Card de salariu

Am schimbat scoala, am schimbat si banca prin care mi se vireaza banii. sapatamana trecuta, contabila liceului a venit sa ma caute, sa-mi aduca la cunostinta ca trebuie sa-mi fac card de debit. bun. e o perioada nebuna, nebuna, nebuna.

azi, neavand ore, am mers sa rezolv.

doamna de la banca se misca in reluare. 

imi adreseaza setul de intrebari: unde locuiesc; starea civila, ce planuri de viitor am. Aici, eu ma opresc si voiam sa spun planul cu plecatul in alta tara, povesti publicate bla bla bla, la care dansa raspunde pentru mine, foarte rapid si sigur: "sa te casatoresti, nu?"

zambesc. "da, o voi face si pe asta, cred ca este timpul sa o fac si pe asta.", raspund usor.

o voi face si pe asta?  ihmmmm..... cu mare drag! cand? ar fi culmea culmilor se se intample mai curand decat mi-am calculat... :))

Nevoia de a fi validaţi

Zile frumoase, liniştite, cu bucurii şi zâmbete, se aştern în calendarul vieţii fiecăruia dintre noi. Nu le apreciem întotdeauna.

Primim complimente. Copiii ne spun că suntem cele mai minunate fiinţe. Soţii sunt mândri că suntem frumoase şi descurcăreţe. Şefii apreciază inteligenţa şi faptul că muncim peste program.  Adesea, nu ştim să primim complimentele. De ce? Simplu. Nu avem suficientă încredere în noi.

Până nu de mult, atinsesem stadiul de echilibru şi acceptare cu bune şi cu rele. Aflasem că dragostea vine din interior. După exerciţii numeroase şi împliniri sufleteşti, mă iubeam aşa cum sunt: slabă, cu ochi frumoşi, zâmbet atrăgător. Mă simţeam senzaţional. Şi totuşi, aveam momente în care doream să mi se spună că sunt frumoasă. Elevii întreabă un coleg cum arată profa de bio. Dânsul îmi povesteşte ce impresie le-a împărtăşit.

-         E frumoasă mă, e frumoasă!

-         Mulţumesc pentru compliment, răspund timidă.

Aseară în cancelarie, o colegă comunică unui coleg următoarea informaţie:

-         Avem o colegă de istorie foarte frumoasă!

-         Tânăra care a plecat?

-         Nu, ea predă engleză. Colega de istorie este o brunetă, cu părul lung, foarte frumoasă.

În acel moment am îngheţat. Simţeam în fiecare parte a corpului câte un ac ce mă înţepa usturător. Eram jignită? Nu. Frumuseţea e o noţiune vastă. Mi se confirmase că sunt o frumoasă. De ce avem nevoie permanent să ni se valideze calităţile, rezultatele? Unde mi-a dispărut într-o clipă încrederea în mine şi echilibrul, şi achiziţionarea gândului că frumosul vine din suflet?

Am recuperat pe parcurs, în drum spre casă încrederea în faptul că frumuseţea mea vine din faptele bune, din poveştile pentru copii, din zâmbetele copiilor ce cred în mine şi învaţă de dragul meu. Fiecare e frumos, şi bun, şi talentat. Este necesar să dăruim necondiţionat totul.... şi să nu aşteptăm aplauze şi complimente - uneori gratuite – şi felicitări pentru fiecare gest umanitar pe care-l facem. De-am reuşi, am fi cu toţii mai fericiţi, mai buni, mai calmi, mai luminoşi.... şi ARMONIA AR FI LA EA ACASĂ.

Să vă fie vieţile magice... zâmbetele să vă însenineze chipurile... bucuriile să vă invadeze sufletele. Credeţi în frumuseţea ascunsă în voi. Permiteţi-i să se exprime... cât mai des.