Mama fericita, copil fericit!
Multe femei au impresia ca maternitatea inseamna sa-ti sacrifici nevoile si placerile pentru bunastarea copilului. Gresit! Nu-l ajuti cu nimic daca ii acorzi tot timpul, toata atentia si toata energia ta, dar esti epuizata, frustrata si nefericita. Nu te va respecta si nu te va aprecia pentru asta. Din contra, un copil simte si va ajunge sa se invinovateasca pentru nefericirea evidenta a parintelui.
"Cand devii mama, prioritatile se schimba. Cel putin in primii ani de viata ai copilului, acesta este dependent de prezenta mamei. Aceasta prezenta este chiar vitala pentru copil, absenta mamei fiind o trauma pentru el. Aceasta prezenta insa trebuie sa fie una reala, psihologica. De multe ori, mamele sunt atat de coplesite de acest rol incat ele sunt prezente fizic, dar sunt absente emotional. Desi ele sunt acolo, nu pot sa ii fie alaturi copilului pentru ca nu mai au resursele necesare. De aceea, este necesar ca mama sa ceara ajutorul de cate ori simte ca este neputincioasa si este necesar ca mama sa continue sa isi traiasca macar partial rolul de dinainte de sarcina", le sfatuieste psihoterapeutul Catalina Hetel pe mamici.
Alina Sandu este o mamica tanara cu un baietel de 3 ani si jumatate. Din fericire, jobul ii permite sa petreaca destul timp cu Andrei, fiul ei, dar tot nu gaseste niciodata suficient timp pentru ea: "Copilul iti ocupa mult timp si, mai ales, cand este mic, nu-l poti neglija sau sa-l lasi nesupravegheat. Erau momente cand faptul ca faceam dus linistita era cea mai mare fericire. Acum sunt fericita daca pot sa-mi vad serialul o data pe saptamana. Cat despre manechiura, pedichiura sau coafat, toate le fac pe fuga, cat sa nu plec nearanjata din casa. Dar nu-mi pare rau nicio clipa. Nimic nu se compara cu momentele petrecute cu Andrei."
Mama care s-a dedicat copiilor, a renuntat la viata personala, placeri nevinovate sau ganduri marete este, pentru societatea romaneasca, mama ideala. Dar copilul poarta pe umeri povara nefericirii ei. Cu atat mai mult cu cat spiritul ei de sacrificiu este direct proportional cu asteptarile pe care le are de la copil. Pe masura ce creste, copilul va avea alte idealuri decat si-a imaginat mama si atunci intervin reprosurile, de o parte si de alta. De aceea, mama ar trebui sa gaseasca echilibrul intre viata personala si dedicarea pentru copil. "Este complicat pentru un copil sa auda intreaga viata ca mama "s-a sacrificat pentru el". Copilul nu cere sacrificii. Pe de alta parte, un model de mama care se sacrifica si sufera va transmite mai departe copiilor sai acest model. Copiii si viitorii adulti se vor teme sa fie fericiti, ca si cum "nu ar fi permis" sau "nu s-ar cadea". Sau mai exista varianta in care copilul considera ca acest sacrificiu i se cuvine, este normal si se transforma fara sa vrea intr-un adult egoist caruia i se pare normal ca ceilalti sa se sacrifice pentru el", adauga psihoterapeutul Catalina Hetel.
Nu spune nimeni ca trebuie sa fii un parinte distant, lipsit de afectiune si complet egoist. Dar este bine pentru amandoi sa gasesti o cale de mijloc intre egoism si abandon.
Epoca de mult apusa a mamei "full time"
Stiti povestea lui Millicent, o mama care nu se despartea practic niciodata de copilul ei. Isi purta tot timpul si oriunde bebelusul in brate? Daca ati citit "Conceptul continuum" a lui Jean Liedloff, stiti foarte bine la cine ma refer. Mi se pare cel mai elocvent exemplu de ASA NU, de greseala pe care-o poate face o mama. Din prea multa dragoste si grija parinteasca, din prea mult sacrificiu, mama ii poate fi stirbi grav independenta copilului. Nu ma intelegeti gresit, nu spun ca o mama sa rateze primul zambet, primul cuvant sau primul pas al bebelusului si nici sa-l instaleze in bratele bunicilor sau al bonei, dar personajul cu pricina dezvaluie un comportament exagerat, din punctul meu de vedere.
Femeia ar trebui sa inteleaga ca fericirea familiei nu sta in sacrificiul ei suprem. Nu mai traim in societatea patriarhala, cand mama statea acasa si avea grija de copii. Mama moderna este datoare sa-si doreasca mai mult de la ea, mai ales ca poate gasi echilibrul intre viata de familie si viata personala si profesie.
