“Cutreierand prin uimitoarea lume a basmului, iti doresc ca sa pasesti cu pasi repezi in lumea realitatii de maine in postura de invatatoare sau de ce nu, o gingasa dar exigenta profesoara. Pana atunci eu iti doresc succese depline.” Cu prilejul zilei de 8 martie 1988
Asa a inceput totul… Era un vis care incepea sa fie incurajat de oamenii dragi din viata mea.
Mi-am dorit sa fiu invatatoare, apoi profesoara de limba si literatura romana. Cand am inceput sa studiez chimia, in clasa a VII-a, m-au vrajit elementele chimice, simbolurile lor, iar profesoara m-a fascinat. O femeie tanara, frumoasa, care stia sa impuna respect, sa-si faca materia iubita. In liceu, m-am indragostit de stiinta ce studiaza viata (bios = viata, logos = stiinta). Am participat la olimpiade, am patruns in tainele celulei si am descoperit o lume magica, piese minuscule care pun in functiune un organism, uneori atat de complex cum este omul. Am decis sa urmez facultatea de biologie.
Au fost 4 ani cu emotii, frumusete si durere – in special la laboratoarele cu disectii- dar am obtinut diploma ce-mi oferea libertatea si sansa de a deveni profesoara. Osciland intre munca de cercetare si munca la catedra, am ales sa-mi urmez visul.
Pe ultima suta de metri am facut dosar, depus la inspectoratul scolar si au inceput asteptarile pentru repartizare...scoala generala sau liceu…Emotii intense. Drumuri zilnice la inspectorat, nervi, cozi, imbranceli…pentru ce?! Nu stiu nici eu…nici pana in ziua de azi. Imi pierdusem speranta de a obtine post, dupa atatea zile in care mi se tot spunea ca nu mai sunt posturi pentru biologie. Dar, asa cum spunea Coelho, “atunci cand iti doresti ceva, tot Universul conspira la realizarea visului”, asa s-a intamplat si in cazul meu. Intr-o seara, obosita, dezamagita, am fost trezita aproape de miezul noptii – ca in povesti - de sunetul strident al telefonului. Nu era nimeni altul decat inspectorul scolar pentru a ma instiinta ca s-a eliberat un post la o scoala generala, Scoala de Sud, in sectorul 4.
A doua zi, m-am prezentat la scoala. Inca nu aveam decizia pe post, dar trebuia sa anunt ca sunt profesor de biologie acolo. O data ajunsa, mi-a placut foarte mult. Scoala mare, impunatoare. Ajunsa pe holurile scolii, emotiile si-au facut aparitia. Pana acum am fost eleva, studenta, chiar si-n perioada de practica pedagogica nu m-am simtit profesoara. M-am asezat la coada de audienta la cabinetul domnului director. Stand acolo, sunt abordata de o colega de facultate. Era foarte crispate sa nu care cumva sa fi venit cu pile sis a-I iau locul. I se aduce la cunostinta ca sunt doua catedre de biologie si se linisteste. Mi se face incadrarea, adica mi se inmaneaza clasele la care voi preda. Mi se spune ca am clase de elita. Posibil. Poate chiar sunt norocoasa.
Urmeaza perioada de asteptare si pregatire sufleteasca pentru intrarea la orele de curs. Imi fac planificarile, putina ordine in laborator. Imi cunosc mai bine colegii. Incepe numaratoarea inversa. Inima imi este cat un purice. Imi pun o mie si una de intrebari. Daca sunt rai? Daca nu-i pot stapani? Nu se poate. Nu am cum. Gasesc o modalitate sa le vin de hac.
Gata. 15 septembrie. Prima zi de scoala. Atat pentru elevi cat si pentru mine din ipostaza de cadru didactic.
Cand dau sa intru in scoala, doamna care se ocupa de curatenie, tipa la mine:
- V-am spus sa nu mai intrati pe intrarea profesorilor!
- Sunt profesoara, spun timid, de parca minteam.
- Profesoara sau invatatoare? Spuse neincrezatoare doamna.
- Profesoara de biologie.
- Sunteti atat de tanara!
- Multumesc. Si o zbughesc spre cancelarie. Doamne ce interviu!
Stau putin si ies in curtea scolii la festivitatea de deschidere a noului an scolar. Sa fie unul de bun augur imi doresc.
Ma uit in agenda. Prima ora de curs o am la orele 16. Mai e ceva pana atunci. Clasa a VI-a. Sunt micuti, hai ca-i bine.
Iau catalogul provizoriu si intru sigura pe mine la clasa. Port tocuri, un pantalon de culoare olive si o camasa. Tinuta impunatoare. Apas clanta. Inima mi-o simt in gat. Picioarele imi tremura.
Aud un murmur… “Oauuu”.
- Buna ziua!
- Buna ziuaaa! Raspund ei in cor. Zambesc. Imi amintesc de perioda cand eram eleva. Ce placere era sa salutam in cor si prelungit.
- Numele meu este Luiza Diaconescu. Voi fi profesoara voastra timp de un an. Sper sa ne intelegem si sa fie o placere sa colaboram in cadrul orelor.
- Da, doamna.
Incepe asaltul de intrebari de o parte si de alta. Ii chestionez cu privire la cum a decurs ora de curs anul trecut, si cum ar vrea ei sa fie ora ideala de biologie. Le spun asteptarile si cerintele mele de la ei. Se pare ca i-am cucerit. La finalul orei imi zambesc si nu vor sa mai iasa din laborator.
