi pe altcineva o perioadă."
"Noi te vrem pe tine. Noi te vrem pe tine. Noi te vrem pe tine."
"Chiar nu pot... zău. vă trec aici într-o agendă, iar de voi avea vacanţă - măcar câteva zile - am să vă dau viaţă".
"Bine... facem o înţelegere?"
"Ce înţelegere?"
"În momentul în care ne vei da viaţă, vei primi vestea ca porţi în pântece un copil".
"Ăsta e şantaj. Poveşti poveşti, dar totuşi... să păstrăm o doză de realism".
"Nu ne crezi? Încearcă. Numai aşa poţi afla."

Mă trezesc şi zâmbesc. Ce poveşti ciudate! Or fi fost vocile îngerilor? O însemna ceva toată "povestea " aceasta?