"Rolul de mama presupune renuntari si un efort din partea parintilor. Nu putem face copii si sa asteptam sa ne distram ca inainte sau sa ne confundam in munca la fel ca inainte. Copilul cere atentie si are nevoie de mult timp disponibil. Dar in acelasi timp, copilul nu ne cere sa fim alaturi de el 24 de ore zilnic. Este chiar periculos ca mama sa traiasca exclusiv pentru copil si prin copil. Atunci cand pentru mama copilul este singura ratiune de a fi, copilul are un rol ingrozitor de greu. Copilul are nevoie sa fie el insusi si sa aiba curajul de a-si trai propria viata si de a face propriile greseli. Atunci cand greselile, esecurile normale o dezamagesc pe mama sau dimpotriva chiar o distrug, copilul va ajunge sa isi jaloneze viata in functie de asteptarile mamei si nu de propriile nevoi. Parintii au dreptul si chiar obligatia de a-si trai viata impreuna cu copilul si nu pentru copil. Copilul este un membru al familiei si nu o povara. Este o bucurie, nu un sacrificiu", completeaza Catalina hetel, psihoterapeut.
Studiile arata ca maternitatea este asociata cu pierderea identitatii feminine. Dar orice mama a fost, inainte de toate, femeie. De ce sa-si piarda acest drept dupa ce da nastere unui copil? Ba din contra, cred cu tarie este este obligata sa fie femeie si ca are responsabilitatea sa aleaga un mod de viata potrivit atat pentru copil, cat si pentru ea. Femeia nu trebuie sa renunte nici la maternitatea care o implineste, dar nici la ambitiile personale.
Si in plus, femeia nu este singura responsabila de copil. Barbatii trebuie sa se achite in mod echitabil de sarcinile parentale si casnice.
Am intrebat un barbat cum isi iubeste copilul: "Il iubesc si atat. Ii platesc scoala, am grija sa nu ii lipseasca nimic si imi petrec din timpul liber cu el. Fara incorsetari, fara sacrificii, fara prioritati. O sa fiu langa el ori de cate ori are nevoie de mine. Dar este datoria lui sa experimenteze, sa cunoasca viata din propria perspectiva. Nu vad cu ce-l pot ajuta eu. Va gresi, va invata din greseli, se va forma ca personalitate. Eu imi vad de viata mea", ne-a marturisit Gabriel Stoica, tatal unui adolescent de 13 ani.
Daca barbatii pot fi si tati si barbati, daca nu simt nevoia sa-si sufoce copii cu atentia lor si cu grija excesiva, inseamna ca nu-si iubesc copiii? De ce nu pot face si femeile acelasi lucru?
Ce inseamna sa fii si mama si femeie? Cum gasim echilibrul intre cele doua roluri?
Cumpara-ti rochia care-ti place, poarta tocuri, du-te la coafor sau la masaj. Nu este o crima! Ai sa descoperi ca micutul tau va fi foarte fericit sa te vada frumoasa, increzatoare si bine dispusa.
Poti la fel de bine sa dai tot ce-i mai bun la serviciu, dupa care sa te ingrijesti de copilul tau. Sa-i oferi atentia cuvenita, sa mancati si sa faceti lectiile impreuna sau sa va jucati. Dar nu te opreste nimeni sa iesi cu sotul la o cina in oras, cu prietenele la shopping si, cel mai important, sa petreci timp de una singura. Fie ca faci o plimbare scurta, te duci la fitness sau citesti o carte, ia din cand in cand o pauza si relaxeaza-te. Vei gasi apoi taria sa o iei de la capat si sa imbini cu succes rolurile de mama si femeie.
Poti sa fii la fel de grijulie si responsabila din pantofii cu toc inalt care dezvaluie o pedichiura ireprosabila. Nu inseamna ca-ti iubesti mai putin copilul.
"Eu mi-am dorit mult sa raman insarcinata si sa traiesc miracolul maternitatii. Dar sunt genul de om care nu intelege de ce statutul de mama trebuie sa-l inlocuiasca pe cel de femeie. Si, crede-ma, am fost blamata pentru asta. Dar stii ceva? Mie mi-a adus numai beneficii. Am un tonus si o stare de spirit de invidiat, iar Maria, printesa mea de 5 ani, parca simte asta. Ma ingrijesc, ma aranjez, ies destul de des in oras cu fetele sau cu sotul si prietenii nostri. Asta nu inseamna ca imi neglijez copilul. Mi se pare o prostie. Societatea asta parca vrea sa te indobitoceasca si te indoctrineaza. De ce sa ma consume copilul de toata energia? Il ajut cu ceva daca ma enervez si tip la el? Sau daca ma descarc pe David, sotul meu, cand vine acasa?", ne marturiseste Anne Marie, o mamica de 30 de ani.
Cate ati reusit sa fiti mame fara sa sacrificati femeia din voi? Si cum ati reusit sa ajungeti la acest echilibru? Ce inseamna pentru fiecare dintre voi sa fii mama, dar si femeie?