Asa a inceput totul… Era un vis care incepea sa fie incurajat de oamenii dragi din viata mea.
Mi-am dorit sa fiu invatatoare, apoi profesoara de limba si literatura romana. Cand am inceput sa studiez chimia, in clasa a VII-a, m-au vrajit elementele chimice, simbolurile lor, iar profesoara m-a fascinat. O femeie tanara, frumoasa, care stia sa impuna respect, sa-si faca materia iubita. In liceu, m-am indragostit de stiinta ce studiaza viata (bios = viata, logos = stiinta). Am participat la olimpiade, am patruns in tainele celulei si am descoperit o lume magica, piese minuscule care pun in functiune un organism, uneori atat de complex cum este omul. Am decis sa urmez facultatea de biologie.
Au fost 4 ani cu emotii, frumusete si durere – in special la laboratoarele cu disectii- dar am obtinut diploma ce-mi oferea libertatea si sansa de a deveni profesoara. Osciland intre munca de cercetare si munca la catedra, am ales sa-mi urmez visul.
Pe ultima suta de metri am facut dosar, depus la inspectoratul scolar si au inceput asteptarile pentru repartizare...scoala generala sau liceu…Emotii intense. Drumuri zilnice la inspectorat, nervi, cozi, imbranceli…pentru ce?! Nu stiu nici eu…nici pana in ziua de azi. Imi pierdusem speranta de a obtine post, dupa atatea zile in care mi se tot spunea ca nu mai sunt posturi pentru biologie. Dar, asa cum spunea Coelho, “atunci cand iti doresti ceva, tot Universul conspira la realizarea visului”, asa s-a intamplat si in cazul meu. Intr-o seara, obosita, dezamagita, am fost trezita aproape de miezul noptii – ca in povesti - de sunetul strident al telefonului. Nu era nimeni altul decat inspectorul scolar pentru a ma instiinta ca s-a eliberat un post la o scoala generala, Scoala de Sud, in sectorul 4.
A doua zi, m-am prezentat la scoala. Inca nu aveam decizia pe post, dar trebuia sa anunt ca sunt profesor de biologie acolo. O data ajunsa, mi-a placut foarte mult. Scoala mare, impunatoare. Ajunsa pe holurile scolii, emotiile si-au facut aparitia. Pana acum am fost eleva, studenta, chiar si-n perioada de practica pedagogica nu m-am simtit profesoara. M-am asezat la coada de audienta la cabinetul domnului director. Stand acolo, sunt abordata de o colega de facultate. Era foarte crispate sa nu care cumva sa fi venit cu pile sis a-I iau locul. I se aduce la cunostinta ca sunt doua catedre de biologie si se linisteste. Mi se face incadrarea, adica mi se inmaneaza clasele la care voi preda. Mi se spune ca am clase de elita. Posibil. Poate chiar sunt norocoasa.
Urmeaza perioada de asteptare si pregatire sufleteasca pentru intrarea la orele de curs. Imi fac planificarile, putina ordine in laborator. Imi cunosc mai bine colegii. Incepe numaratoarea inversa. Inima imi este cat un purice. Imi pun o mie si una de intrebari. Daca sunt rai? Daca nu-i pot stapani? Nu se poate. Nu am cum. Gasesc o modalitate sa le vin de hac.
Gata. 15 septembrie. Prima zi de scoala. Atat pentru elevi cat si pentru mine din ipostaza de cadru didactic.
Cand dau sa intru in scoala, doamna care se ocupa de curatenie, tipa la mine:
- V-am spus sa nu mai intrati pe intrarea profesorilor!
- Sunt profesoara, spun timid, de parca minteam.
- Profesoara sau invatatoare? Spuse neincrezatoare doamna.
- Profesoara de biologie.
- Sunteti atat de tanara!
- Multumesc. Si o zbughesc spre cancelarie. Doamne ce interviu!
Stau putin si ies in curtea scolii la festivitatea de deschidere a noului an scolar. Sa fie unul de bun augur imi doresc.
Ma uit in agenda. Prima ora de curs o am la orele 16. Mai e ceva pana atunci. Clasa a VI-a. Sunt micuti, hai ca-i bine.
Iau catalogul provizoriu si intru sigura pe mine la clasa. Port tocuri, un pantalon de culoare olive si o camasa. Tinuta impunatoare. Apas clanta. Inima mi-o simt in gat. Picioarele imi tremura.
Aud un murmur… “Oauuu”.
- Buna ziua!
- Buna ziuaaa! Raspund ei in cor. Zambesc. Imi amintesc de perioda cand eram eleva. Ce placere era sa salutam in cor si prelungit.
- Numele meu este Luiza Diaconescu. Voi fi profesoara voastra timp de un an. Sper sa ne intelegem si sa fie o placere sa colaboram in cadrul orelor.
- Da, doamna.
Incepe asaltul de intrebari de o parte si de alta. Ii chestionez cu privire la cum a decurs ora de curs anul trecut, si cum ar vrea ei sa fie ora ideala de biologie. Le spun asteptarile si cerintele mele de la ei. Se pare ca i-am cucerit. La finalul orei imi zambesc si nu vor sa mai iasa din laborator.
