luni, martie 26

Cândva

Nu mă vezi,

Genele te-au orbit.

Nu mă auzi,

Cuvintele vipere te-au surzit.

Nu-mi vorbeşti,

Realitatea te-a amuţit.

[Într-o zi vei vrea să desenezi râme între sânii mei,

Orice... şi nu voi mai fi.

Să nu mă plângi.

Nu are rost. Va fi prea târziu.

Poţi să mă muşti.]

Nu mă atingi,

Căci eşti din gelatină.

Nu mă iubeşti,

Căci eşti o dâră de parfum.

De ce ai insistat să mă cunoşti?

Am uitat că eşti râul norilor cocliţi...

Odihna

Zilele acestea m-am simtit foarte obosita. Am furat cate o ora-doua de somn la pranz, dar asta in cazul in care efectiv organismul meu le-a cersit acuzand o stare de rau... voma, sau ameteli puternice.

Ii spuneam unui prieten aseara ca am reusit sa dorm la pranz, iar el razand imi spune: "foarte bine, odihna la tine e o virtute. stiu ca suna ciudat, dar tu ai un ritm nebun de viata. uneori e bine sa te mai opresti si sa privesti in jurul tau sau chiar in sufletul tau".

Astazi m-am trezit tarziu, cu toate ca citisem articolul "de ce e bine sa te trezesti la 5" si fusesem de acord. Insa, am dormit cu vise... si culmea, erau vise cu solutii pentru planurile mele. Subconstientul asta. M-am speriat cand am visat ca nu mai stiu sa conduc... desi, acesta este un automatism, nu? :)

Mi-e dor de calatorii... de-abia astept vacanta... am ceva oferte, asta in cazul in care gasesc si bani. Insa, ingerii sunt in preajma mea.... si va fi bine... toate se rezolva cu folos... :)

Pana atunci, ma bucur de vestile primite de la parintii care citesc povestile mele copiilor... :)
Promit ca in vacanta, voi scrie mult mai mult pentru ei. Daca pana acum era o pasiune de-a mea, acum devine o datorie pentru a bucura si a creste sufletele copiilor.

Imi doresc lansari sau mai repede spus promovari de carte in toata tara. Sper sa fac asta in vara, cu ajutorul prietenilor mei cunoscuti prin intermediul acestui blog. :)

Sa va fie saptamana bucurie... sa va gasiti curajul de a face lucruri frumoase pentru suflet si pentru minte.